25 de semne ale epuizării la locul de muncă: Cum ne dăm seama când ar trebui să schimbăm job-ul sau să ne luam o vacanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Munca poate fi solicitantă pentru toată lumea şi cu toţii ne simţim uneori obosiţi după o zi lungă la birou, dar dacă viaţa ta devine o stare cronică de stres şi epuizare din cauza locului de muncă, cel mai probabil te numeri printre cei care suferă de „job burnout“ (trad. – epuizare la locul de muncă).

Uneori este greu de observat atunci când epuizarea fizică, emoţională, mentală de la locul de muncă te acaparează cu totul, însă cu ajutorul specialistului în domeniu Ben Fanning şi al experţilor medicali, suntem capabili să identificăm care sunt semnele care ne avertizează că suntem epuizaţi de muncă. Identificând aceste semne, putem mai departe să luăm măsuri pentru a evita complet epuizarea din momentul actual sau pentru o resetare a carierei dumneavoastră, spune Fanning, potrivit Business Insider.

1. Te simţi secătuit de puteri după muncă

Lipsa constantă de energie după muncă, care vă împiedică să facei lucruri obişnuite, precum gătitul, mersul la sală sau petrecerea timpului cu familia, nu este un semn bun.

2. Indiferenţa cu care tratezi colegii de muncă sau clienţii

Dacă plănuiţi să vă daţi demisia sau doar v-aţi săturat să aveţi de-a face cu aceiaşi oameni în fiecare zi, acest lucru se poate reflecta în modul în care vă trataţi colegii.

3. Eşti întrebat frecvent cum te simţi

Colegii tăi se apropie de multe ori de tine pentru că sunt îngrijoraţi de faptul că nu te simţi bine şi eşti deprimat? Este un semnal că ceilalţi au observat starea în care te afli.

4. Nu petreci timp cu colegii de muncă

Angajaţii epuizaţi tind să evite mesele organizate la nivel de companiei deoarece şi-au pierdut interesul de socializare, spune Fanning.

5. Îţi descrii job-ul ca fiind „OK“

Un semn evident de epuizare vine atunci când familia şi prietenii te întreabă despre serviciu şi chiar dacă este nou sau lucrezi acolo de mai mult timp, pur şi simplu răspunzi printr-un singur cuvânt, cum ar fi: „E OK“.

6. Te simţi eliberat după o zi de vineri la muncă

Ştii că eşti cu adevărat stresat când te simţi cu adevărat eliberat odată cu venirea weekend-ului.

7. Te îngrozesc zilele de luni

Aşa cum aştepţi cu nerăbdare să vină seara de vineri, zilele de luni îngrozitoare sunt un semn că job-ul actual te epuizează.

8. Ai probleme cu somnul

Deseori, oamenii care sunt supra-stresaţi la locul de muncă au problem în a dormi atunci când au făcut sau nu au făcut ceva la muncă.

9. Îţi setezi alarma prea devreme doar pentru a o amâna

Semnele epuizării încep cu primele ore ale dimineţii. De exemplu, te poţi simţi atât de obosit încât apeşi butonul de amânare în mod repetat, după care te enervezi şi întârziat atunci când te trezeşti.

10. Îţi piezi speranţele în privinţa unei schimbări

„Atunci când eşti epuizat uiţi cu uşurinţă că organizaţiile şi mediile de lucru sunt dinamice şi în continuă schimbare. Dacă eşti frustrate de companie sau de superiori, uneori aşteptarea poate fi eficientă“, este de părere Fanning.

11. Eşti incapabil să te relaxezi

Fanning spune că atunci când nu poţi să te relaxezi, mai ales făcând lucruri care în mod normal sunt relaxante, precum o şedinţă de masaj, este un semn că eşti epuizat emoţional.

12. Colegii de muncă au ezitări în preajma ta

Dacă observe că colegii tăi parcă merg pe coji de nucă în jurul tău, pentru că nu ştiu la ce să se aştepte de la tine, este un semn clar că ai o perioadă grea.

13. Ţi-e teamă să-ţi cauţi un nou loc de muncă

Chiar dacă eşti conştient că este timpul să-ţi schimbi job-ul, dacă eşti foarte stresat există şansa să nici nu-ţi faci timp să cauţi altceva.

14. Te plângi în continuu partenerului de viaţă

Nu există nicio îndoială că te ajută să te descarci, însă problemele tale de la muncă nu ar trebui să devină şi problemele partenerului tău sau ale prietenilor.

15. Ai devenit cinic

Odată ce ţi-ai pierdut interesul pentru companie şi nu mai încercaţi să o ajutaţi să crească, poţi devein pasiv la locul de muncă.

16. Ai sentimenutal că nu progresezi

Lipsa de progres sau sentimental că eşti blocat este probabil un semn că este timpul pentru un nou loc de muncă sau cel puţin o vacanţă.

17. Te simţi copleşit în mod constant

Stresul la locul de muncă este inevitabil, dar nu fiecare moment ar trebui să fie aşa. Există metode simte care pot ajuta.

18. Ai uitat care este ultima ta realizare la locul de muncă

Dacă nu-ţi aduci aminte care a fost ultima dată când te-ai simţit satisfăcut sau realizat la muncă poate însemna că ai început să te simţi epuizat.

19. Nu ai chef să le explici altora cu ce te ocupi

„Cu ce te ocupi?“ este o întrebare comună la petreceri, însă aceasta poate devein enervantă pentru cineva care s-a săturat de job-ul tău.

20. Îţi pierzi frecvent cumpătul

Stresul poate duce la accese de mânie, atunci când te simţi bine să-ţi verşi nervii pe cei din jur.

21. Te gândeşti constant cum ar fi să demisionezi

Mutarea la un nou loc de muncă pentru un salariu mai mare sau pentru un program mai bun este una, dar să visezi la ziua în care o să-ţi dai demisia se află la celălalt capăt al spectrului.

22. „Mănânci“ pansamentul gastric ca pe bomboane

Cercetătorii au descoperit o legătură între stresul de la muncă şi simtomele de reflux de acid, cum ar fi arsurile la stomac şi greaţa. Dacă stomacul tău nu mai funcţionează în mod normal, poate fi un semn că epuizarea de la muncă şi-a pus amprenta pe corpul tău.

23. Duci o viaţă de vampir

Să ajungi în zori şi să pleci seara este oricum stresant, însă când mai eşti forţat să şi munceşti în acest timp, lucrurile devin şi mai rele.

24. Eşti constant bolnav

Atunci când eşti stresat cronic, stistemul imunitar nu funcţionează la nivelul său optim, iar corpul tău devine mai predispus la boli. Dacă vă confruntaţi constant cu răceli şi gripe, acesta poate fi un semn că epuizarea face ravagii asupra sănătăţii dumneavoastră.

25. Uiţi lucruri în mod frecvent

Stresul cronic îţi poate afecta creierul în multe feluri, având efecte asupra abilităţii de a învăţa lucruri noi, a memoriei şi a schimbărilor de stare.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite