Debutul H&M pe podiumul parizian: haine accesibile cu aer de lux

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Colecţia toamnă-iarnă 2013, semnată de H&M, a fost prezentată la Paris FOTO Reuters
Colecţia toamnă-iarnă 2013, semnată de H&M, a fost prezentată la Paris FOTO Reuters

Colecţia de toamnă-iarnă a brandului suedez, prezentată pentru prima dată la Săptămâna Modei de la Paris, a demonstrat că se poate păstra aerul modei high fashion la un preţ rezonabil.

A fost pentru prima dată în istoria evenimentului de modă de la Paris, recunoscut pentru grandoarea şi extravaganţa sa, când haine care pornesc de la preţuri de la 10 euro şi-au făcut apariţia pe podium, la Muzeul Rodin.

H&M, brandul high street cunoscut pentru colaborările sale blockbuster cu designeri celebri, şi-a făcut debutul parizian cu o colecţie general monocromă, în care a inclus jachete îmblănite, rochii brodate de tip tunică şi pelerine-fantezie, combinate cu cizme înalte.

Şi chiar dacă show-ul de lansare a avut loc pe podium, este vorba de o colecţie accesibilă, fără trucuri sau stratageme menite să înfrumuseţeze produsele. Majoritatea pieselor prezentate vor avea preţurile normale practicate de brandul suedez, cu mici excepţii – piese vestimentare din materiale mai scumpe, precum fusta brodată sau capa neagră cu epoleţi. Ce s-a putut observa a fost că aceeaşi atenţie la detaliu este evidentă şi în cazul hainelor de acelaşi preţ ca până acum.

„Când am început să ne gândim la această colecţie am vorbit despre dramă, un fel de dramă modernă”, a spus Ann-Sofie Johansson, şefa echipei de design a brandului. „Este multă croială cu accente de boemie”, a adăugat aceasta. Elemente din moda rusească şi stilul Tomboy au făcut parte din mix-ul prezentat de H&M. „Ca şi cum ai împrumuta haine din garderoba prietenului tău, poate chiar şi a bunicii, le combini fără efort şi rezultă o ţinută cool. Nu este ceva nou, neapărat, dar este distractiv”, a spus Johansson pentru „The Guardian”.

Acesta a fost primul show pe podium al brandului suedez din 2005 încoace, când a mai prezentat unul la New York. H&M nu este străin de oportunităţile pe care le oferă industria de lux a modei. Săptămâna trecută, actriţa Helen Hunt a îmbrăcat o rochie albastră a brandului la gala premiilor Oscar, reuşită ce se adaugă şirului lung de colaborări cu designeri precum Stella McCartney, Karl Lagerfeld, Versace, Maison Martin Margiela şi Lanvin. 

h&m paris
Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite