Raport UNICEF. Cât de mare este „prăpastia” dintre copiii români săraci şi cei din familii cu venituri peste medie la nivel de educaţie şi sănătate
0
România a fost inclusă într-un raport UNICEF care pune accentul pe „prăpastia” existentă între copiii din familii cu venituri peste media naţională şi cei proveniţi din familii cu venituri sub această medie. Analiza a fost făcută pe 41 de ţări, membre în Uniunea Europeană (UE), respectiv în Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).
Raportul “Fairness for Children: A league table of inequality in child well-being in rich countries”, realizat de United Nations Children’s Emergency Fund (UNICEF) a luat în calcul mai mulţi factori pentru a evidenţia decalajul dintre copiii care trăiesc în familii cu venituri peste media naţională şi cei proveniţi din familii cu venituri sub această medie. Printre indicatorii comparaţi se numără educaţia, veniturile familiei, starea de sănătate şi nivelul general de satisfacţie a vieţii de zi cu zi.
În condiţiile în care aceste diferenţe au fost mai mici în cazul ţărilor situate pe primelor locuri ale clasamentului general, în ceea ce priveşte veniturile, cu Norvegia pe primul loc (37%), urmată de Islanda (37.76%) Finlanda (38.34), Danemarca (39.545) şi Cehia (39.62%), România s-a clasat la coada clasamentului, cu 67.08% ca procent care indică inegalităţile de venituri pentru cele două categorii, alături de Bulgaria, cu 67.01%.
Raportul arată şi procentul copiilor care trăiesc sub pragul de sărăcie, care în România este de 24.3%, în timp ce la vecinii bulgari, de exemplu, este de 23.1%. Ungaria se situează pe locul 21, cu un nivel al inechităţii veniturilor de 48.34%, şi 15% nivelul copiilor care trăiesc sub pragul de sărăcie. Interesant este că nici în SUA lucrurile nu stau foarte bine din acest punct de vedere, clasându-se pe locul 30, cu 58.85% în ceea ce priveşte nivelul inechităţii, şi 20% nivelul copiilor care trăiesc sub pragul de sărăcie.
Cum se prezintă situaţia educaţiei şi a sănătăţii copiilor
În ceea ce priveşte educaţia, au fost măsurate competenţele elevilor de 15 ani la matematică, citire şi ştiinţe. În România, deşi diferenţa între competenţele celor două categorii de copii nu este foarte mare, de 1.92% (faţă de nivelul mediu atins de un copil), există un procent destul de mare de copii cărora le lipsesc abilităţi şi competenţe de bază, de 24%, puţin peste Chile, cu 24.6 %, conform raportului UNICEF.
La capitolul sănătate, România se clasează pe locul 32 din 35 de ţări evaluate, cu o diferenţă între cele două categorii de 33.95%, în care un procent de 31.2% din copiii evaluaţi au declarat una sau mai multe probleme de sănătate în fiecare zi. Datele au fost stabilite pe baza întrebărilor puse elevilor de 11, 13 şi 15 ani, care au semnalat cât de des în ultimile şase luni au prezentat unul sau mai multe simptome de genul durere de cap, durere de stomac, durere de spate, depresie, nervozitate, insomnia sau stări de ameţeală. În Turcia, 53.3% din copii au semnalat probleme de sănătate cu o frecvenţă similar.
Prin comparaţie, în Austria (prima ţară din top) numai 17.7% din copiii chestionaţi au declarat una sau mai multe probleme de sănătate în fiecare zi, iar în cea de-a doua ţară clasată, procentul a fost de 19.6%.