Horoscop zilnic, 24 septembrie 2015: Relaţia de cuplu a Fecioarei este pe cale să se sfârşească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Horoscop zilnic, 24 septembrie 2015. Viaţa amoroasă a celor mai mulţi dintre nativi le dă acestora dureri de cap intense.

Horoscop zilnic, 24 septembrie 2015: Berbecul primeşte oferte de muncă

Aţi ajuns deja să nu mai aveţi niciun fel de economii, iar ca să vă plătiţi facturile trebuie să apelaţi la rude, dar veţi primi numai refuzuri. Primiţi alte noi oferte de muncă. Sunteţi admirat pentru modul în care puneţi capăt unor conflicte ce le-au părut tuturor insurmontabile.

Taur

Chiar dacă nu este cel mai potrivit moment să faceţi economii (ar trebui să cumpăraţi nişte cadouri pentru cineva drag), găsiţi că trebuie să faceţi cheltuieli mai puţine pentru week-end. Neîncrederea pe care o aveţi faţă de tot ceea ce nu înseamnă logică şi raţiune va dispărea.

Gemeni

Dispuneţi de prea puţini bani, nu mai aveţi surse suplimentare şi se pare că cei dragi aşteaptă de la dv. din nou imposibilul. Foarte optimist, răsturnaţi situaţia, făcând eforturi imense. Câştigaţi aprecierea şefilor prin iniţiativele care la prima vedere par mult prea originale.

Rac

Foarte energic, discutaţi îndelung cu colegii dv. despre rezultatele ajunse sub ştacheta pe care aţi stabilit-o împreună. Partenerul de cuplu este mai prosper decât dv. şi deja vă simţiţi încurcat de situaţie. Încercaţi să vă păstraţi reputaţia intactă şi refuzaţi orice „ajutor”.

Horoscop zilnic, 24 septembrie 2015: Leul are parte de schimbări la locul de muncă

Se pare că nu vă convine situaţia dv. financiară. Culmea e că reacţiile agresive de la serviciu vă avantajează (unii se decid să demisioneze). Puterea de a-i domina pe cei din jur e accentuată de reacţiile celor vizaţi. Sunteţi iritaţi şi din cauza relaţiilor sentimentale dificile.

Fecioară

Relaţia sentimentală e pe cale să se dezintegreze şi nu aveţi de gând să faceţi nimic pentru a împiedica această situaţie. Intervenţiile rudelor vă influenţează negativ. Pentru moment sunteţi nevoit să apelaţi din nou la bugetul familial. Vă faceţi foarte uşor noi relaţii amicale.

Balanţă

Deveniţi mai încăpăţânat. Drumurile sunt amânate, chiar dacă au fost gândite ca o formă de relaxare, de ieşire din rutină. Neînţelegerile parteneriale devin frecvente. Luaţi prea în serios criticile şefilor şi apostrofările exagerate ale acestora, care însă vă vor avantaja cândva.

Horoscop zilnic, 24 septembrie 2015: Scorpionul are probleme în amor

Aproape toţi banii pe care îi primiţi trebuie să-i daţi prietenilor, fie că v-au împrumutat cândva, fie că sunt foarte decişi să vă ceară să-i susţineţi din nou dv. financiar. Naivitatea acestora este numai un fel de mască, iar dv. aveţi suficiente probleme cu partenerul de cuplu.

Săgetător

Pentru moment, doriţi din tot sufletul ca partenerul dv. de cuplu să nu afle ce probleme financiare şi profesionale aveţi, pentru că şi aşa vă reproşează permanent că l-aţi dezamăgit. Beneficiaţi de susţinerea colegilor, însă persoana iubită este parcă decisă să vă scurteze viaţa.

Capricorn

Ştiţi că în curând veţi primi bani şi vă faceţi planuri de investiţii care depăşesc cu mult posibilităţile prezente şi viitoare. Măcar câteva zile aţi vrea să nu mai faceţi economii. Persoana iubită se opune în continuare la tot ceea ce doriţi să începeţi ori doar vă face plăcere.

Horoscop zilnic, 24 septembrie 2015: Vărsătorul simte nevoia să ia măsuri în viaţa de cuplu

Nimeni nu crede că reacţia pe care o aveţi azi este chiar una de compătimire, de milă sinceră! Nu v-aţi dezobişnuit prietenii de un astfel de comportament! Vi se pare că persoana iubită nu vă mai agreează şi credeţi că este necesar să luaţi unele măsuri. Seara, conversaţii diverse.

Peşti

Planificaţi drumuri la rude şi la prieteni şi în mod sigur le pregătiţi multe cadouri. Obligaţiile financiare asumate depăşesc însă cu mult posibilităţile de care dispuneţi. În plus, mitocănia celor din anturaj vă debusolează complet şi preferaţi să nu reacţionaţi în niciun fel.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite