Cum sunt afectaţi copiii de divorţul părinţilor şi reacţiile ce indică suferinţa: „Se pot consideră «cal de bătaie» în conflictul emoţional dintre adulţi“

Unul dintre aspectele care influenţează rata abandonului şcolar în România este divorţul părinţilor, perioadă în care adulţii îşi neglijează micuţii. Mai mult, o despărţire poate afecta copilul atât din punct de vedere fizic, cât şi emoţional.

Potrivit Divorce Journey, o companie care deţine programe de consultanţă pentru persoanele care trec prin divorţ, rata abandonului şcolar în învăţământul liceal şi profesional a crescut cu 3,5% în 2014 şi în foarte multe cazuri unul dintre motive a fost lipsa de interes a părinţilor faţă de adolescenţi în timpul divorţului. 

Judeţele cu cele mai multe abandonuri şcolare sunt Sibiu, cu peste 6,7% abandonuri şcolare în ciclul 2 (liceal şi profesional), şi Mehedinţi, cu 5,9% abandonuri şcolare. Rata cea mai mică de abandon şcolar în ciclul 2 se află în judeţul Giurgiu, cu 1,4% abandonuri şcolare.

În anul 2015 au avut loc 31.527 de divorţuri, dintre care în 42% au fost implicaţi şi minori, mai exact 18.523, în toată ţara, dintre care 20% dintre acestea au fost doar în Bucureşti.  

Cum resimt copiii divorţul părinţilor şi cum pot reacţiona

Experţii susţin că divorţul părinţilor poate afecta copilul atât emoţional, cât şi fizic. „Copilul poate trece prin mai multe traume emoţionale: abandon, când unul din părinţi decide să-şi refacă viaţa şi uită de familia iniţială; se poate simţi vinovat crezând că divorţul şi separarea părinţilor s-a produs din cauza lui; se consideră «cal de bătaie» în conflictul emoţional dintre părinţi, când, de exemplu, mama ranită de infidelitatea fostului soţ se răzbună împiedicând accesul tatălui la minor“, a explicat Gabriela Saulea, medic şi antrenorul de dezvoltare personală.

Copiii simt diferit divorţul părinţilor, dar cu toţii sunt afectaţi de ceea ce se întâmplă în familie. Unii simt o pierdere pe care şi-o exprimă fie prin negare, sperând că lucrurile vor reveni la normal, fie prin furie faţă de părinţi. 

Alţi copii speră că o negociere între ei şi părinţi va schimba decizia luată deja, însă există şi cazuri în care copiii se confruntă cu depresii, care le pot influenţa notele la învăţătură şi relaţiile cu colegii şi prietenii. Ei se vor gândi mereu că sunt singuri, trişti şi neiubiţi şi nu vor vrea să discute cu nimeni. 

Cei în stadiul de „acceptare“ însă, se vor obişnui cu situţia familie, vor înţelege că nu mai există nicio şansă pentru ca părinţii să se împace şi vor conştientiza că ei sunt iubiţi, chiar dacă părinţii nu mai locuiesc împreună.

„Divorţul emoţional poate avea loc cu mult înainte ca un cuplu să se separe fizic, după cum el poate rămâne incomplet mult după ce divorţul legal a fost terminat sau reprezintă perioada în care unul dintre parteneri încearcă să încheie relaţia, în timp ce celălalt se luptă să o menţină. Se trăiesc emoţii şi sentimente puternice de vinovaţie, furie, culpabilizare, o reacţie de doliu pentru pierderea mitului familiei intacte. Se pierd planuri, visuri, idealuri. Totuşi, în această etapă, coparentalitatea începe să opereze, funcţional sau nu, şi se pot pune bazele menţinerii relaţiilor cu familia extinsă a fostului partener“, continuă Gabriela Saulea.

Adolescenţii suferă cel mai mult după divorţul părinţilor

Pe termen scurt, cei care suferă cel mai mult de pe urma divorţului părinţilor sunt adolescenţii. Aceştia pot fi mult mai problematici în împrejurări normale, adică sunt mai combativi. Atunci când există o situaţie de divorţ, unele semne de avertizare legate de durerea pe care o simte copilul se manifestă prin comportamente explicite, cum ar fi fuga de acasă, chiulul de la şcoală, suspendarea de la şcoală, altercaţii fizice, probleme cu legea, abuzul de droguri şi alcool şi promiscuitatea. Iar mai grav, pot deveni deprimaţi şi retraşi şi pot manifesta o creştere sau scădere accentuată a obiceiurilor de masă şi somn şi pot chiar exprima gânduri suicidale. 

Copiii mici reacţionează pe termen îndelungat, pentru că simt lipsa unuia dintre părinţi pe lungime mai mare de timp, în etape diferite ale vieţii. Copiii de vârstă şcolară pot manifesta unele din aceleaşi semne ca cei mici, dar pot de asemenea să arate semne mai faţise de mânie, îngrijorare sau tristeţe. Alţii pot acţiona cu indiferenţă, în timp ce alţi copii vor nega în mod făţiş că părinţii lor divorţează.

Copiii aleg să stea cu mama

În România, aproximativ 80% dintre copii aleg să rămână în grija mamei, în special fetiţele la vârste fragede, pentru că se simt mai ataşate şi mai protejate de mamă decât de tată, însă există şi excepţii. Adolescenţii, însă, preferă să rămână cu părintele care îi acordă mai multă libertate şi mai mulţi bani de buzunar.

„Trebuie subliniat faptul că instanţa investită cu soluţionarea unei acţiuni de divorţ este obligată să asculte minorii cu vârste de peste 10 ani, iar în unele cazuri pot fi ascultaţi şi cei sub 10 ani. Ascultarea minorilor se face pentru aflarea opiniei copiilor, însă opţiunea acestora nu este obligatorie pentru instanţă, întrucât principalul criteriu de care se ţine seama este interesul superior al minorului“, declarăavocatul  Alexandra Velican.

Pensia alimentară – motiv de confruntare între părinţii divorţaţi

Deşi părinţii exercită împreună autoritatea părintească asupra copiilor minori, ceea ce trebuie stabilite sunt locuinţa acestora şi pensia de întreţinere. Acesta este momentul în care încep de obicei problemele. Unul dintre părinţi va locui împreună cu minorii, iar celălalt părinte va avea doar un drept de vizitare şi va fi obligat să plătească pensie de întreţinere.

De cele mai multe ori tatăl este cel obligat la plata pensiei de întreţinere. Dintre aceştia peste 35% refuză să-şi îndeplinească această obligaţie sau o îndeplinesc parţial, declarând venituri mai mici decăt cele realizate în realitate. Instanţele stabilesc în mod obligatoriu plata acestei pensii de întreţinere bazate pe informaţiile oficiale oferite de către părintele la care nu locuieşte copilul. 

„De obicei, mamele sunt cele care solicită exercitarea autorităţii părinteşti în exclusivitate, precum şi ca locuinţa copiilor să fie stabilită la domiciliul lor. Taţii sunt mai reticenţi în a cere să se ocupe singuri de copii şi să locuiască singuri cu ei, însă există şi astfel de situaţii. Din păcate, se întâmplă de multe ori ca această luptă pentru încredinţarea copiilor să aibă la bază o dorinţă de răzbunare şi de câştig între soţi şi nu neapărat interesul şi grija faţă de copii“, mai spune Alexandra Velican.

Pensia alimentară este stabilită în raport cu venitul lunar net al părintelui şi diferă în funcţie de nevoile minorului. Cuantumul maxim este de o pătrime din venitul lunar pentru un copil, o treime pentru doi copii şi jumătate pentru trei sau mai mulţi copii. Dacă părintele nu realizează venituri, pensia se stabileşte la nivelul salariului minim pe economie.

După împlinirea vârstei de 18 ani, copilul mai poate beneficia de pensie de întreţinere de la părinţii săi dacă se află în continuarea studiilor şi nu realizează venituri proprii din care să se poată întreţine, însă numai până la vârsta de 26 de ani.