Soluţii contra punctelor negre

Soluţii contra punctelor negre

Albuşul „strânge“ temporar porii, reducând astfel şansele apariţiei viitoarelor puncte negre.

Apar îndeosebi pe frunte, nas şi bărbie şi sunt inestetice, mai ales în cazul tenului foarte deschis, pentru că nu pot fi acoperite cu fond de ten şi corector. Întrucât odată cu trecerea timpului punctele negre sunt mult mai greu de scos, ia măsuri din vreme.

Ştiri pe aceeaşi temă

Punctele negre nu sunt altceva decât pori dilataţi plini cu sebum. La contactul cu aerul, sebumul se oxidează, rezultând o culoare închisă. Ele se dezvoltă mai ales atunci când pielea produce mult sebum. Glandele sebacee se întâlnesc pe toată suprafaţa pielii, în special pe frunte şi bărbie, exceptând palmele şi tălpile.

Aplică o mască eficientă cu albuş

Albuşul „strânge“ temporar porii, reducând astfel şansele apariţiei viitoarelor puncte negre şi le elimină pe cele actuale. Sparge un ou şi separă gălbenuşul de albuş, iar pe acesta din urmă bate-l spumă. Există 2 variante prin care poţi să-l aplici. Prima constă în întinderea unei părţi din el pe toată faţa curată şi uscată. Apoi, acoperă tenul cu un şerveţel. Când albuşul s-a uscat, aplică restul de albuş, peste care întinde un alt şerveţel. Îndepărtează şerveţelele după aproximativ 20 de minute şi clăteşte cu apă călduţă. Cea de-a doua variantă presupune aplicarea albuşului în 3-5 straturi, având grijă ca ele să se usuce foarte bine între aplicaţii. Se înlătură cu apă călduţă.  

Tratament cu miere şi lapte

Mierea are proprietăţi antibacteriene, iar acidul lactic din lapte menţine pielea catifelată şi elastică. Amestecă 1 lingură de miere cu 1 linguriţă de lapte. Încălzeşte preparatul 5-10 secunde în cuptorul cu microunde, după care omogenizează bine ingredientele. Când s-a mai răcit, aplică mixtura în strat subţire peste zona cu puncte negre şi apoi acoper-o cu o pânză de bumbac. Aşteaptă cel puţin 20 de minute înainte să îndepărtezi masca. Clăteşte cu apă rece şi aplică o cremă hidratantă.

Foloseşte zeamă de lămâie

Vitamina C din zeama de lămâie este un antioxidant care ajută la stimularea producţiei de colagen. Acid citric îndepărtează natural impurităţile şi celulele moarte ale pielii. Lichidul este, de asemenea, utilizat în tratamentul acneei, ceea ce-l face eficient în estomparea punctelor negre.

Dacă ai pielea sensibilă, diluează zeama cu apă mai întâi. Curăţă bine faţa, apoi tamponează cu un prososp curat. Stoarce o lămâie, îmbibă o dischetă demachiantă în zeama obţinută şi întinde soluţia pe zona cu probleme, de 3-4 ori pe săptămână, înainte de culcare. Dimineaţa, clăteşte faţa cu apă călduţă şi hidratează-te.

Dă rezultate şi următoarea metodă: taie în jumătate o lămâie bine coaptă şi pune puţină miere pe una dintre jumătăţi. Fricţionează prin mişcări circulare zona cu probleme cu această jumătate de lămâie. După aproximativ 10 minute, clăteşte-te cu apă călduţă. Mai poţi amesteca zeamă de lămâie cu apă de trandafiri sau cu lapte şi utiliza soluţia ca demachiant facial. Foloseşte-l zi de zi, până când petele negre dispar.

Află pe clicksanatate.ro ce alte trucuri poţi folosi pentru a scăpa de punctele negre!

Uite ce rişti dacă mănânci la birou sau în pat! VIDEO

Problemele ficatului pot avea cauze psihologice

citeste totul despre: