Ce este hipoxifilia, practica extremă de masturbare care ucide anual sute de persoane. Cele mai multe victime sunt bărbaţi

Ce este hipoxifilia, practica extremă de masturbare care ucide anual sute de persoane. Cele mai multe victime sunt bărbaţi

Aproximativ 100 de persoane mor anual în Germania din cauza autoasfixierii erotice

Sute de persoane mor anual în Germania şi America din cauza unor practici extreme de masturbare, ce presupun şi privarea de oxigen.

Între 80 şi 100 de persoane mor anual în Germania din cauza unor practici extreme de masturbare, ce presupun şi privarea de oxigen, scrie publicaţia Bild. 
 
Asfixierea şi şocul electric se numără printre cele mai comune cauze ale morţilor survenite în urma unor ritualuri de auto satisfacere sexuală. Cele mai multe victime sunt bărbaţi. 
 
Cea mai frecventă cauză a deceselor este autoasfixierea erotică, numită hipoxifilie. Autoasfixierea erotică reprezintă tentativa de a reduce gradual cantitatea de oxigen necesară organsimului, pentru a intensifica plăcerea în timpul autostimularii sexuale.

Practica este extrem de comună şi în America, unde mor anual între 500 şi 1000 de persoane din această cauză. 
 
Riscul este deseori subestimat. Din perspectivă medicală, hipoxifilia a fost clasificată ca boală mintală gravă. Practicată mai mult în rândul persoanelor de sex masculin, această metodă neconvenţională de masturbare rămâne de cele mai multe ori un secret, până în momentul în care face victime. 
 
Astfel, 1-2 oameni la un milion de locuitori mor anul din cauza unor tehnici riscante de masturbare, estimează Harald Voss, medic legist. 
 
Potrivit Bid, o mamă a descoperit cadavrul fiului ei, având instalaţie de pom prinsă de sfârcuri. A fost electrocutat. Un alt bărbat din Hamburg şi-a pus o pungă de plastic pe cap în faţa unui aparat de încălzit, sufocându-se.
 
Rudele îi descoperă în poziţii compromiţătoare şi, de multe ori, acestea  îndepărtează dovezi de la locul faptei, susţine medicul legist. 
 
„Numărul cazurilor nedeclarate este extrem de mare“, susţine medicul legist Harald Voss, care menţionează totodată că a întâlnit multe astfel de cazuri, de-a lungul carierei sale. 
  
Cazuri celebre:
 
Compozitorul Frantisek Kotzwara a murit în 1791 din pricina autoasfixierii erotice, iar cazul sau a fost primul de acest gen înregistrat în mod oficial.
 
Artistul Vaughn Bode a murit în 1975, iar muzicianul rock Kevin Gilbert a decedat în 1996, ambii din acelaşi motiv.
 
S-a speculat că moartea fostului solist al trupei INXS, Michael Hutchence, a survenit că urmare a hipoxifiliei în 1997, deşi cauza oficială a morţii sale a fost sinuciderea.
 
citeste totul despre: