Cele 5 stadii ale prieteniei între femei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele cinci persoanje din serialul „Totul despre sex“. FOTO Arhivă „Adevărul“
Cele cinci persoanje din serialul „Totul despre sex“. FOTO Arhivă „Adevărul“

Când vine vorba de prietenie şi solidaritate puţini ştiu că aceasta se construieşte în timp şi urmează câteva etape bine definite. Curiozitatea, acomodarea şi vulnerabilitatea sunt doar trei dintre cele cinci stadii pe care o relaţie de prietenie trebuie să le parcurgă, relatează publicaţia „The Huffington Post“.

Amicii şi romanticii

Dacă luăm în calcul dragostea, oamenii au nevoie de unu sau doi ani de întâlniri frecvente pentru a ajunge la mariaj, exceptând cuplurile care se hotorăsc să facă acest pas spontan, după trei săptămâni, sau aşteaptă zece ani până când decid să semneze actele la notar. Aceleaşi lucruri sunt valabile şi când vine vorba de prietenie. Unele rezistă ani buni, altele se sfârşesc subit, însă toate parcurg o schemă a celor cinci faze care desăvârşesc prietenia dintre femei.

1. Curiozitatea. Trebuie să existe o trăsătură de caracter, un hobby sau pur şi simplu un gând care să te lege de un om şi să-ţi trezească dorinţa de a-l cunoaşte. Cele mai bune prietene sunt, adesea, firi diferite, dar un numitor comun este necesar oricărei legături.

2. Explorarea. Fiecare potenţială relaţie de prietenie are nevoie de timp şi de răbdare. Unele femei se împrietenesc la coafor, între o pedichiură şi un masaj anticelulitic, în timp ce altele preferă „să testeze“ terenul. Nu orice conversaţie spumoasă îţi aduce o amică de nădejde, sunt de părere jurnaliştii de la „The Huffington Post“.

3. Familiaritatea. Aceasta este una dintre etapele pe care multe femei şi-ar dori-o încă de la început. Oamenii vor să se simtă confortabil în preajma semenilor şi uită că o prietenie se construieşte în timp, cu grijă şi răbdare. Specialiştii de la revista „GalTime“ susţin că femeile trebuie să aibă între şase şi opt întâlniri pentru a deveni intime una cu cealaltă. Odată ajunse în acest punct, lucrurile vor începe să curgă natural, laolaltă cu telefoanele şi micile secrete împărtăşite în comun.

4. Vulnerabilitatea. Este cea mai dificilă faza a unei prietenii pentru că marchează un moment de răscruce. Unele femei se grăbesc în această etapă şi împărtăşesc prietenelor tot ce le frământă, fără să mai ţină cont de eventualele consecinţe. Atunci când destăinui prea multe lucruri, rişti să fii dezamăgită de atitudinea indiferentă pe care ceilalţi o afişează.

Pe de altă partă, femeile care se ascund în spatele unor măşti pot să distrugă, fără voia lor, o prietenie. Este nevoie de un echilibru între stări pentru ca relaţia să evolueze natural, fără artificii.

5. Intimitatea. Reprezintă ultima etapă şi confirmă unei femei că şi-a găsit una dintre cele mai bune prietene. Această etapă, sunt de părere specialiştii, durează între 6 şi 12 luni, iar perioada se poate prelungi, pentru că nu există niciodată suficient timp pentru a construi o prietenie solidă.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite