Sfaturi despre sex pe care le considerăm învechite, dar care se dovedesc adevărate lecţii de viaţă: de ce este preludiul la fel de important ca orgasmul?

Sfaturi despre sex pe care le considerăm învechite, dar care se dovedesc adevărate lecţii de viaţă: de ce este preludiul la fel de important ca orgasmul?

Un sondaj la care au participat cupluri căsătorite de 40, 50 sau 60 de ani a scos la iveală cele mai importante lecţii de viaţă când vine vorba despre sex şi relaţii. FOTO Arhiva

Cuplurile din ziua de azi nu mai acordă prea multă atenţie relaţiilor sentimentale, fie din cauza ritmului nebunesc de viaţă, fie din cauza nevoii mai puternice de libertate individuală. Deşi multe dintre sfaturile referitoare la viaţa sexuală oferite de oameni căsătoriţi de zeci de ani ni s-ar putea părea depăşite, acestea au căpătat statutul de adevărate lecţii de viaţă, fiind testate cu succes de-a lungul anilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dincolo de psihologi sau terapeuţi de cuplu, s-ar putea spune că există „specialişti” cu şcoala vieţii, care au testat în zeci de ani de căsnicie o mulţime de soluţii şi au descoperit împreună cele mai fericite rezolvări ale unor situaţii care păreau de netrecut. Un sondaj la care au participat cupluri căsătorite de 40, 50 sau 60 de ani a scos la iveală cele mai importante lecţii de viaţă când vine vorba despre sex şi relaţii.

Respectul arătat unei femei te ajută să intri şi în patul ei

Respectul reciproc este sfânt într-o relaţie de cuplu, a explicat din proprie experienţă Anne, o asistentă de 70 de ani, ieşită la pensie, din Canada, căsătorită de 46 de ani. ”Poate că eşti excitat şi vrei să faci sex, dar ea este obosită sau are o problemă care o macină. Trebuie să respecţi lucrul acesta şi să aştepţi o ocazie mai bună, pentru că sexul trebuie să fie plăcut, nu un moment încrâncenat. Altfel nu este vorba despre a face dragoste şi de a simţi cu adevărat plăcere, ci despre un act mecanic, îşi pierde din farmec, din bucurie.

Noi încă ne bucurăm de sex şi ne simţim bine, din două în două săptămâni. Încă mai învăţăm împreună, pentru că nu este suficient ca el să-şi dorească să facă sex şi eu voi fi imediat fericită să sar în pat. Nu aşa funcţionează lucrurile. Te mai cerţi, te mai împaci, dar important este să nu vă pierdeţi respectul şi înţelegerea faţă de celălalt.

Infidelitatea vine la pachet cu regretele 

„Sexul este un lucru mai special decât am crezut foarte mult timp. În tinereţe eram mai interesat de următoarea partidă de sex, în loc să apreciez mai mult ceea ce aveam. Am fost căsătorit timp de 16 ani cu iubita mea din liceu şi am înşelat-o adesea în aceşti ani. Sexul, pentru mine, era mai important decât să fiu un partener de viaţă adevărat pentru ea. Dar, sexul cu o persoană de care te leagă mai mult decât partea fizică, este cu mult mai bun decât cu o oarecare. O experienţă cu adevărat memorabilă, care te împlineşte”, a explicat şi Jerry, care are acum 72 de ani.

Sexul nu trebuie să devină un lucru banal

„Prea mult sex, de la o vârstă mult prea fragedă, epuizează oamenii, şi nu fizic, ci vorbesc despre banalizarea unor experienţe care ar trebui să fie speciale. În decursul anilor, am observat că cei care nu-şi încep viaţa sexuală foarte devreme, ci preferă abstinenţa sexuală, dezvoltă o bază emoţională mult mai matură, sunt mai încrezători în anii care vin, din acest punct de vedere”, mărturiseşte Fred, în vârstă de 84 de ani, fost profesor de sport. Nu în ultimul rând, în cazul său s-a dovedit că te bucuri mai mult de viaţa sexuală dacă ai o dietă echilibrată şi faci sport. „Acest stil de viaţă m-a menţinut activ din punct de vedere sexual timp de opt decenii, fără să am nevoie de stimulente chimice sau mecanice. Bineînţeles, cu precizarea că frecvenţa actelor sexuale a scăzut acum.”

Corpul iubitului sau iubitei trebuie redescoperit mereu

Pentru a primi plăcere, trebuie să oferi plăcere. De aceea, preludiul este la fel de important ca orgasmul. Sunt atât de multe zone erotice care aşteaptă să fie descoperite şi stimulate. Trebuie doar să înţelegem că satisfacţia sexuală poate fi obţinută în multe feluri, este ceea ce speră Charles, de 70 de ani, un fost bacher din New York, să înţeleagă tinerii din ziua de azi.

Sexul nu este o urgenţă

Darlene, o fostă asistentă, care are acum 65 de ani, spune că dacă i s-ar mai da şansa să o ia de la capăt în dragoste, nu ar mai ezita să-i spună partenerului de viaţă nevoile sale sexuale. „Nu este o soluţie să ajungi la concluzia că eşti o femeie greu de mulţumit din punct de vedere sexual sau că ai o problemă pe care trebuie să ascunzi, dacă nu te simţi satisfăcută. Aş avea mai multă răbdare, pentru că am realizat mult prea târziu că sexul nu este o urgenţă pe care trebuie să o rezolvi rapid. Aş începe o relaţie cu cineva care, mai întâi, ar trebui să-mi devină prieten, abia apoi iubit, pentru că aş vrea să-i pese de mine cu adevărat atunci când îi spun că am o problemă. Trebuie să fim cinstiţi şi mai deschişi faţă de sexualitate.”

Iubirea stă în detalii

„Poate că pare amuzant, dar soţia mea devine mai relaxată şi mai dornică să facă sex atunci când fac mai multe treburi prin casă: dau cu aspiratorul, fac ceva de mâncare, lucruri pe care nu mulţi bărbaţi sunt dispuşi să le facă. Funcţionează de minune şi să-i fac din când în când un masaj ca la carte. Toate aceste lucruri nu par atât de importante, dar vorbesc despre ceva esenţial într-o relaţie de cuplu: să-i arăţi celui de lângă tine că este important. Dacă înţelegi asta şi reuşeşti şi să o pui în aplicare, atunci vei reuşi să depăşeşti multe situaţii dificile”, consideră Steve, 78 de ani, fost prezentator de radio. 

Sexul înseamnă comunicare, nu competiţie

Nu-ţi pierde simţul umorului când vine vorba despre sex”, iată un lucru pe care mi-aş fi dorit să mi-l spună cineva în tinereţe. Prea mulţi oameni iau sexul mult prea în serios, atât de serios încât nu mai ştiu să se bucure de el. Oare trebuie să concurăm cu ceea ce vedem în filme, în reclame sau citim prin ziare ca să avem parte de o relaţie de cuplu şi o viaţă sexuală împlinită? Sexul înseamnă comunicare, nu competiţie. Poate că pare un sfat bătrâncios, dar cred că îţi foloseşte mult mai mult decât să priveşti sexul ca pe o cursă către plăcere, este de părere Wayne, 68 de ani, un fost profesor.

Fii atent la senzaţii, generos când vine vorba de sex şi monogam

Cel mai mare organ sexual al omului este pielea. De aceea, atingerile, mângâierile, sunt atât de importante, la fel de importante ca atenţia pe care i-o oferi partenerului de viaţă. Căsătoria se aseamănă puţin cu dansul şi nu este uşor să descoperi un dansator bun, făcut pentru tine, cu care să-ţi placă să dansezi. Sincer, nu ştiu dacă mi-ar fi plăcut sau nu să fiu tânăr în ziua de azi”, a mărturisit Kyrle, în vârstă de 91 de ani, medic ieşit la pensie din Sydney, Australia.

citeste totul despre: