Vacile binecrescute

Annelie, colega şi prietena mea, mi-a spus că n-a întâlnit niciodată în viaţă un moldovean. M-am simţit ca fiind un extraterestru.

Annelie e olandeză şi a trăit în zeci de ţări, pentru că părinţii ei, la fiecare doi ani, se mută într-o altă ţară, ca să lucreze la ambasada de acolo. Aşa că ea, fiind fiică de diplomaţi, a auzit de multe ori discuţii despre Republica Moldova în casă, dar nu întâlnise niciodată pe cineva de pe acea planetă. Într-o zi mi-a zis că e fericită că acum are o moldoveancă în colecţia ei de oameni. Mi-a declarat voioasă: You are my Moldovan, Vica! Eu am devenit moldoveanca ei. Am devenit  ambasadorul ţării mele în ochii unei fete deosebit de frumoase, deştepte şi bogate spiritual. Acum sunt  responsabilă pentru imaginea ţării mele în ochii ei. Greu.

Dar altceva am vrut să vă spun de fapt.

Am aflat recent că fiecare vacă din Uniunea Europeană este subvenţionată cu doi euro pe zi.

Din acel moment nu mă mai pot linişti. Cum, când pe glob mor zilnic 29 de mii de copii din cauza unor maladii care nu sunt nici pe departe incurabile şi când 1,29 miliarde de oameni de pe acest pământ trăiesc sub pragului sărăciei extreme, cu aproximativ un dolar pe zi, o vacă europeană primeşte mai mult decât un om? Doar mie mi se pare că e ceva în neregulă în lume şi că ceva trebuie să se schimbe?

Apropos de schimbări, am mers cu familia la musical-ul „Singing In The Rain” la Palace Theatre. Eu credeam că mâncatul pop-corn-ului se practică doar la filmele cu bătăi şi fete dezbrăcate, dar se pare că nu e aşa. Lumea îşi cumpără câte o îngheţată sau un coş de popcorn şi intră în sala de spectacol... să consume artă! Credeam că doar la Teatrul Palatului mi s-a întâmplat asta şi că e o nefericită excepţie. Nu! Am mers altă dată la Teatrul Queen’s, la „Les Misérables”. Acelaşi lucru! Valeria a făcut şi poze cu sala plină de hârtii şi cutii de carton pe jos, ca la un cinematograf din mall.

Dar ce spectacol! Când au început să cânte artiştii, toată lumea a amuţit. Doamne, ce bine cântau!...

Cred că acesta e cel mai bun exemplu de succes adevărat, nealterat de corupţie.

Aici, unde trebuie să-ţi vinzi spectacolul, unde trebuie să faci în aşa fel încât publicul să vină de plăcere, unde trebuie să-i angajezi să cânte pe cei mai buni dintre cei buni, cumetrismul nu mai are loc. Îl alegi pe acela care cântă şi joacă perfect, nu pentru că te-a rugat finul, vărul sau nanul, ci pentru că trebuie să vinzi cât mai multe bilete, la cât mai multe reprezentaţii.

Într-o zi m-am rătăcit în oraş. Mi se descărcase iphone-ul şi m-am alarmat. Azi, fără tehnică nu ne mai putem descurca. Am rugat o bătrânică să-mi spună cum să ajung unde aveam nevoie. Nu vă puteţi imagina cât a stat să-mi explice toate itinerarele posibile, reuşind să mă întrebe de unde sunt, ce fac în Anglia, care e situaţia acum în Moldova şi dacă şi mie, la fel ca şi ei mi s-a rupt umbrela din cauza vântului din ultimele zile, fără să uite să menţioneze că nu-i mai place gustul căpşunelor care se vând în ziua de azi în magazine şi că, în general, multe acum nu mai sunt ca pe vremuri. Tare pitorească mai era… Lovitura de teatru a fost momentul în care a scos smartphone-ul, a setat direcţia în care trebuia să merg şi, încă o dată, vizual, pe ecranul telefonului, mi-a arătat cum să ajung.

Ceea ce mă uimeşte cu adevărat la Londra este puritatea aerului. Incredibil pentru o metropolă de asemenea dimensiuni. Deşi, au şi ei o problemă mare, cea a încălzirii globale. Mi-a spus un profesor că duminica unele staţii de metrou se închid pentru ca să se facă lucrări de consolidare. Presiunea Tamisei şi presiunea apelor subterane devine periculos de mare din cauza că nivelul Mării Nordului s-a ridicat deja cu 11 milimetri. Cam îngrijorător, la drept vorbind. Vreau acasă, m-am gândit...

P.S. Totuşi, chestia asta cu doi euro pentru fiecare vacă europeană nu mă lasă să dorm liniştită…

Îmi amintesc că acum doi ani, nu departe de Nürnberg, am văzut o clădire foarte frumoasă, cu pereţi coloraţi, cu gard viu tuns în diferite forme geometrice, cu geamuri mari, pe care erau desenate flori gigantice, de toate culorile.

          -  Ce frumoase sunt aici grădiniţele! am exclamat.

          -  Nu e grădiniţă, acolo cresc vaci, mi s-a răspuns, senin.