„Inamicii“ care ne laudă. De ce ne temem de complimente?

Laudele ne obligă să ne ridicăm la aşteptările celor din jur, indiferent dacă ţin de zona profesională sau personală, iar acest efect „sapă“ la temelia încrederii în sine a persoanelor vulnerabile FOTO Shuterstock

O vorbă bună poate face mai mult rău decât bine în anumite situaţii, mai exact atunci când aprecierile pozitive sunt percepute drept atacuri la propria persoană

Chiar dacă pare greu de crezut, o vorbă bună poate declanşa o stare de disconfort intens în cazul persoanelor care nu au o părere bună despre ele. Conform unui studiu publicat de revista Psychology Today, laudele ne obligă să ne ridicăm la aşteptările celor din jur, indiferent dacă ţin de zona profesională sau personală, iar acest efect „sapă“ la temelia încrederii în sine a unora dintre noi în asemenea măsură încât ajungem să fim nesiguri de capacităţile noastre chiar dacă se presupune că un compliment ne face să ne simţim mai bine în propria piele.

Bineînţeles, imaginea de sine şi autoevaluarea încep să se formeze încă din copilărie, când adulţii prezenţi investiţi cu putere de către copil, reprezintă „oglinzile“ în care acesta se vede.

 „Copiii care nu sunt apreciaţi, sunt criticaţi, adesea comparaţi, descurajaţi în a face lucruri, vor sfârşi prin a nu avea încredere în sine şi în propriile calităţi. Dacă un copil este mai temător din cauza temperamentului său, cei din jur ar trebui să insiste cu încurajări şi recompense pozitive, în niciun caz nu trebuie abandonat cu temerile lui, excluzându-l din diverse activităţi pe motiv că aşa este el. Auzind mereu comentarii negative, copilul va învăţa despre sine că nu este înzestrat pentru a fi capabil de realizări“, explică psihologul Keren Rosner pentru adevărul.ro.

Educaţia şi experienţele din perioada copilăriei şi a adolescenţei contribuie la modul în care fiecare dintre noi ne vom raporta la cei din jur. Astfel, dincolo de părinţi sau bunici, învăţătorii pot şi ei să sădească neîncrederea şi sentimentul neputinţei. „Dacă va fi umilit în mod repetat la şcoală şi acasă, tânărul va tânji să fie bun, dar i se va adânci convingerea că nu este. Nu se va aştepta să primească laude, complimente, ci doar observaţii şi critici. Prin urmare, chiar dacă va fi o persoană demnă de admiraţie, ca adult va păstra convingerea că nu merită acest lucru“, consideră specialistul.

Vorba bună „ucide“ dragostea

Mai târziu, pe această bază deja formată, felul în care se vede adultul cu un nivel scăzut al stimei de sine poate fi alterat şi de un partener de viaţă care îi sugerează verbal sau prin atitudine că nu atinge anumite standarde.

Distorsionarea negativă a propriei imagini poate duce la destrămarea unei relaţii chiar şi atunci când o astfel de persoană este implicată într-o relaţie armonioasă, alături de un partener care îi apreciază eforturile şi îi oferă încurajări verbale. 

Mai exact, ne temem de complimente pentru că acestea intră în conflict total cu propria noastră părere despre cine suntem, iar omul iubit se poate transforma, în timp, într-un „inamic“ doar pentru că face aprecieri pozitive. Persoanele care nu au încredere în ele devin retrase şi suspicioase în prezenţa celor care le fac complimente, acesta fiind un mecanism de apărare prin care încearcă să evite ieşirea dintr-o anumită zonă de confort, unde este ferită de provocări şi, implicit, de un eventual eşec.

„ Acest gen de persoană se va închide in sine, va refuza prietenia sau colaborarea cu cei din jur tocmai pentru că nu va avea încredere în onestitatea acestora. La rândul lor, anturajul, colegii de serviciu sau partenerii de viaţă nu vor înţelege adevăratele motive pentru care sunt respinşi sau trataţi cu răceală şi vor ajunge să fie circumspecţi“, creionează psihologul comportamentul persoanei lipsite de încredere.

Teama de a nu fi descoperit

Trăirile unei persoane cu un nivel scăzut al stimei de sine pot fi descrise ca o stare de tensiune permanentă, stres secondat de teama că defectele vor ieşi la lumină mai devreme sau mai târziu.  

„Persoanele care nu primesc favorabil complimentele celor din jur, indiferent de motivaţia interioară sau de conjunctură, trăiesc o stare de disconfort interior, de nemulţumire, însoţită de gânduri perturbatoare. Se simt lezaţi de cei care fac remarcile, sunt suspicioşi faţa de intenţiile celor care emit aprecierile. În plus, se accentuează convingerea ca ies în evidenţă imperfecţiunile lor. Aceste consecinţe pot afecta viaţa personală şi profesională, pentru că această atitudine îl va îndepărta de acei oameni care, cu bune intenţii, au remarcat ceva pozitiv la respectiva persoană“, explică Keren Rosner modul în care o vorba bună se poate transforma, uneori, într-un adevărat „instrument“ de tortură. 

Temerile pe care le resimte persoana „consumată“ de neîncredere în propriile forţe şi valori sunt legate de oameni şi acţiuni, cum este evitarea posibilităţii de a fi rănit când cineva emite o părere despre persoana proprie sau despre acţiunile sale, interpretarea fiind una distorsionată.
„La aceste persoane, apare bănuiala că cel care îi adresează vorbe pozitive nu îi doreşte binele, că va fi pus în situaţii critice. Se dezvoltă, treptat, convingerea că oamenii nu au intenţii bune, ceea ce duce la autoizolare. O astfel de persoană va căuta compania persoanelor critice, care îi vor întări părerile negative, viziunea sa devenind  justificată. Numai că, în acest fel, imaginea de sine este şi mai drastic afectată“, avertizează psihologul.

Spontaneitatea pe post de „sperietoare“ 

O persoana cu stimă de sine scăzută nu îşi cunoaşte valoarea şi, drept urmare, nu îşi explorează posibilităţile. Oportunităţile care se ivesc pe parcursul vieţii sunt ocolite sau ratate din cauza evitării confruntărilor, a implicării, a predilecţiei pentru interpretarea negativă nu numai a cuvintelor celorlalţi, ci şi a intenţiilor sau a situaţiilor nou create. Astfel, va căuta să rămână în tiparele cunoscute, diminuindu-şi şansele de succes.

Aceste persoane sunt vulnerabile emoţional, prin urmare se vor izola într-un mediu protector, fără ambiţii şi fără a-şi cere drepturile. În relaţiile cu ceilalţi se vor plasa, de regulă, pe o poziţie de supunere şi vor prefera să-i lase pe alţii să decidă în locul lor. Pot fi întâlnite, mai rar, cazuri la extrema cealaltă, persoane care îşi dezvoltă un comportament hipercompetitiv tocmai pentru că încearcă cu tot diandinsul şi în orice situaţie să-şi dovedească că pot. Nici aceasta postură nu este una confortabilă sau benefică, pentru că este mare consumatoare de energie şi provoacă tensiuni interioare furtunoase, dacă ţinem cont de faptul că spontaneitatea îi sperie, deoarece o astfel de atitudine mobilizează resurse şi necesită folosirea de noi aptitudini, ceea ce nu face decât să-i sporească îndoielile referitoare la capacitatea lui de a face faţă, punctează Rosner. 

Lecţii de încredere

Procesul de creştere a încrederii şi stimei de sine este unul relativ lent si dificil, dar se pot obţine progrese prin tenacitate şi dacă există dorinţa de schimbare, este părerea psihologului Keren Rosner. „Motivaţia este prima care se activează în cazul în care se doreşte o schimbare a opticii asupra propriilor însuşiri. Izbânda de a schimba percepţia asupra propriilor competenţe şi calităţi depinde de individ, iar psihoterapia îl poate determina pe individ să se descopere şi să se privească din cât mai multe perspective, să-şi conştientizeze bogăţia interioară, să o exploreze şi să o exploateze“, consideră psihoterapeutul.
Schimbarea felului în care ne vedem, în aşa fel încât să ajungem să ne apreciem, este şi o urmare a centrării pe reuşite, pe lucruri finalizate pozitiv, oricât de mărunte ar fi acestea.
Un alt aspect foarte important, conform specialistului, este ca mediul, anturajul care menţine această stare de neîncredere să fie schimbat sau îndrumat să-şi schimbe obiceiurile.