Fotografii care dezvăluie cum arată cu adevărat cele mai importante obiective turistice din lume

Fotografii
care dezvăluie cum arată cu adevărat cele mai importante obiective turistice din lume

Piramidele din GIZA, vedere din pizzerie. FOTO businessinsider.com

De multe ori, ceea ce apare pe site-urile de promovare ale anumitor obiective turistice nu reflectă adevărata imagine a acestora.  Astfel, turiştii ajung să fie dezamăgiţi de locurile vizitate şi să simtă că le-au fost înşelate aşteptările.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ce apare pe site-urile de promovare sau în revistele de specialitate s-ar putea să nu fie chiar imaginea din realitate pe care să o descoperi atunci când ajungi în vacanţă, scrie businessinsider.com. Înainte de a-ţi rezerva o călătorie pentru că ai văzut destinaţia într-o revistă de specialitate sau o reclamă pe Instagram, aruncă o privire la următoarele fotografii:

Marele Zid Chinezesc

Este de multe ori prezentat în toată splendoarea lui, întins pe mii de kilometri, parcă aşteptându-te să-l vizitezi.

În realitate, obiectivul este foarte aglomerat.

Piramidele din Giza

Îmbrăcate în mister, Piramidele din Giza par a fi poziţionate într-un spaţiu larg din deşert.

De fapt, obiectivul turistic este în mijlocul oraşului Cairo, putând fi admirat chiar dintr-o pizzerie din apropiere.

Mona Lisa

Probabil vă aşteptaţi să vă puteţi apropia şi să faceţi fotografia perfectă.

Lucrurile nu stau chiar aşa, veţi putea obţine fotografia perfectă, dar de la o distanţă de aproximativ 10 metri.

Capela Sixtină

Capela Sixtină pare a fi un loc ce oferă, pe lângă arhitectura şi picturile impresionate, liniştea în care să te scunfunzi pentru a admira acest frumos obiectv.

În realitate, obiectivul este foarte aglomerat.

Turnului Eiffel

Nu ai cum să ajungi în Paris fără a vizita Turnului Eiffel. Vei fi tentat să vezi peisajele de la înălţime, dar gândeşte-te de două ori înainte de a lua o hotărâre.

Dacă ai frică de înălţine, cu siguranţă nu este o idee prea bună.

Manneken Pis

Manneken Pis este un obiectiv pe care nu ar trebui să-l ratezi atunci când ajungi în Bruxelles.

Dar ştiai că acesta se află în colţul unei străzi pietonale aglomerate?

Versailles

Versailles, un adevărat basm.

Îmi pare rău, când ajungi s-ar putea să ţi se pară un coşmar.

Disney World

Disney World, un loc magic pe Pământ .

Dacă nu suferiţi de claustrofobie..

Oraşul interzis din Beijing

Oraşul interzis din Beijing arată superb.

Dar depinde din ce unghi priveşti.

Parcul Yellowstone

Parcul Yellowstone, un loc pentru contemplarea liniştită a frumuseţii naturii.

Dacă reuşiţi să găsiţi puţină linişte.

Little Mermaid din Copenhaga

Turişti din întreaga lume vin să admire Little Mermaid din Copenhaga.

Obiectivul ar putea fi supraevaluat.

FOTO BusinessInsider

citeste totul despre: