O mireasă a transmis live pe Facebook  nunta la care a fost părăsită la altar. Filmarea, peste 5 milioane de vizualizări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O mireasă a primit sute de mesaje de încurajare după ce a făcut un live pe Facebook în care a anunţat că  a fost părăsită la altar. Filmare a fost vizionată de peste cinci milioane de ori.

Manow Jutathip Nimnual (24 de ani) şi Phakin Junjerm (20 de ani) au planificat săptămâni întregi ceremonia extravagantă, care ar fi trebuit să aibă loc pe 22 iunie. 

Mirii au trimis o mie de invitaţii pentru marele eveniment şi au făcut o şedinţă foto, imaginile fiind afişate pe panouri publicitare, potrivit The Independent. Totul în zadar, pentru că bărbatul nu şi-a mai făcut apariţia la propria nuntă. 

Când şi-a dat seama că alesul nu va mai ajunge în faţa altarului, mireasa a decis să-şi anunţe invitaţii că nu va mai avea loc nunta. Maniera în care a făcut-o a fost una inedită – live pe Facebook. 

În video, Nimnual se adresează celor prezenţi de pe o scenă, fiind încă îmbrăcată în rochie de mireasă. Tânăra le-a cerut iertare invitaţilor şi le-a explicat că a făcut eforturi enorme pentru a organiza o nuntă perfectă şi nu s-a aşteptat la un asemenea deznodământ.

Filmarea a fost văzută de peste 5 milioane de utilizatori ai reţelei sociale şi a stârnit simpatia internauţilor, care i-au trimis femeii părăsite sute de mesaje de încurajare. 

Potrivit presei locale, un posibil motiv al dispariţiei subite a mirelui ar fi că tinerii se cunoştea de puţin timp şi s-au grăbit să facă nunta.

Stil de viață

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite