The Grill şi-a pus că subtitlu „meet & meat“, destul de inspirat şi la obiect, o bună descriere sintetică. Am mai văzut şi un W mare pe panourile cu numele restaurantului, şi chiar şi un W imens şi decorativ la intrare, dar nu am reuşit să-i desluşesc înţelesul sau legătura, mai ales că The Grill nu pare să aibă şi un site pe Internet, în afară de pagina de Facebook.
 
Tot pe Internet am văzut că The Grill aparţine unei vedete din televizor, Dani Oţil, cred că se ocupă cu lucruri mondene, din ce am citit şi din ce poze am văzut cu el. Nu ştiu dacă a făcut asta doar ca un simplu plasament financiar sau dacă are şi planuri legate de activitatea lui mondenă cu The Grill, dar presupun că e varianta aceasta din urmă, prima ar fi destul de ilogică şi ieşită din comun.
 
La The Grill se intră prin Aron Cotruş, dar cred că se poate ajunge şi direct din club, de la piscină, am văzut că e o uşă. Are un singur salon, cu mai multe compartimente, cu un bar mare în mijloc, şi într-un colţ au pus grătarele şi un cuptor mare cu flacăra deschisă, cel din poză. Mai au şi galantare cu peşte proaspăt, pe gheaţă, altul de măcelărie şi lădiţe cu fructe, iar din şemineu au făcut tot grătar, cu nişte pui pe frigare.
 
În rest, The Grill e amenajat destul de bine, cu scaune confortabile, capitonate, cu decoruri interesante. Cuptorul cu foc, frigarele şi tejgheaua de bucătărie par ultimele lucruri pe care le-ai asocia cu o astfel de clădire, cu arhitectură şi cu amenajarea locului, dar dacă omu a vrut cu orice preţ să aibă cuptor cu foc şi proţap, acum le are.
 
Terasa e destul de mică, şi îi mai ia din spaţiu şi un podeţ decorativ. Nu prea are vedere directă spre afară, e îngrădită între pereţi, şi nu pare să aibă vreun sistem de umbrire sau de răcorire pe timpul verii, unele mese erau direct în soare. La prânz şi când e caniculă în Bucureşti, evident că nu îţi vine să stai acolo, aşa că ne-am dus înăuntru. Tare mult am regretat această decizie, pentru că am suferit cumplit din cauza căldurii. Nu dăduseră drumul la aerul condiţionat, sau poate că nu făcea faţă, aşa că statul la The Grill a fost un supliciu din acest punct de vedere, abia aşteptam să terminăm de mâncat ca să găsim răcoare în maşină sau pe altundeva.
 
Ţin minte că aveau un bucătar tânăr şi foarte talentat la Le Bistro (fără „t“) de la Le Club, am şi scris despre el atunci. Nu m-ar mira să aflu că e încă acolo, fiindcă şi meniul de la The Grill e în genul lui, destul de bine făcut, creativ, cu unele feluri de mâncare mai rar găsite în altă parte şi cu combinaţii de produse şi ingrediente interesant alăturate. E un meniu internaţional, dar mai degrabă spre specificul american contemporan, cosmopolit.
 
Nu au amuse bouche la The Grill, însă mâncarea a venit surprinzător de repede, de aceea le-am şi pus nota maximă la rapiditate. Noi am luat câte o supă, o supă rece gazpacho şi o supă crem de praz, destul de bune. Apoi un humus cu ciuperci de copac (pleurotus) murate alături, destul de bune şi acestea, mai puţin pâinea prăjită arsă. Hamburgerul cu porc Pata Negra a fost foarte bun, cel mai bun din ce a ajuns pe masa noastră de la The Grill. Cartofii prăjiţi au fost buni şi ei, dar nu cine ştie ce. Nişte paste cu ulei de trufe au fost şi ele bune la gust, însă înecate în ulei. Când le-am terminat, am văzut că au rămas pe fundul farfuriei ulei cât să umpli două linguri cu el. Două linguri de supă, nu două linguriţe. Stăteam şi mă gândeam cât a ajuns în stomacul meu, dacă acolo rămăsese atâta... Am mai luat şi un biban de mare care a rămas în farfurie, nu avea gust şi nu era preparat în vreun fel, nu avea niciun fel de sos, era o bucată de peste pus pe grătar sau într-o tigaie fără ulei şi atât. La fasolea verde am fost surprins să văd păstăi din acelea tubulare, cilindrice, care se vând şi în conserve. Restaurantele bune rar folosesc din acestea, cel plate sunt şi mai bune la gust şi mai estetice. Au fost rezonabile cele de la The Grill, fierte prea mult, însă aşa sunt cele tubulare, nu le poţi face crocante că pe cele plate. Pâinea cu seminţe a fost bună.
 
Nu am mai stat ca să luăm şi desert sau cafea, am plecat cât mai repede din cauza căldurii, transpiraţi şi indispuşi.
 
Serviciul a fost amestecat, cu chelneri destul de diferiţi, tineri toţi. Am fost preluaţi de unul care nu ştia să vorbească şi să se poarte, însă am ajuns repede pe mâna unui chelner îngust ca o scândură, însă foarte vioi, atent, plăcut, cu chef de muncă şi de vorbă, fâşneţ şi pe fază. Erau şi unii mai nervoşi şi mai supăraţi pe viaţă acolo, care ţineau să-şi arate nemulţumirea prin subînţelesuri, cum ar fi cunoscuta circumlocuţie care, transcrisă în limbaj literar şi cu schimbarea genului substantivului, ar suna cam aşa: „Ce penisul meu...“. Sigur, transmisă viguros şi bărbăteşte dintr-un colţ în celălalt al restaurantului, de faţă cu clienţii. Când am întors capul să văd cine era atât de supărat acolo, am văzut o fetiţă cu o rochiţă galbenă de voal care se uită curioasă şi întrebătoare la barman, dar nu mi-a fost clar dacă barmanul era emiţătorul sau receptorul cripticului mesaj...
 
Preţurile sunt măricele la The Grill, dar nu ieşite din comun. Am fost surprinşi că ne-au scos de pe notă nu numai peştele, despre care i-am spus că nu mi-a plăcut, când m-a întrebat chelnerul cel inimos, ci şi fasolea verde, deşi nu-i spusesem nimic despre ea. Dar mi-a argumentat că dacă nu mi-a plăcut peştele, nici fasolea nu aveam de ce să o mănânc, aşa, goală, aşa că şi-au asumat şi asta, să nu mă pună la o cheltuială fără folos.
 
Am mai văzut pe site că fac tot felul de seri tematice la The Grill, fie legate de mâncăruri cu un anumit specific, fie cu muzică sau alte lucruri care plac oamenilor petrecăreţi. Aşa că The Grill pare să fie atractiv mai degrabă pentru mondenitatea lui decât pentru mâncare. Nu au mâncare fină la The Grill, nici nu şi-au propus, şi cred că e mai bine aşa. E o mâncare destul de bună pentru ceea ce promite, cel puţin ştii dinainte la ce să te aştepţi în farfurie.