Povestea Rodicăi Paléologue, fotomodelul român care a cucerit lumea modei pariziene la 60 de ani

Povestea Rodicăi Paléologue, fotomodelul român care a cucerit lumea modei pariziene la 60 de ani

Rodica Paléologue în studioul Adevărul Live. FOTO Dorin Constanda

Rodica Paléologue, cunoscătoare a 9 limbi, cu o carieră la Biblioteca Naţională a Franţei, a reuşit să cucerească lumea modei pariziene la 60 de ani. Aventura româncei a început în 2011 când a fost remarcată într-o instituţie publică din Franţa de un tânăr din industria modei care i-a propus o campanie publicitară.

Ştiri pe aceeaşi temă

Rodica Paléologue, cunoscută şi sub numele de scenă Rodica von Buta, este un model senior reputat în Franţa cu o poveste impresionantă. Provine dintr-o familie refugiată din Bucovina şi a fost deportată la vârsta de un an într-o mică localitate, astăzi dispărută, din mijlocul Bărăganului. În urmă cu 30 de ani, a cerut să plece în Franţa, unde s-a înscris şi la Sorbona. A lucrat pentru Muzeul Luvru, a creat fondurile de carte în latină şi greacă veche pentru noua Bibliotecă a Franţei şi apoi a fost, timp de 22 de ani, coordonatoarea colecţiilor de carte în limba română de la Biblioteca Naţională a Franţei.

Preocuparea pentru modă a debutat devreme, încă timpul copilăriei, când îşi alegea cu grijă rochiile albe, pe care adesea le şi concepea, le desena şi le cosea singură, iar mama ei, de la care învăţase totul, îi coafa părul cu o buclă. Cu ani mai târziu, în 2011, a fost remarcată în holul unei insituţii de un tânăr din industria modei, surprins de frumuseţea şi trăsăturile ei fascinante, care i-a propus o campanie publicitară. Aşa a început aventura Rodicăi Paléologue în modă, conducând la colaborări cu mai multe case de modă din Franţa, Japonia şi Italia, printre care Bulgari, Chanel şi Louis Vuitton.

Rodica Paléologue a revenit în România pentru a participa în calitate de invitat special la evenimentul Digital Divas 2018, unde a susţinut o conferinţă despre stil, autenticitate şi frumuseţe fără vârstă.

Cum aţi fost remarcată şi cum aţi ajuns în lumea modei?

Am fost remarcată datorită activităţii mele profesionale, lucrând la Muzeul Luvru. După doi ani am plecat la Biblioteca Naţionala a Franţei, unde eram responsabilă de constituirea colecţiilor de latină şi greacă veche, cumpărarea cărţilor din lumea întreagă. Acolo am fost descoperită de către directorul de creaţie artistică. După ce am primit propunerea, am ezitat timp de două săptămâni. Nu cred că a fost o vocaţie, dar interesul pentru modă şi pentru imagine a existat încă din copilărie. 

Încă din copilărie vă desenaţi rochii, încurajată fiind de mama dumneavoastră.

Trăiam într-un vreme în care nu erau magazine, era un fel de autarhie, am învăţat să ne încăltăm, să ne îmbrăcăm, să ne educăm şi să ne descurcăm  singuri. Aşa a apărunt şi interesul pentru imaginea mea.

Care a fost cea mai frumoasă lecţie pe care v-a predat-o viaţa?

Un lucru foarte important mi s-a întâmplat la vârsta de 10 ani, în timpul unei pauze. Eram de serviciu, am deschis ferestrele, pentru că toţi copiii erau plecaţi, şi m-am lipit de sobă. Era foarte frig. Unul din profesorii mei, văzându-mă singură, a profitat, s-a apropiat şi mi-a spus: „Mi-am dat seama că încerci să fii ca toată lumea, să fii ca toţi colegii pentru a te face acceptată şi a fi pe placul tuturor. Poate că este mai sănătos să rămâi tu însuţi.“ Aceasta este lecţia de viaţă care m-a făcut să încerc să mă apropii cât mai mult de stilul propriu în timpul anilor pe care viaţa mi i-a dăruit şi pe care am încercat să-i înfrumuseţez cât am putut. Este foarte important să te accepţi aşa cum eşti.


Cum a fost adaptarea la viaţa din Paris?

Primul lucru pe care l-am observant este că Parisul este populat de naţii diferite. Parizianca a evoluat diferit de româncă, pentru că ele s-au deturnat de codurile eleganţei mult înaintea noastră. Dar, în acelaşi timp, au păstrat codurile vestimentare care au o altă semnificaţie pentru ei. Sunt mai mult coduri de apartenenţă profesională la un domeniu sau altul. Chiar dacă se spune că nu haina face călugărul, ei se îmbracă în funcţie de meserii. Vă daţi seama imediat unde trebuie să-i situaţi. De altfel, parizianul pune adesea etichete, dintr-o nevoie de spirit de clarificare. Francezii chiar dacă sunt latini, au un spirit cartezian. Pentru ei lucrurile trebuie să fie clare, bine exprimate şi oarecum simple.

Care ar fi diferenţa dintre românce şi franţizoaice, dacă vorbim de stil şi eleganţă?

Cred că franţuzoaicele sunt mult mai practice, nu neapărat în sensul bun al cuvântului. Aleg o garderobă şi atitudini simplificate, culoare de gri şi negru, părul tuns scurt. Seamănă toate între ele. În schimb, româncele sunt diferite. Nu am întâlnit una care să semene cu cealaltă. Au devenit ele însele, au propriul stil. Acesta este lucrul cel mai important.

Spuneaţi că în ritualurile zilnice de frumuseţe acordaţi o mare atenţie mentalului, sufletului şi corpului. Cum le întreţineţi pe fiecare în parte?

Dintotdeauna principiul meu a fost „Mens sana in corpora sano“  (trad. - „minte sănătosă în corp sănătos“). Încerc să am gânduri frumoase şi un vocabular îngrijit. O atitudine frumoasă faţă de oamenii din jur ne ajută să avem şi o igienă mentală. Pe de altă parte, corpul trebuie respectat. Este maşinăria cea mai complexă. Eu nu fac sport, dar mă întreţin prin muncă, prin activitatea cotidiană. Cred că dieta trebuie să fie adecvată fiecărei persoane. Nu trebuie nici să abuzăm de alimentele care ne plac, dar nici să ne înfometăm. Prima regulă pe care eu mi-am impus-o este să nu îmi obţin silueta, ci să o menţin.

Mai este România „acasă“?

De cum am ajuns mi s-a părut că sunt acasă. Este o schimbare în bine, am remarcat-o şi m-a făcut să-mi crească inima. Oamenii pe care îi regăsesc astăzi sunt mult mai blânzi decât cei pe care i-am lăsat în urmă cu 30 de ani. Au devenit mai duioşi, mai sinceri şi mai apropiaţi. Sunt calmi şi dispuşi să asculte.

Ce le veţi transmite româncelor care vin să vă asculte la conferinţa pentru care v-aţi întors în România?

Le voi transmite ideea de autenticitate. Să-şi permită să adauge cât mai mult din propria personalitate stilului pe care vor să-l adopte. Să înfrumuseţeze, să îmbunătăţească şi să ducă mai departe frumuseţea lumii. Să ne lăsăm ghidaţi de cultura stămoşilor noştri şi de simplitate. Frumuseţea şi sublimul ar trebui să ne acompanieze la fiecare pas.

 

 

 

citeste totul despre: