Secretele „murdare“ ale femeilor, departe de urechile partenerilor: „Am o relaţie sexuală cu un cuplu căsătorit“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Este acceptat şi chiar recomandat ca femeile să ţină unele gânduri sau amintiri doar pentru ele. FOTO lepotaizdravlje.rs
Este acceptat şi chiar recomandat ca femeile să ţină unele gânduri sau amintiri doar pentru ele. FOTO lepotaizdravlje.rs

Inima unei femei este un ocean adânc de secrete, dar şi patul conjugal, de exemplu,  „adăposteşte” o mulţime de taine întunecate pe care reprezentantele sexului frumos preferă să le ţină departe de cei cu care îşi împart viaţa în aşternuturi.

Debby Herbenick, profesoară de sexologie de la Universitatea din Indiana şi-a provocat studentele să-şi dezvăluie în mod anonim secretele sexuale nebănuite de partenerii de viaţă, prin intermediul blogului ei, IUSecrets. 

„La începutul unei relaţii contează foarte mult prima impresie. Toate femeile încearcă să fie atrăgătoare, inteligente şi interesante, dar pentru a crea o conexiune cu bărbatul din faţa ta trebuie să fii vulnerabilă”, declară Debby pentru revista „Men’s Health”. Cu toate acestea, este acceptat şi chiar recomandat ca femeile să ţină unele gânduri sau amintiri doar pentru ele. Printre secretele des apărute în sondajul profesoarei americane apar partidele se sex în trei, orgiile, experienţele homosexuale, dar şi infidelităţile, orgasmele mimate sau lipsa plăcerii sexuale.

Iată care sunt cel mai bine păzite secrete ale femeilor intervievate:

„Am avut primul orgasm vara aceasta şi sunt căsătorită de aproape 15 ani”, mărturiseşte Jennifer, în vârstă de 35 de ani.

„Flirtam foarte evident cu fostul coleg de cameră al iubitului meu, care mă excita teribil, aşa că îmi provocam iubitul să facem sex cât de repede posibil şi cât mai aproape de coleg”, s-a destăinuit o tânără pe nume Megan, în vârstă de 20 de ani.

„Iubitul meu ştie că am un vibrator, dar nu ştie cât de des îl folosesc. Viaţa noastră sexuală este grozavă şi îmi este teamă că dacă ar şti, ar fi demoralizat”, spune Jessica, în vârstă de 26 de ani. 

„Visez la tine cu ochii deschişi, dar nu îmi îndeplineşti toate dorinţele şi fanteziile în pat. Aş fi vrut să semeni mai mult cu Christian Grey”, se confesează Stacy, în vârstă de 40 de ani.

„M-am culcat cu un tip în timp ce mă întâlneam cu altul. Totul în decursul a 24 de ore”, spune Jennie, în vârstă de 36 de ani.

„Uneori flirtez cu străini doar pentru a mă asigura că încă îmi iese, chiar dacă sunt îndrăgostită”, mărturiseşte Elizabeth, în vârstă de 23 de ani. Specialista Marianne Brandon susţine că, deseori, femeile nu au încredere în complimentele partenerilor, cele venite din partea străinilor părând mai sincere. 

„Am făcut striptease la noaptea amatoarelor într-un club de dans la bară”, recunoaşte Shannon, în vârstă de 23 de ani.

„Nu-mi place frumos şi lent. Prefer perversitatea absolut de fiecare dată”, spune Rachel, în vârstă de 23 de ani. 

„Ultima mea relaţie s-a terminat pentru că l-am înşelat şi nu vreau ca iubitul meu de acum, cu care sunt de doi ani, să ştie, pentru că nu vreau să creadă că aş face la fel”, spune Sarah, în vârstă de 22 de ani. 

„Mă gândesc la femei ori de câte ori mă masturbez”, admite Suz, în vârstă de 25 de ani.

„Mişcarea aia pe care o faci mereu, care mă face să-ţi strig numele? O urăsc. Am strigat o singură dată pentru că voiam să te opreşti, dar am sfârşit prin a mă preface că îmi place”, mărturiseşte Stephanie, în vârstă de 27 de ani.

„Am o relaţie sexuală cu un cuplu căsătorit”, recunoaşte Nena, în vârstă de 29 de ani.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite