INTERVIU Nutriţionistul Mihaela Bilic: „Am ajuns să credem că ciorba şi mămăliga cu brânză sunt prea banale, aşa ca adoptăm tot ce vine din exterior”

În lipsa unei educaţii alimentare corecte, ne creştem copiii în funcţie de prejudecăţile cu care am crescut şi, din păcate, renunţăm treptat şi la puţinele obiceiuri sănătoase moştenite, avertizează medicul nutriţionist Mihaela Bilic. Specialistul ne-a vorbit despre greşelile pe care le facem lăsându-ne seduşi de abundenţa opţiunilor, fie că este vorba despre mâncare sau informaţii greşite, fie despre trenduri pescuite de aiurea.

Apreciatul medic nutriţionist Mihaela Bilic a lansat o nouă carte, la editura Curtea Veche, de data aceasta un „Abc de nutriţie” adresat copiilor, dar recomandat şi părinţilor, un adevărat manual cu informaţii de bază pentru oricine vrea să înţeleagă ce înseamnă firesc şi bun-simţ când vorbim despre ceea ce mâncăm.

Medicul specialist ne-a vorbit cu această ocazie despre cât de important este să păstrăm măsura şi bunul-simţ în privinţa alimentaţiei, tocmai pentru a le oferi copiilor noştri şansa construirii unei relaţii pozitive cu mâncarea, pe termen lung. 

Nutriţionistul vorbeşte fără menajamente şi despre ipocrizia de care adulţii dau dovadă atunci când au pretenţia ca un copil să mănânce sănătos, în timp ce stilul lor alimentar este dezechilibrat şi haotic.

Adevărul: De ce aţi simţit nevoia să scrieţi o carte de nutriţie pentru copii? Sincer, titlul cărţii, „ABC de nutriţie”, modul în care este structurată informaţia şi în care este prezentată, într-o manieră captivantă pentru un copil, m-a făcut să mă gândesc la câtă nevoie ar fi de ore de nutriţie incluse în programa şcolară.

Mihaela Bilic: Cred că în primul rând a fost vorba despre dorinţa mea de a ajunge informaţia corectă  la mame, pentru că de-a lungul activităţii mele a văzut că sunt blocate în tot felul de prejudecăţi şi că informaţiile la care au acces sunt înrădăcinate atât de adânc în conştiinţă încât este foarte greu să le schimbi.

A: Poate şi pentru că venim după 50 de ani de comunism, în care relaţia cu mâncarea era una de supravieţuire, din moment ce nu prea aveai din ce să alegi? Iar acum avem prea multe la dispoziţie, dar nu ştim ce şi cum să selectăm pentru binele nostru? 

M.B.: Cred că dacă ne-am fi păstrat tradiţiile ar fi fost mai bine. Am constatat cu mâhnire şi îngrijorare că tradiţiile au fost uitate şi nesocotite. Aproape că vrem să ne dezicem de perioada aia în care am suferit. Şi acum a venit abundenţa asta şi avem impresia că produsele astea noi sunt mai bune decât ale noastre, pe care le percepem ca depăşite. Ajungem să credem că ciorba şi mămăliga cu brânză şi smântână sunt mult prea banale ca să fie valoroase, aşa că suntem înclinaţi să adoptăm tot ce vine din exterior, nu numai produsele, ci şi informaţiile.

Mult prea des mamele nu-şi dau seama că moda asta nu e un lucru tocmai fericit, pentru că ce este bun astăzi, mâine nu mai este bun. Şi dacă pentru un adult este altceva, nu poţi să-i aplici şi unui copil toate bazaconiile care se descoperă azi şi mâine sunt infirmate. De asta m-am gândit că e o cale bună să mă adresez copiilor. Toată cartea am conceput-o pe un ton pozitiv, pentru că nu le poţi vorbi copiilor despre mâncare folosind termeni negativi, ca nesănătos, periculos, toxic, pentru că lucrurile astea afectează profund nu numai încrederea, ci şi starea de bine.

Un copil are marea şansă să se nască neparazitat de toate aceste prejudecăţi şi trebuie îndemnat într-un mod firesc nu numai să mănânce diversificat, ci să aibă o relaţie pozitivă cu mâncarea: să-şi respecte senzaţia de foame şi de saţietate, să mănânce cu restul lumii la masa, nu să stea singur în faţa unui televizor, să nu folosească mâncarea pe post de pansament emoţional sau ca jucărie când se plictiseşte. Dacă nu învăţăm încă din copilărie să facem lucrurile astea firesc, instinctiv, plecăm în viaţă cu un fel de handicap. Vom duce o luptă care va dura întreaga viaţă şi din care nu vom ieşi învingători. Un copil supraponderal sau obez trece prin viaţă cu un bagaj de celule adipoase care nu mai mor niciodată.

Ipocrizia de care dau dovadă părinţii în relaţia cu copilul 

A: De ce este atât de important modul în care se formează în primii ani de viaţă acest strat de celule adipoase?

M.B.: Pentru că ne naştem cu un număr de celule adipoase şi ele se multiplică până la pubertate, dar şi după aceea, la infinit. Şi, odată multiplicate, nu mai mor niciodată. Mai mult de atât, ele secretă un hormon numit leptină care practic ţipă de foame. Deci odată ce am fost graşi este foarte greu să mai mâncăm echilibrat, instinctiv, şi să ne abţinem ca să rămânem slabi. Este o luptă la care suntem condamnaţi pe viaţă, odată ce am avut probleme de greutate. Şi dacă adulţii ţin cure de slăbire, în cazul unui copil este periculos acest lucru. Mă întristează că există medici care prescriu cură de slăbire la copii. Nu se face asta pentru că se strică definitiv relaţia copilului cu mâncarea. Un copil trebuie să se mişte, trebuie să fie diminuate porţiile, mai ales că de multe ori se ajunge în situaţia asta nu din vina copilului, ci dintr-o relaxare sau indiferenţă a părinţilor, care adesea compensează absenţa lor cu tot felul de rasfăţuri alimentare. De aceea, în casă, toată familia trebuie să mănânce sănătos şi echilibrat. Nu copilul mănâncă dietetic şi echilibrat, iar restul lumii mănâncă cu totul altceva. Copilul trebuie doar să aibă o porţie mai mică, în rest toată lumea trebuie să mănânce la fel. Mâncarea nu trebuie diabolizată, nu trebuie forţat şi nu trebuie să-i interzicem lucruri, pentru că din curiozitate va fi tentat să încerce. La fel, părinţii trebuie să fie atenţi la ceea ce îi place copilului să mănânce, dar nu să-i ofere alternative care nu sunt bune, pentru că noi ajungem să-l stricăm. Trebuie să existe reguli. Problema este că mamele, din dorinţa de a face ca mâncarea copilului să fie mai sănătoasă, îl izolează.

Şi nu degeaba se spune că copiii sunt oglinda părinţilor, pentru că ei vor face lucrurile cum le văd la părinţi, nu cum li se spune să le facă. Tot ce înseamnă argument verbal nu este convingător, pentru că el va face ceea ce vede că faci tu. Aşa că nu ar fi rău ca şi părinţii să mănânce mai bine de dragul copiilor. Sunt mame care spun că vor ca copilul lor să mănânce dovlecel, dar ele urăsc dovlecelul şi nu ar pune gura pe aşa ceva. Cum să creadă vreodată că va accepta copilul ? Suntem ipocriţi şi copiii nu ne lasă să ne minţim singuri. De aceea este frumos rolul lor. Ne arată exact ceea ce facem greşit.

A: Totuşi, copilul iese din familie, merge la prieteni, vede că alţi copii mănâncă ceea ce lui nu i se oferă acasă ori i se interzice. Cum procedează părintele în acest caz?

MB: Lucrurile nu trebuie să fie dramatizate, spuse pe un ton excesiv, ci trebuie explicat că sunt lucruri care trebuie mâncate mai rar şi altele care sunt alimente de baza, pe care le mâncăm în fiecare zi sau de mai multe ori pe zi, şi va înţelege în timp că lucrul ăla este o excepţie. Trebuie să le permiţi să mănânce şi astfel de alimente, dar într-un cadru organizat şi cu o anumită frecvenţă. Este utopic să crezi că nu se va atinge niciodată de ceva anume.

Pe de altă parte, în casă trebuie să se mănânce în 80% din timp lucruri banale, rudimentare, să vezi că sunt materie primă: lapte, brânză, carne, ouă, peşte, legume, fructe. Cât mai mult neprelucrat, cât mai mult gătit în casă. Lucruri care ţin de firesc şi de bun-simţ. Este mâncarea pe care o mâncam şi noi când eram copii, când nu găseam atât de multe alimente ambalate şi prelucrate. Industria alimentară nu le face neapărat mai nesănătoase, dar sunt extrem de concentrate, foarte multe calorii concentrate într-un volum mic. Aşa că nici nu trebuie să mănânci mult ca să te îngraşi.

A: Facem greşeli în alimentaţia copiilor încâ de când se nasc, de multe ori fără să realizăm unde greşim. Iar un exemplu înţeleg că apare odată cu diversificarea, începută de multe ori cu sucuri de fructe.

Gustul dulce este ceva ce preferăm cu toţii, dar răbdarea şi atenţia părintelui, perseverenţa lui trebuie să depăşească reticenţa copilului. Pentru că e normal să fim reticenţi faţă de ceva nou, iar asta nu înseamnă neapărat că nu-i place, ci e vorba despre faptul ca nu este obişnuit cu el. De aceea, trebuie să-l educăm şi la capitolul gust, pentru că tot ce este dulce va fi acceptat cu uşurinţă. De exemplu, a bea suc de fructe în loc de apă este ceva ce orice copil va prefera. Inclusiv americanii au fost mari fani fructe, de se ajunsese ca mamele să fie practic obligate să le dea copiilor câte 2 sau 3 gustări pe zi cu fructe. Iar acum medicii lor pediatrii repetă la infinit că un pahar de suc proaspat de fructe, de fresh, este egal cu unul de bere. Adică nu e de glumă cu sucul de fructe, fie el şi proaspăt. Copilul trebuie să mănânce fructul ca atare, mestecat cu tot cu pulpă. Când i-l dai sub formă de suc, cantitatea de fructoză absorbită este mult mai mare. Important este să reţinem că fructele, faţă de legume, nu sunt la fel de valoroase.

În acelaşi timp mamele nu trebuie să uite că un copil nu va fi atras în mod spontan de legume, iar pentru că nu sunt atât de concentrate în nutrienţi, are nevoie şi de lucruri mai consistente, de proteine, de grăsimi, de grăsimea din lapte, de lapte integral, de unt. Un copil nu trebuie să mănânce dietetic. Silueta lui trebuie să arate raportul între cantitatea de mâncare şi câtă mişcare face. Deci nu-l punem la cură de slabire, ci reducem porţiile, îl punem să se mişte, iar această alimentaţie echilibrată trebuie susţinută de toată familia. Adică mergem o dată pe săptămână şi mâncăm pizza, dulciurile le facem o dată la zece zile, să spunem. Acestea trebuie să fie aduse sub forma unei sărbători în familie, o excepţie.

A: Cât de important este să implicăm copilul în toate acţiunile legate de mâncare? Mersul la cumpărături cu părinţii, să i se explice de ce nu se cumpără anumite lucruri, să fie lăsat să participe la pregătirea mesei...

MB: Este ideal să fie lăsat să ia contact cu mâncarea, să se murdărească, trebuie să-şi folosească toate simţurile. Şi e păcat când părinţii nu-i lasă să-şi satisfacă această curiozitate. Să nu uităm că jumătate din glob mănâncă foarte bine cu mâna. Toată această evoluţie la capitolul mâncare nu este neapărat un lucru bun. În momentul în care îl implici, culmea este că îl faci mai uşor să mănânce mai divers. Copiii sunt tentaţi să mănânce lucruri pe care le-au făcut singuri, măcar din sentimentul de mândrie că s-au descurcat. Şi tot acest contact cu mâncarea este şi un mod de a stabili un contact strâns cu mama, cu familia. Pentru că atunci când facem lucruri împreună se trece dincolo de mâncare. Este vorba de bucuria de a fi împreună. 

Mulţi părinţi spun că atunci când vin seara acasă îi aduc copilului ceva dulce pentru că se bucură. Nu este adevărat. Copilul se bucură pentru că ai venit acasă. Simpla prezenţă a părintelui este pentru copil o bucurie, dar şi să intrăm în lumea lui, să facem din mâncare o poveste frumoasă, să te joci şi să experimentezi cu mâncarea face totul mult mai plăcut decât să o înghiţi mecanic, eventual în faţa unui ecran.

Normalitatea trebuie dezvoltată în copilărie 

A: Pe de altă parte, există o categorie a părinţilor avizi de informaţie nouă, la modă, care vrea să le ofere copiilor mâncare cât mai sănătoasă, cât mai multe produse bio. Ce părere aveţi despre interesul tot mai crescut în această direcţie? Mai ales că există o întreagă conspiraţie mondială şi la nivel alimentar.

MB: Este o alegere care vine din dorinţa lor de a-şi proteja copilul, dar şi această dorinţă de control nu este neapărat benefică, pentru că toată această căutare şi dorinţă a noastră de perfecţiune strică uneori binele pe care îl avem. De exemplu, pentu un copil este mai rău să nu mănânce peşte de două ori pe săptămână decât să mănânce o dată pe lună, pentru că atunci ai găsit tu peşte sălbatic sau pentru că este foarte scump. Important este ca lucrurile să le facem cu moderaţie în tot. Pentru că perfecţionismul, fie el şi alimentar, poartă numele de ortorexie. Este o tulburare de comportament alimentar din sfera psihiatrică. Deci nu putem să controlăm 100% mâncarea şi nici nu putem să fim mereu suspicioşi că cineva vrea să ne otrăvească.

Din fericire, cred că în România lucrurile sunt încă destul de simple. Nu am ajuns ca americanii să punem sirop de porumb cu fructoză în orice aliment, încă avem produse pe care le putem cumpăra din piaţă şi de la supermarket, care gătite într-un mod cât mai simplu, banal, asigură o hrană mai mult decât decentă. Uneori, din păcate, vrem să controlăm excesiv ceea ce mâncăm, dar uităm ca aerul pe care îl respirăm este poluat, şi tot aşa. În acest context ne concentrăm excesiv pe un element şi piedem din vedere ansamblul. Dacă normalitatea nu e dezvoltată în copilărie, vom avea de-a face fie cu o generaţie de copii obezi, fie de o generaţie care nu va înţelege nimic din relaţia cu mâncarea.

A: Cum ar trebui să arate meniul meniul zilnic al unui copil? Iar când vorbim de gustări, ce ar trebui să alegem? Poţi să-i dai un covrig sau un pateu cumpărate pe stradă?

MB: În cartea pe care am scris-o sunt structurate toate aceste lucruri, alături de cele 5 mari întrebari: eu de ce mănânc, cum mănânc, la ce oră mănânc, ce mănânc, cât mănânc. În principiu sunt trei mese plus o gustare, dar gustarea nu trebuie să fie ronţăială. Adică oferim un produs lactat, un produs făinos, poate să fie şi un fruct. Pe de altă parte, este mai bine să alegi un covrig, pentru că înseamnă doar pâine, pe când pateul înseamnă grăsime cu făină. Dar şi aici depinde foarte mult de silueta copilului, de apetitul lui. Pentru că unui copil activ, căruia îi este foame, poate un covrig nu-i este suficient. Eu le îndemn pe mame să aleagă produsele cât mai simple. Pentru că altfel confundăm biscuiţii cu pâinea şi, de fapt, biscuiţii au şi margarină pe sfert sau jumătate. Mai mai bine îi dau copilului un sendviş făcut acasă, pentru că este mai bun decât orice produs ambalat. Un sendviş, un fruct, o mânuţă de migdale, de nuci, nişte fructe uscate.

Copiii trebuie învăţaţi cu lucrurile simple. Eu de asta am scris această carte, pentru ca cei mici să înţeleagă faptul că tot ceea ce este legat de mâncare trebuie să fie simplu, nu periculos sau interzis. Dar şi că există alimente de bază, cum sunt produsele lactate, fainoasele etc. De asta am inclus şi piramida alimentară în carte, unde la bază apar mişcarea şi apa, deci nu mai sunt alimente. Au şi un calendar unde îşi pot seta anumite zile în care să mănânce acele alimente facultative, de tipul mezeluri sau dulciuri. Mamele trebuie să ţină cont că în 80% din timp copilul trebuie să mănânce alimente de bază, iar în 20% din timp alimente pe care le considerăm excepţii. Putem avea şi această libertate. Important este să nu ne complicăm şi să căutăm alimente miraculoase.

Mame care refuză să-şi alăpteze copiii pentru că vor să-i facă vegetarieni

A: Dacă în primii ani de viaţă este mai simplu să supraveghezi ceea ce mănâncă acasă sau la grădiniţă copilul, ce faci când intră la şcoală şi tentaţia fast-food-ului, produselor de tip junk-food devine mult mai puternică? 

MB: Nu cred că este o problema aşa de mare. Dacă copilul nu are probleme de greutate, poate să mai mănânce şi fast-food, important este să nu mănânce repede. Poate că fast-food înseamnă mâncare făcută repede, dar nu să o şi mănânci în grabă. Te aşezi cu colegii la masă, stai de vorbă, mănânci liniştit. Însă aici trebuie să le explici, ca adult, de ce genul ăsta de produse nu trebuie mâncate la orice colţ de stradă. Pentru că unele din aceste produse sunt de trei ori mai concentrate în calorii decât un sendviş de acasă. Iar dacă îl mai combini şi cu suc, ce am făcut? Eu la capitolul sucuri sunt de părere că nu este deloc indicat să bem caloriile sub formă de suc. Un pahar de suc ascunde mai multe probleme şi mai mult pericol de îngrăşare decât un sendviş. Este important de înţeles că sucurile sunt, după părerea mea, absolut inutile. Trebuie să bem lucruri care nu au calorii, iar dacă mâncăm ceva dulce, să-l mestecam. 

De aceea, o secţiune a cărţii este dedicată acestor grupe de nutrienţi care sunt necesari: carbohidraţi, proteine, grăsimi. Iar în ceea ce priveşte carbohidraţii este o mare diferenţă dacă îi iei dintr-o felie de pâine sau o linguriţă de zahăr. Poate că provin din aceeaşi categorie de nutrienţi, dar fac lucruri diferite. Aşa că produsele făinoase pot face parte din alimentaţia zilnică, zahărul nu. Iar când ajungem la marile categorii de alimente, şi aici trebuie explicat că poţi să găseşti glucidele acestea, carbohidraţii necesari copiilor ca să aibă energie şi să facă mişcare, şi într-o banală fasole sau într-un cartof. Dar că atunci când le preiei dintr-un cartof care a fost prăjit, mai apare şi cantitatea de ulei, aşa că dintr-o dată intră în altă categorie. Este deja un cartof cu grăsime. Şi în cazul grăsimilor sunt multe lucruri greşit înţelese. Prea puţini mâncăm unt, dar românii folosesc în exces ulei vegetal, care nu este benefic. Poate că am scris eu cartea pentru copii, dar este la fel de utilă şi pentru părinţi. 

În altă ordine de idei, părintele nu poate să controleze totul şi asta face parte din viaţă. De asta copilului trebuie să i se explice foarte mult şi să se pună foarte mult accent pe practică. Astfel încât să aibă suficientă informaţie ca să poată face alegeri asumate. Copiii nu trebuie lăsaţi de capul lor, dar nici nu trebuie să-i infantilizăm. Ei sunt foarte precoce. De la 7 sau 8 ani îşi asumă foarte multe resposabilităţi şi le place asta. Dar este o muncă susţinută, pe care părintele trebuie să o facă ani la rând până copilul reuşeşte să facă apoi singur alegerile care trebuie, şi nu doar pentru ca îi este interzis acasă. Toate aceste lucruri trebuie repetate la infinit, inclusiv la pubertate.

A: Credeţi că şi şcoala ar trebui să aibă un rol în această educaţie alimentară?

A fi minunat. Până la urmă şi din această frustrare am scris cartea, din dorinţa de a oferi informaţie inclusiv educatorilor şi diriginţilor care poate şi-ar dori să facă o oră de nutriţie şi nu au informaţie de specialitate. În alte ţări există programe şi manuale, la noi nu există decât foarte multă informaţie despre cure de slăbire pentru adulţi.

Apoi, mi se pare grav că la noi nu există o autoritate care să ia măsuri când apar cazuri incredibile, de mame care refuză să-şi alăpteze copiii pentru că vor să-i facă vegetarieni. Ori chestia asta este un pericol. Şi nici protecţia copilului nu poate să ia măsuri pentru astfel de cazuri grave. Acest subiect mă înfurie atât de mult încât nici nu vreau să aduc argumente. Cine vrea să facă asta cu copilul lui trebuie să-şi asume răspunderea. De aceea, cred că trebuie să există o autoritate care să te pună să semnezi o hârtie când vrei să faci aşa ceva. Este o alegere dezechilibrată şi profund nesănătoasă, gravă, este un abuz. Pentru că un astfel de copil nu-şi dezvoltă normal capacitatea intelectuală, nu creşte cum trebuie, sunt atât de multe probleme care apar. Copilul trebuie să fie lăsat să fie normal.  

Trendurile astea care apar nu trebuie preluate fără simţ de răspundere. Aşa apar familii în care copiii beau lapte degresat în loc de lapte integral sau care vor să înlocuiască laptele de vacă, eventual, cu cel de migdale. Toate aceste lucruri trebuie explicate pentru ca mamele să-şi asume răspunderea pentru decizii. Ăsta este până la urmă cel mai important lucru pentru un părinte, sa ia deciziile bune pentru copilul lui. Dar atenţie mare, pentru că există riscul să proiectăm obsesiile noastre alimentare asupra lor şi frica noastră de kilogramele în plus, toată lupta noastră de o viaţă cu mâncarea să o trasferăm asupra lor. În dorinţa de a-i proteja riscăm să devenim anxioşi, iar copilul va fi condamnant la o preocupare excesivă pentru mâncare, când mai sunt şi alte lucruri în viaţă dincolo de mâncare. 

Lansare de carte live, pe Facebook

Cartea "ABC de nutriţie" va fi lansată într-un mod inedit, mai exact cu o intervenţie live, pe Facebook, a autoarei. Joi, 14 iulie, începând cu ora 14.00, dr. Mihaela Bilic va fi în direct pe pagina de Facebook Curtea Veche Publishing pentru a povesti cu părinţii din toată ţara despre nutriţia la copii. Toţi cei care vor urmări lansarea în social media vor putea pune întrebări în timp real şi afla răspunsuri la cele mai controversate probleme legate de obiceiurile alimentare ale celor mici.