6 comportamente ale părinţilor care afectează copiii la nivel psihic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cearta părinţilor, unul dintre factorii care afectează emoţional copiii FOTO Arhivă
Cearta părinţilor, unul dintre factorii care afectează emoţional copiii FOTO Arhivă

Certurile, lipsa de responsabilitate sau indecizia privind separarea adulţilor pot afecta psihicul celor mici. Astfel de situaţii se pot vedea în viaţa de adult a copiilor, care vor experimenta diferite dezechilibre emoţionale.

În familie, părinţii trebuie să conştientizeze că deciziile pe care le iau nu îi influenţează doar pe ei. Când există copii la mijloc, aceşti mici „bureţi“ umani absorb la nivel psihic tot ce se întâmplă în jurul lor. Este important de conştientizat că orice comportament toxic poate influenţa copilul mai târziu în viaţă, scrie romper.com.

Printre acestea se numără:

Nu acordaţi prioritate partenerului de viaţă

„Problema copiilor puşi pe primul loc duce la o relaţie rece cu partenerul de viaţă“, spune psihologul clinic Dr. Paul DePompo. Acordarea atenţiei cuvenite partenerului asigură o uniune puternică şi este benefică inclusiv copilului. În caz contrar, cel mic va creşte aşteptând ca lumea să se învârtă în jurul lui.

Vă certaţi în faţa copiilor

„Copiii absorb toate modurile de comunicare, verbale sau non-verbale“, spune terapeutul. Specialistul subliniază că certurile în faţa copilului îl fac pe acesta să preia acest mod de comunicare şi să o expună mai târziu în viaţă. Desigur, certuri există în orice familie, important este ca cei mici să nu fie prezenţi la acestea.

Implicaţi copiii în treburile adulţilor

Aces lucru poatre deveni extrem de dificil dacă părinţii sunt divorţaţi, este de părere psihoterapeutul Hillary L. McBride. Vorbitul cu cei mici despre problemele apărute între părinţi este un obicei care îi afectează în mod negativ în viaţa de adult. Specialistul recomandă părinţilor să le permită să se bucure de copilărie fără să-i implice în problemele adulţilor.

Nu vă recunoaşteţi greşelile

Când nu îţi asumi responsabilitatea în căsnicie, acest mod de compoartament poate avea o influenţă dăunătoare asupra copilului tău. „Dacă spui sau faci ceva greşit, trebuie să îţi ceri scuze. Dacă partenerul tău este supărat cu tine, comunică fără a deveni defensiv“, spune psihoterapeutul. În loc să vă concentraţi pe cine are dreptate şi cine nu, încercaţi să creaţi un dialog sănătos.

Tachinarea partenerului

Chiar dacă o faceţi în glumă, tachinarea celor din jur este un comportament toxic. Agresivitatea, invalidarea sau tachinarea partenerului nu fac altceva decât să transmită dispreţ. Practic, singura persoană pe care ar trebui să o tratezi ca pe un copil este chiar copilul tău. Niciun adult nu iubeşte să fie tratat în acest mod.

„Rămân de dragul copiilor“

Comportamentele auto-distructive – agresivitatea, certurile sau chiar violenţa – pot duce la stres şi chiar probleme de anxietate ale copiilor. Dacă în familie episoadele de acest gen se repetă, există întotdeauna o ieşire. Nu rămâneţi într-o astfel de situaţie de dragul copiilor, pentru că nu faceţi decât să creaţi situaţii care să îi afecteze la nivel psihic.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite