Parada pălăriilor trăsnite: cele mai ciudate accesorii etalate la cursa hipică Ascot Royal, în Marea Britanie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aristocraţii britanici s-au dat în spectacol ca în fiecare an şi au transformat în defilare de modă excentrică evenimentul hipic Royal Ascot, graţie accesoriilor purtate pentru a ieşi în evidenţă.

Timp de cinci zile, britanicii cu origini nobile şi elita mondenă din Marea Britanie au participat la cel mai aşteptat eveniment al verii: Royal Ascot. 

Competiţia nu s-a dus însă numai pe hipodrom, unde cursele de cai se presupune că reprezintă principala atracţie, ci şi între doamnele şi domnişoarele care aleg să poarte de la an la an pălării tot mai extravagante. Acestea au defilat cu accesorii de păr spectaculoase, sub formă de fluturi, confecţionate din flori naturale sau artificiale, ori ca adevărate structuri arhitecturale. 

Deşi codul vestimentar este foarte strict, iar bărbaţii trebuie să poarte costume şi pălarii negre, excepţia de la regulă permite ca pălăriile doamnelor să fie cât se poate de colorate şi ciudate, atâta timp cât reprezentantele sexului frumos nu se îmbracă în rochii decoltate sau cu bretele subţiri.  

Cursele au fost organizate în 1711, la iniţiativa Reginei Ana, şi de atunci membrii familiei regale britanice au fost prezenţi în fruntea procesiunii care pleacă de la Castelul Windsor şi ajunge până la Ascot, în fiecare zi a concursului.

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite