INTERVIU Cum erau mesele la români în urmă cu 100 de ani şi cum sunt acum: Masa pentru români a fost şi este un element de identitate fundamental

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sabina Ispas, directoarea Institutului de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu“, a acordat un interviu pentru „Adevărul“ în care a povestit cum erau mesele românilor în urmă cu o sută de ani şi cum s-au schimbat până în prezent.

În cadrul studiului naţional realizat de brandul Delikat cu privire la importanţa meselor în familie, reporterii „Adevărul“ au stat de vorbă cu Sabina Ispas, folcloristă, membră a Academiei Române şi directoare a Institutului de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu“, pentru a afla care erau obiceiurile strămoşilor noştri şi de ce este esenţial să ne adunăm cât mai des împreună cu cei dragi în jurul mesei.

„Adevărul“: Ce reprezintă masa în familie din perspectiva dumneavoastră, a specialistului?

Sabina Ispas: Masa este la bază un act ritual foarte important şi de aceea vom găsi la nivelul majorităţii etnice un regulament, un sistem care face parte din codul alimentar al respectivului grup etnic, care este de obicei una dintre mărcile identitare. Aşadar, se poate spune că masa este şi pentru români un element de identitate fundamental, asemeni unor alte componente care ţin de cultura materială sau spirituală. Masa este o chintesenţă între material şi spiritual şi este atestată cu această valoare spirituală încă din antichitate.

Nu departe de zona noastră de Dunăre, este amintită celebra masă comună a lui Lisimah cu Dromihete, în care „învinsul“ şi „învingătorul“ au stat la aceeaşi masă, unii mâncând din farfurii din lemn şi cu linguri din lemn, ceilalţi cu tacâmuri din aur. Iar când învinsul a întrebat de ce există această diferenţă, învingătorul a spus: „Pentru că voi aţi venit la sărăcia noastră, când voi aveţi atâtea bunătăţi, adică aurul şi argintul“. S-a terminat cu o încuscrire între cele două famili, dar este un exemplu cu valoare peste veacuri, pentru că îţi arată cât de important era să stai la aceeaşi masă, indiferent dacă erai prieten sau duşman, pentru că acela era şi locul unde se duceau tratativele şi se hotărau destinele pentru grupurile respective, pentru că şi spaţiul, şi timpul, şi locul în care aveau loc mesele acestea aveau încărcătură rituală, sacramentală, iar mai târziu ceremonială. Dar cel mai important este faptul că mesele reprezentau şi din punct de vedere social, un element de autoritate şi expresia acesteia în exterior.

Povestiţi-mi cum erau mesele în familie la români în urmă cu 100 de ani. Cum decurgeau?

Putem vorbi despre mesele la români în diverse categorii sociale. Spre exemplu, la curţile domneşti era modelul cel mai important şi e descris de către Anton Maria Del Chiaro. Gândiţi-vă la statutul pe care îl avea domnitorul, care avea un rol fundamental de conducător administrativ şi militar, dar şi de factor de decizie, de reprezentant internaţional, el era un model. Şi atunci mesele domneşti erau nişte mese somptuoase în care oamenii se adunau după un protocol foarte riguros. Se aşezau la masă în funcţie de importanţa pe care o aveau, iar paharul cu vin trecea de la un mesean la altul, acelaşi pahar, ceea ce pe solii străini sau pe cei care vizitau ţările române îi nedumerea de foarte multe ori. Erau şi mesele boiereşti care aveau ca model masa domnească, iar acestea erau modele, la rândul lor, pentru celelalte categorii sociale, destul de numeroase. Era şi obiceiul de a împărţi întotdeauna de la masa ta celor săraci sau călătorilor. Aşadar, există situaţii foarte diverse în care mesele aveau conotaţii diferite, foarte încărcate.

Cum se desfăşurau mesele la românii de rând?

Absolut peste tot se păstra un tip de ierarhie care amintea de cea de la masa domnească. Sigur că un om sărac, care trăia în mediul rural şi muncea pământul, nu mânca la fel ca unul dintre boierii care aveau trăsură cu cai. Dar exista un cap, un pater, o autoritate care, de obicei, ocupă locul central şi toţi ceilalţi se alăturau într-o anumită ordine. Ultimii erau cei mici care trebuiau să asculte şi să imite, adică să înţeleagă privind şi ascultând care sunt regulile de la masă. Această ierarhie se respecta întotdeauna, iar primul care primea porţia de mâncare era capul mesei. El era şi cel care decidea foarte multe lucruri. Există aici o nuanţă destul de interesantă, care trebuie pusă în contextul socio-cultural al momentului istoric. De exemplu, slugile şi stăpânii nu stăteau la aceeaşi masă, dar slugile trebuiau să fie hrănite la fel.

În general, nu exista un dispreţ ptentru celălalt, din contră. S-a păstrat până pe la jumătatea secolului al XX-lea un anume obicei: femeile se trezeau de dimineaţă, când răsărea soarele, şi ieşeau la poartă cu o bucată de mămăligă pentru a o da de pomană cuiva. Asta era o regulă şi s-a practicat chiar şi în Bucureşti. Sigur, la zonele marginale ale Bucureştiului. Acelaşi lucru se întâmpla şi pe strada respectivă: existau ierarhii. Iar în preajma sărbătorilor sau când era o pomană exista obligaţia şi tradiţia să împarţi şi să duci în proximitate, celor cu care aveai relaţii obişnuite, cu care te ajutai, discutai, schimbai idei. Asta se întâmpla la oraş, în zonele de mahala.

Erau diferenţe în ceea ce priveşte masa în familie în zilele obişnuite şi în cele de sărbătoare?

Sigur, alimentele erau preparate în funcţie de zile. De exemplu, nu se mânca foarte multă carne, ea era pentru sărbători. Sacrificiul, indiferent de ce tip era, de găină sau de porc, nu se făcea decât cu un prilej special: de obicei, pentru mesele care însemnau o nuntire, o cumetrie, un parastas, cele ce ţineau de ciclul de familie, la care se aşezau tot în acest fel, ierarhia ţinea cont de statutul, de poziţia fiecăruia în cadrul familiei. Duminica, mesele erau mai substanţiale, mai relaxate şi se desfăşurau după ce lumea se întorcea de la slujba de la biserică sau, în orice caz, după ce înceta slujba chiar dacă ei nu se duceau la biserică.

În cadrul unei zile obişnuite, oamenii nu stăteau foarte mult la masă, nu pierdeau vremea, ci doar se hrăneau. Între a te hrăni şi a te desfăta cu mâncare este o mare diferenţă, eu aş spune că o caracteristică a românilor este aceea de a se hrăni.

Iarăşi, a sta la masă însemna a fi aşezat la masă, nu se mânca în picioare, era o lipsă de respect pentru că actul mâncării propriu-zis era un act cu încărcătură spirituală, semi-sacră: era rezultatul muncii tale, a bunicilor tăi sau a rudelor tale, o muncă grea, dificilă, care trebuia respectată. Şi mai era un aspect interesant.

Care anume?

Tot ce se mânca atunci nu era din niciun hipermarket, nu era nici importat, cu excepţia aromelor speciale pe care domnul sau boierii le puteau cumpăra de la negustorii străini. În rest, totul era produs de oamenii locului, era păstrat cu tehnici foarte riguroase şi eficiente.

Care erau acele sisteme speciale de conservare tradiţionale?

Fiert, fript, prăjit, uscat, sărat, mai multe tehnici în funcţie de calitatea alimentului care trebuia conservat. Oamenii ştiau acest lucru, altfel, noi trăim într-o zonă cu o climă excesiv termperată, astfel că perioada în care nu dispui de alimente proaspete, dar trebuie să mănânci în aşa fel încât să-ţi hrăneşti trupul şi mintea, era destul de lungă. Televiziunile insistă pe ideea conform căreia românii mănâncă foarte mult, mai ales de sărbători, iar acest lucru este frecvent criticat.

Şi credeţi că nu este aşa?

Adevărul este că românii nu au mâncat niciodată foarte mult, mănâncă foarte ponderat şi echilibrat în regimul traditional. Se pare că societatea actuală, nu doar românească, este obsedată de mâncare. În ceea ce priveşte tradiţia românească, inclusiv cea de la curtea boierească sau cea domnească, păstrând proporţiile desigur, important este să reţinem că se respectau extrem de bine posturile şi că numărul de zile de post în tradiţia românească este foarte mare, aproape jumătate din an. Aşadar nu se poate spune despre români că erau nici lacomi, nici gurmanzi, pentru că acordau o foarte mare atenţie la ce mâncau, cât mâncau, raportându-se la datele din calendar.

INTERVIU Cum erau mesele la români în urmă cu 100 de ani şi cum sunt acum

De ce este important să ne adunăm în jurul mesei cu cei dragi?

În general, masa nu se ia singur. Singurătatea la masă nu este un semn bun, nu este confortabilă, oricum. De aceea, în literatura populară, vom găsi pasaje unde întotdeauan boierul sau zmeul sau, mă rog, proprietarul casei, dacă vedea trecând prin faţa casei un călător îi spune să vină să mănânce cu el la masă.

În afară de gestul de generozitate, există şi această nuanţă de evitare a singurătăţii la masă, pentru că masa presupune convivialitate, masa presupune să împărţi cu celălalt. O să vi se pară ciudat, dar în cultura românească modelul este cel al „Cinei cea de taină“. Este o cultură veche, cu rădăcini foarte vechi cu care ne-am familiarizat de-a lungul timpului.

Iarăşi, un rol important la mesele festive în cadru înalt, la mesele boiereşti, la mesele burghezilor, îl avea muzica, dar nu orice fel de muzică şi nu oricând. Spre exemplu, la mesele domneşti când se bea cupa de vin se trăgea cu tunul, ca să ştie lumea că domnitorul a început acest ritual. Existau anumite cântece şi anumite categorii de cântăreţi care-i delectau pe cei participanţi la mesele speciale, cu prilejul marilor sărbători, când se făceau şi baluri şi când la masă erau invitaţi mai mulţi oameni pentru că domnitorul nu mânca singur. Doamna mânca în camerele ei în compania fetelor, iar Domnul cu băieţii, cu beizadelele.

Problema mesei este una dintre cele mai complexe la români şi nu numai. E adevărat că aici intervine şi plecarea de la locul de baştină, cum este cazul studenţilor sau al elevilor care vin spre centrele de învăţământ sau al oamenilor care vor locuri de muncă unde sunt mai bine plătiţi, nu mai vorbim de cei care se duc în afara graniţelor. În ceea ce priveşte singurătatea celui care mănâncă departe de casa lui, asta sigur că a devenit o practică mai mult decât obişnuită şi cel mai neplăcut este faptul că lumea mănâncă pe stradă sau în transportul în comun.

Asta înseamnă că s-a pierdut respectul faţă de hrană şi faţă de sine. Sigur, comerţul a deschis porţile către o formă de câştig economic şi de timp, ceea ce iar nu este foarte recomandabil, pentru că segmentul alimentar în viaţa noastră este una dintre mărcile nu numai identitare, ci şi mărcile de personalitate. Atunci când nu ţii cont de acest respect, personalitatea individuală are de suferit.

La ce anume vă referiţi mai exact?

Lipsa meselor în familie are efecte negative la nivel de identitate şi personalitate. În afară de faptul că cei de acelaşi sânge se adună cu acest prilej, este vorba de o educaţie. În timpul mesei schimbi impresii, povesteşti ce ai păţit, iar această reciprocitate are influenţă educativă, indiscutabil. Adunarea laolaltă pe vremea lui Ştefan cel Mare, de exemplu, era mult mai mult decât educativă, însemna dezvăluirea trădărilor şi a trădătorilor, însemna expresia legală, pentru că el era capul ţării şi trebuia ca ceilalţi să respecte cuvântul lui. Masa era şi un prilej de a dezvălui şi lucrurile care nu sunt în ordine şi n-aş spune că şi-a pierdut din autoritate această masă în comun, pentru că la multe dintre întâlnirile la nivel internaţional sau cu un rol înalt, masa are încă un rol semnificativ. Poate că şi azi dacă ne-am uita cu atenţie la oamenii care lucrează sezonier, în construcţii, nu ştiu dacă aţi observant faptul că ei, când se opresc să mănânce, stau cumva grupaţi.

Cum s-au schimbat lucrurile până în prezent?

În prezent, cred că ar trebui puţin regândit rolul familiei. Toată lumea a văzut filme americane, dar sunt anumite prilejuri din an care nu au nimic de-a face cu ritualul, acelea sunt nişte sărbători administrative, dar sunt nişte momente în an când familiile caută să se reunească, iar cei care nu se duc la aceste reuniuni sunt blamaţi, ceilalţi se îndoiesc că mai au sentimentul de familie şi îşi acceptă obligaţiile în cadrul acestei uniuni. Ei bine, şi astăzi asemenea acţiuni sunt foarte importante. Pentru români, masa a fost unul dintre instrumentele fundamentale de coagulare şi reuniune. Până la urmă, masa este o adevărată instituţie care ţine de instituţia familiei şi faptul că se ignoră tot mai mult…S-au schimbat orele, pentru că programul e altul, omul mănâncă masa principala undeva în oraş sau cumpără acum, sunt tot felul de oferte din acestea de care profită toată lumea, dar asta duce la fragmentarea, ruperea unităţii.

Ce efecte negative există?

Efectele sunt negative din toate punctele de vedere. La masă se învaţă comportamentul primar, ce se face şi ce nu se face: să nu stai într-o rână, să nu vorbeşti tare, să nu vorbeşti cu gură plină, să stai drept la masă, depinde de grad şi de statut. Astăzi, mi se pare îngrozitor de departe de eleganţă, intimitatea şi căldură unei mese utilizarea tacâmurilor şi a veselei de unică folosinţă. Pentru o masă care să fie atât a ta, cât şi a alor tăi, trebuie să existe şi o estetică specială, ca împodobirea mesei de Crăciun: sub faţa de masă se puneau fân sau paie de grâu. Ramurile de Sfântul Andrei  se puneau la icoană şi, de Crăciun şi de Anul Nou, se puneau pe masă. Aşezarea mesei continuă să fie şi astăzi tot un ritual. Există o suită întreagă de interrelaţionări între obiceiuri şi practicarea lor. La noi masa are o semnificaţie fundamentală, iar eu sper că, dincolo de exotismul şi din dorinţa de a face cum fac şi alţii, să rămână şi puţin din dorinţa de a face cum se făcea la noi.

Ce i-ar face pe români să se adune mai mult în jurul mesei, împreună cu toţi membrii familiei?

Nimic nu-i împiedică pe români, oricât ar fi de ocupaţi şi oriunde ar lucra, ca duminica să se ducă să mănânce în familie, dacă şi-ar dori cu adevărat, şi asta ar însemna să fie mai aproape de părinţii lor, de copiii, lor, de bunicii lor, de prieteni sau vecini.

În concluzie, mai sunt şi alte beneficii ale meselor în familie decât cele deja enumerate?

În clipă de faţă, dinamica culturală este atât de alertă încât consider că reunirea, mai ales cu prilejul mesei în familie, este un mod de echilibrare socială, indiferent câte dispute ar există între membrii familiei, între fraţi, între părinţi şi copiil. Pentru că în faţa celor mai apropiate persoane poţi fi sincer, deschis şi poţi vorbi într-un anume fel, vei fi mai repede iertat, ţi se vor accepta ideile măcar aşa, că să nu te supere prea tare, asta creşte gradul de afectivitate, de siguranţă. Şi astăzi sunt foarte importante aşa numitele relaţii de năşie, relaţiile spiritual. În trecut, exista obligaţia ca rudele de acest fel să aibă mese comune, finii se duceau la naşi cu plocon, care era şi o formă de răscumpărare, dar masa de acest tip era fundamentală în societatea românească. Toate aceste rubedenii de sânge, prin alianţă sau spirituale îţi veneau în sprijin când era cazul. Aceste relaţii funcţionează şi astăzi şi sunt rezistente, puternice şi protectoare, chiar dacă nu mai conştientizăm asta. Şi toate acestea erau consfinţite printr-o masă ritualică la început şi de câteva ori pe an. Asta însemna o familie lărgită, cu putere şi autoritate, în care chiar te simţeai protejat şi poate şi iubit. Nu tipul de dragoste superficială, ci tipul de dragoste adâncită, la bine şi la rău, care te poate şi pune la punct când e cazul. Din dragoste poţi să atragi atenţia cuiva când greşeşte.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite