Geanta unei femei conţine mai multe bacterii decât o toaletă obişnuită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Testele au demonstrat că una din cinci genţi este contaminată cu un număr atât de mare de bacterii încât reprezintă un pericol pentru sănătatea omului, notează „Daily Mail”.

Potrivit cercetărilor, cel mai murdar articol din poşeta unei doamne este crema de mâini, ambalajul prezentând mai multe bacterii decât un capac de toaletă. Rujurile si rimelul s-au dovedit a fi într-o stare mai bună.

Genţile de piele, din cauza texturii poroase, favorizează extinderea numărului de bacterii, susţine studiul. Cercetătorii au afirmat că femeile îşi curăţă mâinile şi poşetele în mod regulat cu acele şerveţele sau geluri antibacteriene pentru a preveni transmiterea bacteriilor.

„Genţile intră regulat în contact cu mâinile şi alte suprafeţe, de aceea riscul de a transfera diferite tipuri de germeni este foarte mare, mai ales din cauză că genţile sunt rareori curăţate“, a declarat Peter Barrat, managerul tehnic la „Initial Hygene“. „Dezinfectarea mâinilor în mod regulat este esenţială pentru prevenirea apariţiei bacteriilor“, a adăugat acesta. 

Acest studiu apare după ce un altul a demonstrat că suprafeţele murdare din bucătărie pot cauza boli. Au fost găsite multiple bacterii şi pe mânerele frigiderului şi ale congelatorului, acestea dovedindu-se a fi transportatoare de cloroformi. Cuptorul cu microunde are şi el aceleaşi bacterii în zona butoanelor, inclusiv a mânerului, dar numărul germenilor este mai mic.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite