Şeful a trimis-o acasă, spunându-i că s-a îmbrăcat indecent la muncă. Ce ţinută purta această tânără

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sylva spune că a fost obligată să plece acasă, pe motiv că purta la serviciu o ţinută indecentă/FOTO Twitter/Huffington Post
Sylva spune că a fost obligată să plece acasă, pe motiv că purta la serviciu o ţinută indecentă/FOTO Twitter/Huffington Post

O tânără susţine că a fost obligată de şeful ei să plece acasă să se schimbe de haine, pe motiv că purta pantaloni prea scurţi, indecenţi, la magazinul în care lucra. Sylva Stoel a publicat pe Twitter imagini cu ţinuta de lucru, considerată provocatoare.

Fosta vânzătoare precizează că pantalonii scurţi pe care îi purta în ziua în care a fost trimisă acasă fuseseră cumpăraţi chiar din acel magazin, scrie Huffington Post. Ea spune că acest lucru demonstrează ipocrizia unor angajatori în privinţa codului vestimentar al femeilor.

Ajunsă acasă, tânăra în vârstă de 17 ani s-a fotografiat şi a publicat poza pe Twitter, ca să arate că pantalonii nu sunt foarte scurţi, ajungând până la jumătatea coapsei. Şeful ei i-a cerut totuşi să plece acasă şi să se schimbe, chiar şi după ce tânăra i-a spus că pantalonii sunt luaţi din magazinul lui.

image

Sylva lucra de numai două săptămâni la magazinul JC Penney, iar şeful ei nu-i spusese că sunt interzişi pantalonii scurţi. Îi precizase însă că nu are voie să poarte maiouri, fuste prea scurte, tricouri şi blugi. Codul impus nu era însă respectat de angajaţi, care veneau la muncă în tricouri şi blugi fără să aibă probleme din această cauză.

Deranjată de acest incident, tânăra şi-a dat demisia.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite