Read, Pray, Love

Se zice că tinerii între 15 si 25 de ani se simt nemuritori. Abia la 25 de ani încep să realizeze ca vor muri la un moment dat. Să fie începutul călătoriei mele spirituale o coincidenţă sau un fenomen absolut firesc? Asta rămâne de văzut.

Povestea incepe asa. La 5 ani, bunica m-a luat de mana si m-a dus la biserica sa ma boteze. Parintii mei nu erau acolo, dar, din motive misterioase, bunica simtea ca este imperativ necesar sa ma boteze atunci, acolo, intr-o biserica de tara.

Asa ca prima mea intalnire cu biserica ortodoxa arata in felul urmator: eu, copil mic, dezbracata, intr-o biserica plina de oameni straini, un preot imi toarna apa in cap si eu plang de crapa vitraliile.  

Avand avantajul de a creste cu niste parinti liber-cugetatori, care nu m-au impus sa urmez anumite ritualuri religioase sau sa merg la biserica, in timp am reusit sa ma detasez de acea prima si traumatizanta experienta si sa plutesc liber printre idei si filozofii. Ziceam ca sunt ateu. Apoi, a devenit cool sa zici ca esti deist. 

La biserica mergeam doar la nunti, botezuri si inmormantari in familie, dar de fiecare data traditiile crestin-ortodoxe imi starneau noi si noi intrebari si dileme. De ce nu are voie o femeie la ciclu menstrual sa intre in biserica? De ce inmormantarile s-au transformat intr-un entertainment show, de ce avem nevoie de bocitoare si demonstratii publice? De ce la cununie se pun coroane pe cap mirilor, dar se tin in aer? De ce costa atat de mult o cununie sau un botez, in conditiile in care preotul este slujitorul Domnului, de ce nu-l plateste seful lui? Si nu in ultimul rand, de ce trebuie giftuita lumea la inmormantari? A murit omul, de ce trebuie sa mancam si sa bem pe mormantul lui, printre lacrimi de durere?

Toate aceste “de ce-uri” ramase fara raspunsuri acceptabile m-au purtat tot mai departe si mai departe de religia bunicilor mei, m-au facut sa pun totul la indoiala. Cum as putea sa fiu crestin-ortodox, daca ma indoiesc de curatenia preotilor, de curatenia traditiilor si de necesitatea acestora?

Asa ca o vreme am analizat totul la rece. Si cand zic o vreme, zic 25 de ani. De cateva saptamani, insa, ceva s-a schimbat in mine, ireversibil. Am inceput sa ma gandesc tot mai mult la directia noastra, ca si fiinte umane si ca si energii, prin Univers. 

Am inteles acum, la 26 de ani fara o luna si o saptamana, ca TREBUIE sa crezi in ceva in viata asta. Poate nu neaparat in Dumnezeu, poate intr-o energie mare si pozitiva. Poate in forta creatoare, in Allah, in Maica Tereza sau intr-un zeu al ploii. Poate ca nu mergi la biserica, dar cand vezi un peisaj frumos, simti ca te conectezi la el. Poate ca sunt anumite fraze pe care daca ti le repeti, te fac sa te simti mai bine.

Poate crezi in reincarnare ca si mine si ca trebuie sa ne traim viata cat mai bine putem, ca sa ne reincarnam in ceva superior in viata urmatoare. Dar stii ceva? Daca gasesti ceva in care sa crezi din tot sufletul, s-ar putea ca in momentele in care o sa-ti fie greu, acel ceva sa te ridice de jos si sa-ti spuna: “lumea materiala nu e tot, nu uita, esti mai mult decat atat”. Brusc, nu o sa te simti mic si neimportant. Existenta ta capata adancime si profunzime.

Nu pot afirma ca m-am regasit inca, din punct de vedere spiritual. Este o calatorie lunga, care a inceput miercuri, la Londra. Am mers din biserica in biserica pana am gasit una, (St. Paul’s Cathedral), pe care am simtit-o incarcata energetic si misterioasa. Am incercat sa ma reconectez la mine si la univers, a fost ceva nou si emotionant, desi nu stiu daca am reusit din prima.

Dupa 26 de ani de ratacire, am facut primul pas pentru ca spiritualitatea sa vina natural din interiorul meu, nu fortat dinafara mea. Aceasta calatorie (read, pray, love ii zic eu, in gluma), ma va purta departe- pe diferite continente, unde as vrea sa cunosc toate religiile, pe rand, pana voi gasi un loc in care sa stiu ca sunt la locul potrivit, la momentul potrivit.

Se zice ca tinerii intre 15 si 25 de ani se simt nemuritori. Abia la 25 de ani incep sa realizeze ca vor muri la un moment dati. Sa fie inceputul calatoriei mele spirituale o coincidenta sau un fenomen absolut firesc? Asta ramane de vazut.

Articolul a apărut si pe blogul personal.