Moduri distractive de a ajuta copilul să înveţe o limbă străină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
invatare limbi straine copii

Învăţarea unei noi limbi alături de cel mic are multe avantaje. Pe lângă timpul petrecut împreună, veţi vedea că pe măsură ce vă susţineţi copilul să vorbească o noua limbă străină, va înregistra un salt uriaş de încredere în propriile capacităţi.

Copiii au un mod foarte diferit de învăţarea faţă de cel al adulţilor. Minţile lor absorb informaţiile mult mai uşor, având un nivel crescut al curiozităţii. Predarea unui limbi străine unui copil poate fi dificilă într-o familie monolingvă, dar cu puţin efort veţi reuşi. Deşi poate fi descurajator pentru unii părinţi, specialiştii vin cu trucuri care vă pot uşura sarcina.

Începerea învăţării cât mai devreme

Veţi fi surprinşi cât de timpuriu copilul dvs. poate învăţa o limbă străină. Dr. Patricia Kuhl, co-director al Institutului de Ştiinţe din cadrul Universităţii din Washington, spune despre copii că sunt „mici Einstein lingvistici“ pentru că prezintă semne de înţelegere lingvistică înainte de a putea vorbi. Ceea ce înseamnă că puteţi pune bazele capacităţii bilingve a copilului chiar înainte de a spune primul lor cuvânt, scrie all4women.co.za.

Petrecerea timpului în preajma vorbitorilor nativi

Nimic nu ajută mai mult la înţelegerea unei limbi străine decât ascultarea unui vorbitor nativ. Cadenţa lor, intonaţia, chiar şi gesturile lor îi ajută pe copii să construiască o imagine a ceea ce înseamnă să comunice în acea limbă. „Copiii pot distinge toate sunetele unei limbi străine. Şi asta e remarcabil, mai ales că adulţii nu au această capacitate. Suntem influenţaţi de cultură. Putem distinge sunetele limbii noastre, dar nu pe cele ale limbilor străine“, explică Dr. Patricia Kuhl.

Găsiţi forme de divertisment în limba pe care doriţi să o înveţe copilul

Ascultatul muzicii în limba pe care doriţi s-o înveţe copilul, vizionaţi împreună filme sau desene animate şi organizaţi diferite jocuri în drum spre grădiniţă.

Activităţi extracuriculare

Înscrieţi-vă copilul într-o activitate extracurriculară în noua limbă. Căutaţi aplicaţii gratuite pe care copilul le poate utiliza în timpul liber. Acestea pot ajuta la formarea învăţării, mai ales dacă sunt jucate cu ceilalţi membri ai familiei pentru a deveni mai distractive.

Învăţaţi împreună

Probabil vă veţi grăbi să spuneţi că nu aveţi timp şi răbdare, dar învăţarea unei noi limbi alături de copilul dvs. are multe avantaje. În primul rând, timpul petrecut împreună poate fi o experienţă minunată şi vă oferă ore distractive împreună. Pe măsură ce vă susţineţi copilul să vorbească noua limbă străină, veţi vedea ce salt uriaş de încredere va avea, ceea ce este excelent pentru dezvoltarea lui generală.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite