De ce femeile trăiesc mai mult ca bărbaţii? Cercetătorii au aflat răspunsul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fumatul este una dintre cele două cauze care determină o mortalitate mai mare la bărbaţi/FOTO www.snecyouth.org
Fumatul este una dintre cele două cauze care determină o mortalitate mai mare la bărbaţi/FOTO www.snecyouth.org

Un studiu recent realizat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii încearcă să explice de ce femeile trăiesc mai mult ca bărbaţii, diferenţa destul de mare de longevitate fiind observată în toate ţările.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, femeile din ţările sărace, cu venituri modeste, trăiesc cu aproximativ 3 ani mai mult ca bărbaţii, iar în ţările mai dezvoltate diferenţa este de 6 ani. Până acum nimeni nu ştia exact de ce există această diferenţă. Fenomenul s-a accentuat foarte mult de la începutul secolului XX, scrie Science Alert.

Riscul de mortalitate la bărbaţi creşte în jurul vârstei de 50-70 de ani. Conform studiilor, diferenţa dintre bărbaţi şi femei este dată de două aspecte esenţiale: fumatul şi bolile cardiovasculare. Bărbaţii sunt mai predispuşi la boli cardiace, aceasta fiind şi principala cauză de mortalitate.

Fumatul este de asemenea responsabil de decesul prematur al bărbaţilor cu vârste între 50 şi 70 de ani, el crescând cu 30% numărul acestor cazuri. Bărbaţii fumează mai mult ca femeile, precizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii. La nivel mondial, aproximativ 40% dintre bărbaţi fumează, comparativ cu doar 9% dintre femei.

Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite