Cele mai frumoase destinaţii de vacanţă din lume, recomandate de şapte exploratori cu experienţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hawaii, una din cele mai frumoase destinaţii din lume. FOTO edsalvato.wordpress.com
Hawaii, una din cele mai frumoase destinaţii din lume. FOTO edsalvato.wordpress.com

Şapte exploratori - ziarişti, sportivi de renume mondial, antreprenori sau artişti - au împărtăşit ziarului huffingtonpost.fr care au fost cele mai frumoase locuri vizitate.

Noua Guinee

Biologul, câştigător al premiului Pulitzer pentru eseul „Despre inegalitate între societăţi”, elogiază Noua Guinee: „Cel mai frumos loc de pe Pământ şi cel mai incitant...fără îndoială. Nu este o părere, ci o realitate!”, a spus el, oferind şi argumente. „Pe o singură insulă, găseşti toată lumea concentrată, de la Ecuator la Polul Nord..

Insula este pe Ecuator, dar munţii ei, care se înalţă la peste 5.000 de metri, sunt acoperiţi de gheţari. Cine urcă un munte acolo, trece în câţiva kilometri de la jungla subtropicală la o pădure de stejari, apoi de fagi, la una subalpină şi termină cu tundră şi gheţari. De altfel este singurul loc din lume unde puteţi sta pe un recif de corali şi admira un gheţar...Există sute de triburi şi tot atâtea limbaje, ceea ce face din Noua Guinee unul din cele mai extraordinare locuri din lume din punct de vedere uman”, a adăugat Diamond, notează Agerpres.

Statele Unite


Tamin Ansary, un foarte apreciat autor afgano-american, a plecat din Kabul acum 17 ani pentru a-şi urma studiile în Statele Unite.

„Liceul organiza în fiecare an o excursie primăvara. O dată am mers în Canyonlands, pe pământurile roşii din Utah. Îmi aduc aminte că mi-am propus să mai merg o dată înainte să mor...M-am întors acum trei ani, dar sunt deja prea bătrân să mai merg în locurile de unde păstrez amintiri extraordinare. Regiunea este pur şi simplu irezistibilă', mărturiseşte Tamin Ansary.

Tot el îşi aminteşte cu entuziasm de zona naturală protejată Boundary Waters, 'mii de lacuri la graniţa dintre Statele Unite şi Canada. Conducerea parcului lasă să treacă doar trei grupuri pe zi, care nu se pot apropia la mai puţin de 400 de metri unul de celălalt. Se merge cu barca de la un lac la altul şi totul este pustiu. Mi-a plăcut mult', spune scriitorul.

India

Britta Holzel, practicantă de yoga şi meditaţie, este doctor în neuroştiinţe la Universitatea Harvard şi studiază felul în care meditaţia modifică structura creierului.

„Am fost în India de nenumărate ori şi îmi place în mod deosebit orăşelul Rishikesh din nordul ţării. Este situat chiar în locul în care fluviul Gange iese din Himalaya şi se îndreaptă spre câmpie. Este plin de ashramuri şi şcoli de yoga, ceea ce explică şi numele dat localităţii — 'capitala mondială a yoga”.

Acolo mi-am dat seama că vreau să îmi dedic viaţa cercetării şi practicării meditaţiei deoarece cred că atunci când încerci să duci o viaţă bogată din punct de vedere spiritual şi plină de sens, ea se schimbă cu adevărat', afirmă Britta Holzel.

Canada
Ryan Atkins, alergător de fond canadian, câştigător al competiţiei World's Toughest Mudder, ediţia 2014, a fost întrebat care este cel mai frumos loc vizitat de el şi a răspuns fără să ezite: „Este un loc aflat nu departe de cel în care locuiesc, parcul regional Killarney, la cinci-şase ore la nord de Toronto.

Este pădurea canadiană în toată splendoarea ei, cu lacuri cu apă limpede şi stânci din cuarţit alb peste tot. Poţi să te plimbi sau să faci canoe, este grandios.”

Hawaii

„Aş spune că cel mai frumos loc pe care l-am văzut este Hanalei, pe coasta de nord a insulei Kauai din arhipelagul Hawaii”, este de părere Tim Kochis, fost PDG al Aspiriant, firmă de gestionare a patrimoniului.

„Este absolut minunat, mai ales când este soare, dar şi după ploaie fiindcă se formează cascade care coboară din munţi până la ocean. Dacă vezi acest spectacol, indiferent de la ce distanţă, îţi spui că niciun alt loc din lume nu ar putea fi mai frumos”, arată el.

Italia

Lalita Tademy a scris multe romane istorice, care s-au vândut ca pâinea caldă. Întrebată din ce călătorie are cele mai frumoase amintiri, ea a spus: „Soţul meu şi cu mine am plecat o lună în Italia.

Am stat în Toscana două săptămâni, în acelaşi loc. Am închiriat o fermă. Scriam în fiecare dimineaţă şi după-amiază mergeam să vizităm localităţile de pe dealurile din jur...Câteodată nimeream în mici pieţe, foarte colorate, sau în restaurante care nu apăreau în niciun ghid, dar care erau fabuloase.”

După părerea ei, Positano de pe coasta amalfitană s-ar afla în fruntea locurilor frumoase. „Cred că este un loc extraordinar. Satul se află pe faleze înalte, chiar deasupra mării şi a vapoarelor...Am petrecut mult timp admirând panorama de la balcon. A fost excelent pentru inspiraţia mea! Culorile erau minunate şi peste tot erau flori”, îşi aminteşte scriitoarea.

Mongolia

Jamie Metzl, înalt funcţionar însărcinat cu elaborarea politicii externe americane, a vizitat multe regiuni din Asia şi destinaţia lui preferată este Mongolia. „Ador Mongolia, este un loc magic. Ştiţi că majoritatea dinozaurilor de la Muzeul de Istorie Naturală din Washington provine din deşertul Gobi?

Contrar Chinei, Mongolia este o ţară imensă şi puţin populată. Oamenii au mici corturi — occidentalii le spun iurte, dar acesta este un cuvânt turc — şi pe kilometri întregi nu găseşti pe nimeni. Acolo există o mentalitate de pionieri, primitoare şi independentă, o stare de spirit care interzice participarea la un sistem opresiv.

Mongolii — cel puţin prietenii mei, nu se poate generaliza — sunt oameni foarte creativi şi generoşi, cărora le place să râdă.

Nu sunt singurii din lume aşa, însă felul lor de a fi m-a impresionat mult”, a încheiat Metzl, citat de huffingtonpost.fr. 

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite