Noua Kate Moss: sora lui Kate Moss

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lottie Moss are 16 ani şi o soră mai mare celebră în toată lumea. Dacă acesta este motivul pentru care cucereşte lumea modei, rămâne de văzut. Specialiştii spun că are o frumuseţe aparte care o va transforma într-un model de top.

Sora cea mai mică a lui Kate Moss iese din umbra modelului internaţional, urmând aceeaşi direcţie, în ceea ce priveşte viitoarea carieră. 

Lottie Moss, preluată de agenţia Storm Models - aceeaşi care i-a descoperit sora, în aeroportul JFK, când avea 14 ani- a semnat un contract cu agenţia încă de când avea 13 ani, dar abia săptămâna aceasta a publicat primele sale poze.

Lottie pare dornică să-şi înceapă cariera în modeling. Apariţia primelor imagini a coincis cu împlinirea vârstei de 16 ani, postate imediat pe Twitter de către adolescentă, cu un evident aer de mândrie. 

image

Primele imagini cu Lottie aduc aminte de un pictorial al lui Kate, încă de la începutul carierei, fiind chiar unul dintre cele care i-au adus succesul. Vedeta campaniei pentru Calvin Klein, Moss a stârnit atunci interesul industriei de modă, datorită apariţiei sale atipice, într-o vreme în care supermodelele dominau. 

image

Lottie este fiica tatălui lui Kate, Peter, cu a doua soţie a acestuia, Inger. Când Kate Moss s-a căsătorit cu Jamie Hince, în 2011, Lottie a fost una dintre cele 15 domnişoare de onoare. Chiar şi atunci, la vârsta de 13 ani, presa internaţională a vorbit despre frumuseţea tinerei. 

Agenţia de modele Storm a preluat-o imediat, prezentând-o ca „starul viitorului”. 

image

Momentan, Lottie se concentrează pe examene şi şcoală, urmând să-şi dedice doar timpul liber viitoarelor contracte.  

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite