Detoxifierea organismului: singurele alimente pe care avem voie să le mâncăm în timpul dietei cu sucuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După mesele foarte îmbelşugate de Sărbători, multe persoane recurg la o detoxifiere drastică, din doriţa de a slăbi sau doar pentru a elimina toxinele acumulate în organism prin excesul alimentar. Deseori însă, după doar câteva zile, mulţi renunţă la dietă. Un expert nutriţionist explică paşii care trebuie urmaţi pentru o detoxifiere corectă prin dieta cu sucuri.

Steph Lowe, o cunoscută nutriţionistă din Australia, îi avretizează pe cei care vor să folosească dieta cu sucuri că ar trebui să respecte anumite reguli. Dieta cu sucuri presupune consumarea exclusiv a sucurilor naturale, fără a se mai consuma alimente solide în timpul dietei.

Cei care nu au mai recurs până acum la această metodă nu trebuie să-şi propună o dietă de 7 zile, ci una scurtă, de numai 2 zile, scrie Daily Mail. Ei trebuie să bea sucuri de fructe, dar şi de legume, iar în completare porţii de smoothies, care sunt mult mai hrănitoare. Personanele care au mai apelat la dieta cu sucuri pot alege să stea fără alimente solide chiar şi 6-7 zile, dacă cred că pot face asta.

Este foarte important ca fiecare să ştie ce nevoi are organismul său şi să consume sucurile care sunt mai indicate pentru el.

Un alt detaliu esenţial, pe care îl omit mulţi, este pregătirea pentru această dietă radicală. Cu 2 zile înainte de a începe dieta, trebuie să eliminăm treptat din alimentaţie hrana procesată, iar apoi să renunţăm treptat la produsele cu toxine: alcool, cofeină, zahăr, carne, lactate, gluten. Prin renunţarea treptată la aceste produse, corpul va suporta mai uşor procesul de detoxifiere şi vor apărea mai puţine pofte în timpul dietei.

Pe parcursul dietei, sucurile trebuie consumate la fiecare două ore. Astfel, corpul va primi regulat nutrienţii de care are nevoie şi nu va apărea senzaţia de foame, spune Lowe. Hidratarea este foarte importantă, de aceea trebuie să bem şi multă apă în timpul dietei, pentru că sucurile nu asigură necesarul zilnic de lichide.

Dacă ni se face totuşi foarte foame, putem adăuga la dieta cu sucuri câteva bucăţele de fructe pe zi, câteva alune crude sau legume crude.

Pentru a stimula şi mai mult eliminarea toxinelor din organism, în timpul dietei cu sucuri putem face exerciţii fizice uşoare, cum sunt plimbările sau yoga. Desigur, fiecare persoană trebuie să decidă cât efort poate face, pentru că renunţarea la alimentele solide va însemna o scădere a energiei pe care o avem în mod normal. Această problemă apare la începutul dietei, iar energia începe să revină la normal după câteva zile.

La finalul dietei este important să menţinem o alimentaţie echilibrată, sănătoasă: porţii mici, de mărimea palmei noastre, legume la fiecare masă şi proteine de calitate.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite