Culori-vedetă pentru iarna şi primăvara lui 2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă în sezonul de iarnă 2015/2016 spectrul coloristic este dominat de nuanţe unisex, de gri, negru şi oliv, tendinţele din primăvara şi vara anului următor vor fi axate pe culori vibrante, cum sunt roz şi roşu, în combinaţii îndrăzneţe.

Inspirată de natură, paleta de culori din sezonul de toamnă-iarnă 2015/2016 este echilibrată, dar plină de asocieri inedite, potrivit directorului executiv al Institutului de Culoare Pantone din SUA, Leatrice Eiseman. „Juxtapunerea de culori situate în diferite părţi ale spectrului inspiră echilibru şi încredere. Culorile pot fi purtate, într-o manieră la fel de sofisticată, atât de femei, cât şi de bărbaţi. Este prima dată când s-a folosit o paletă coloristică unisex‟, a anunţat Eiseman, care a prezentat anul acesta şi culorile alese de Pantone pentru primăvara-vara lui 2016. Dacă în sezonul rece nuanţele preferate sunt sobre şi întunecate, sezonul cald anunţă o gamă coloristică pastelată, inspirată de arta unor pictori celebri, ca Matisse şi Picasso.

„Culorile sezonului de primăvară-vară de anul viitor ne transportă într-un loc mai fericit şi însorit, în care putem da frâu liber eului nostru spiritual. Cu toată nesiguranţa care pluteşte în jur, culorile calde ne vor da o stare de calm şi relaxare‟, a punctat Eiseman.

Sezon rece în tonuri de oliv şi marsala

Prezentările de toamnă-iarnă 2015/2016 din cadrul Săptămânilor Modei, desfăşurate în luna februarie la Londra, Milano, Paris şi New York, au adus în prim plan o paletă de culori naturală, care aminteşte de puterea de seducţie şi rafinamentul anilor ‘20, conform cu cele declarate de Leatrice Eiseman.

Din spectrul de culoare Pantone destinat sezonului de toamnă-iarnă face parte şi nuanţa „Stormy Weather‟ (n.r. – vreme de furtună), un gri mediu care aminteşte de cerul înnorat. Potrivită în ţinutele de afaceri, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, această culoare a fost folosită în prezentările mai multor designeri, printre care Nicolle Miller, Michael Kors şi Stella McCartney.

image

(Costum Maison Margiela/FOTo Getty)

Vedeta sezonului rece este însă olivul, inspirat de ţinutele milităreşti. Nuanţa de kaki a făcut furori pe podiumurile de modă, regăsindu-se în colecţia brandului francez Olympia Le Tan, dar şi în colecţiile de toamnă-iarnă 2015/2016 ale designerilor Elie Saab, Tom Ford, Houghton, Mary Katrantzou şi Jason Wu.

Culoarea anului 2015 desemnată de Institutul Pantone, Marsala, a fost prezentă abundent în colecţiile designerilor.

„Marsala ne îmbogăţeşte mintea, trupul şi sufletul, emanând încredere şi stabilitate. Este o nuanţă caldă şi seducătoare‟, a declarat directorul executiv Pantone, Leatrice Eiseman.

Inspirată de nuanţa vinului, Marsala este o culoare unisex dramatică, sofisticată şi luxoasă, care se potriveşte cu toate tonurile pielii. Maison Margiela, Tommy Hilfiger, Emilio Pucci şi Rebecca Minkoff se numără printre designerii cuceriţi de această naunţă.

Din aceeaşi paletă de culori fac parte şi tonurile de maro. De la cele pastelate, calde, la cele reci, toate sunt populare în sezonul rece 2015/2016. Case de modă precum Michael Kors, Gucci, Tommy Hilfiger, Christian Dior şi Marni au făcut loc, în colecţiile lor, celor „50 de umbre maro‟, după cum au fost catalogate de editorii de modă ai site-ului fashionisers.com.

moda iarna primavara 2016

(Creaţie Marni din colecţia de primăvară-vară 2016/FOTo Getty)

Deşi iarna 2016 este dominată de tonuri pământii, unii designeri au abandonat eleganţa anilor ‘20 în favoarea îndrăznelii stilistice a anilor ’80. Printre casele de modă care au apelat la culori puternice, precum galben, verde, portocaliu, muştar, mov şi turcoaz, se numără Christian Dior, Versace, Roberto Cavalli, Miu Miu şi Balmain.

Primăvara combinaţiilor îndrăzneţe

Inspiraţi de frumuseţea naturii, dar mai ales de lumea artei, designerii au gravitat, în sezonul de primăvară-vară 2016, în jurul unei palete de culori calde, cu efect relaxant. Combinaţiile neaşteptate de culori şi ţinutele în nuanţe vibrante, dar şi pastelate, neutre, au păstrat un ton optimist şi luminos în tendinţele sezonului următor. Pe lângă nuanţele de oliv, negru, alb şi maro, care rămân pe val şi în primăvara anului viitor, creatorii de modă au inclus în colecţiile lor nuanţe de roz, albastru, verde şi roşu.

Astfel, pastelurile roz precum „Rose Quartz‟, „Rose Champagne‟ şi „Pale Blush‟, potrivite pentru doamnele şi domnişoarele feminine şi elegante, pot fi încadrate într-o varietate de ţinute cu aer primăvăratic. „Pictate‟ în astfel de culori au fost creaţiile caselor de modă precum Chanel, Emporio Armani, Roberto Cavalli şi Stella McCartney. Tonurile pastelate de galben, bleu, lila şi bej sunt şi ele în tendinţe.

moda iarna primavara 2016

(Creaţie Marchesa/FOTO Getty)

Alţi designeri au optat, însă, pentru tonuri mai vii de roz, printre cele mai extravagante nuanţe numărându-se „Bubblegum Pink‟ (n.r.- roz gumă de mestecat) şi „Raspberry Punch‟ (n.r-  punch de zmeură). Aceste culori inspirate de ţinutele păpuşii Barbie şi de culoarea fructelor de pădure s-au regăsit în creaţiile brandurilor Moschino, Vivetta, Elie Saab, Miu Miu şi Vivienne Westwood.

În rândul culorilor puternice la modă în primăvara anului 2016 intră şi albastru electric, galben, verde, mov şi roşu, în diferite nuanţe, conform Institutului Pantone.

moda iarna primavara 2016

(Ţinută Jason Wu/FOTO Getty)

Culoarea „Snorkel Blue‟ (n.r.- scufundări albastre), definit ca un albastru energic, poate fi combinată pentru obţinerea unor ţinute de efect cu galbenul „Buttercup‟ (n.r.- floarea piciorul cocoşului), cu nuanţa potolită de maro - „Iced Coffee” - , dar şi cu portocaliul cald „Peach Eco‟, toate din gama Pantone a culorilor de primăvară. Albastrul electric a fost prezent în colecţiile multor designeri, printre care Louis Vuitton, Chanel, Vivienne Westwood şi Osman. Tot din gama nuanţelor de albastru în tendinţe fac parte indigo, regăsit în creaţiile Acne Studios şi Etro, dar şi „Navy Blue‟, un albastru marin popular în colecţiile Mugler, Sacai şi Martin Grant. Acestora li se alătură turcozul prăfuit „Limpet Shell‟, prezent în rândul creaţiilor lui Alexander Wang, O’2nd şi Alexis Mabille.

Culoarea „Buttercup‟ permite, de asemenea, crearea unor contraste îndrăzneţe, potrivite anul viitor. Rochiile din colecţiile caselor de modă Hermes şi Giambattista Valli, topurile semnate de Stella McCartney şi pantalonii creaţi de designerul columbian Haider Ackermann, precum şi creaţiile Isabel Marant şi Marni, au fost colorate în această nuanţă de galben.

moda iarna primavara 2016

(Rochie din colecţia de primăvar-vară 2016 a casei de modă Moschino/FOTO Getty)

Printre cele mai în vogă culori de primăvara-vara viitoare se găseşte şi roşul. Tonurile electrizante de „Fiesta‟, un roşu neon, sunt potrivite pentru persoanele cu un spirit liber şi o personalitate vulcanică, conform Pantone. O culoare extrem de puternică, „Fiesta‟ poate fi combinată cu tonuri pastelate de gri, roz, dar şi cu electricul„Snorkel Blue‟ şi intensul „Green Flash‟ (n.r.- rază verde), aceasta fiind regăsită în creaţiile semnate de Prada, Altuzarra şi Carven. O altă nuanţă de roşu pasional aflată în tendinţe este „Scarlet‟, observată în colecţiile Akris, Alexander McQueen, Nina Ricci şi Lanvin.

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite