Secretul unei căsnicii fericite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Partenerii de viaţă care doresc să aibă o căsnicie reuşită trebuie să se sărute şi să îşi spună „Te iubesc" de 10 ori pe săptămână şi să iasă împreună în oraş de cel puţin trei ori pe lună, potrivit unui studiu american.

Potrivit acestui studiu, realizat pe un eşantion reprezentativ de 1.000 de cupluri căsătorite din Statele Unite, trei surprize de natură romantică în fiecare lună şi 10 conversaţii profunde care să abordeze teme de mare însemnătate contribuie la rândul lor la o relaţie de cuplu armonioasă.

Existenţa a trei pasiuni comune pentru cei doi parteneri şi două vacanţe pe an petrecute împreună reprezintă alte două cerinţe obligatorii pentru a avea o relaţie romantică fericită, potrivit dailymail.co.uk.

Acelaşi studiu a relevat faptul că mulţi americani sunt de părere că secretul unei căsnicii perfecte constă în trei elemente principale: acceptarea defectelor partenerului, încrederea reciprocă şi capacitatea de a spune „îmi pare rău".

Petrecerea timpului liber alături de persoana iubită, relaţii de prietenie excelente între parteneri, atât la bine, cât şi la rău, şi participarea celor doi parteneri la evenimente amuzante reprezintă alte soluţii pentru o relaţie maritală perfectă.

Potrivit aceluiaşi studiu, în cadrul unei relaţii perfecte, cuplurile fac sex de trei ori pe săptămână şi se îmbrăţişează de şapte ori în acelaşi interval de timp.

Chiar şi trei dispute verbale pe lună se află pe lista secretelor pentru o căsnicie fericită.

Acelaşi studiu a dezvăluit, totodată, că peste 50% dintre respondenţi erau buni prieteni cu partenerul de viaţă actual înainte de a începe o relaţie de cuplu cu acesta şi că aceştia au trăit în concubinaj şi au aşteptat, în medie, puţin peste trei ani înainte de a se căsători.

Printre celelalte secrete ale căsniciei fericite se numără capacitatea de a fi amabil cu partenerul, abilitatea de a face compromisuri şi conştientizarea momentului în care partenerul are nevoie de mai mult spaţiu în acea relaţie.

Studiul a reliefat, de asemenea, faptul că 92% dintre americani se consideră fericiţi în căsniciile lor.

Însă, pentru americanii care nu sunt fericiţi în căsnicie, aproape un sfert au spus că acest lucru a fost cauzat de faptul că cei doi parteneri au evoluat în moduri diferite, iar 17 procente dintre ei au dat vina pe problemele financiare.

Lipsa intereselor comune, petrecerea unor intervale scurte de timp împreună şi aventurile cu alte persoane se numără printre motivele invocate de americanii nefericiţi în căsnicie.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite