Copiii pot fi afectaţi de certurile părinţilor şi în timp ce dorm

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Adulţii ar trebui să se gândească de două ori înainte de a purta discuţii aprinse după ce micuţii lor au adormit. Un studiu recent arată că zona din creier asociată cu procesarea stresului şi a emoţiilor reacţionează la tonalitatea pe care se desfăşoară o conversaţie.

O echipă de cercetători de la Universitatea din Oregon, în SUA, a încercat să afle dacă certurile părinţilor afectează în mod negativ copiii nu numai când aceştia sunt martorii unor situaţii tensionate, ci şi atunci când un cuplu aşteaptă să-şi rezolve problemele după ce micuţii au adormit, considerând că astfel îi protejează. Ei bine, testele efectuate pe bebeluşi între 6 şi 12 luni au indicat că aceştia percep şi în timpul somnului o situaţie conflictuală. 

Posibile urmări negative

Cu ajutorul unei tehnologii noninvazive a fost monitorizată activitatea cerebrală a 24 de micuţi incluşi în cercetare, aceştia provenind atât din medii familiale conflictuale, cât şi din sânul unor familii în care părinţii se certau extrem de rar. 

Din momentul în care copiii au adormit li s-au pus căşti în care rulau înregistrări ale unor discuţii purtate pe un ton neutru şi altele pe un ton furios. Scanările au arătat un răspuns neurologic intens mai ales în cazul copiilor ai căror părinţi obişnuiau să se certe. Chiar dacă nu s-a stabilit cât de mult pot fi afectaţi emoţional copiii ai căror părinţi se ceartă crezând că nu le pot face rău, nu sunt excluse ulterioare probleme de comportament şi creşteri ale nivelului de anxietate, se arată în revista „Smithsonian“.     

„Creierul este extrem de receptiv la vârste mici. Copiii sunt fiinţe impresionabile, şi chiar şi disputele adulţilor pe perioada în care micuţii dorm se pot dovedi, în timp, nocive. S-a dovedit deja cât de stresant este pentru copiii un mediu familial conflictual. Până la urmă, tot ceea ce fac părinţii în prezenţa copiilor are o importanţă majoră“, a explicat psihologul Ben Hinnant.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite