Drumul către fericire: cât eşti dispus să lupţi pentru ce îţi doreşti
0
Dorinţa de a fi fericiţi, de a avea o viaţă împlinită, este uneori inerentă fiecaruia dintre noi, însă lucrurile se complică atunci când ne gândim la ce implică aceste lucruri. Mai exact, întrebarea cu adevărat împortantă în viaţă nu este legată de ce vrem, ci mai degrabă de ce suntem dispuşi să facem pentru asta.
Cine nu vrea să aibă o viaţă lipsită de griji, fericită, uşoară, să se îndrăgostească, să arate bine, să aibă bani şi sa fie popular şi respectat până la punctul în care reuşeşte, atunci când se află în mijlocul oamenilor, să aibă efectul unui Moise care desparte Marea Roşie?
Ei, bine, bloggerul Mark Manson spune că cele enumerate mai sus sunt atât de vagi, încât nu înseamnă nimic concret. O întrebare mai interesantă ar fi "Ce dureri eşti dispus să înduri? Pentru ce ai vrea să lupţi?". Acestea au un efect mai puternic asupra noastră şi ne influenţează mai mult cursul vieţii, scrie el în Observer.