Avantajele relaţiilor sexuale ocazionale. De ce sunt atrase unele persoane de aventurile de o noapte

Avantajele relaţiilor sexuale ocazionale. De ce sunt atrase unele persoane de aventurile de o noapte

Sexul ocazional presupune lipsa implicării emoţionale/FOTO www.menshealth.com

Întâlnirile ocazionale nu presupun o implicare emoţională, singurul lucru important fiind modul în care partenerul te face să te simţi în timpul actului sexual.

Adepţii sexului ocazional nu au mai multe relaţii în paralel, chiar dacă din exterior, cei care nu cusnoc bine situaţia pot ajunge să creadă asta. Sexul ocazional este în afara unei relaţii tocmai pentru că nu implică ataşament, aceasta fiind regula esenţială.

Pentru că presupune un contact intim fără existenţa vreunui sentiment, multe persoane se tem totuşi să aibă asemenea relaţii. Mai ales că este vorba de mai mulţi parteneri, cu care vor avea doar una sau câteva contacte sexuale, iar totul se va termina aici. Aceste griji sunt însă fără un motiv real.

Cei care se tem de complicaţii şi de suferinţa provocată de eşecul unei relaţii (sau a mai multor relaţii) pot sta liniştiţi din acest punct de vedere. Cei care practică sexul ocazional nu caută dragoste, ci doar plăcerea sexuală, deci nu trebuie să-şi facă griji decât pentru propriul orgasm. Nici măcar satisfacerea celuilalt nu contează, pentru că este foarte probabil să nu-l mai întâlnească niciodată, scrie Yourtango.com.

Chiar dacă vor exista mai multe întâlniri intime cu acelaşi partener, asta nu va însemna că s-a format o relaţie între cei doi, cât timp totul se reduce la partidele de sex. Situaţia apare destul de des, atunci când ambele persoane sunt foarte satisfăcute în timpul sexului şi doresc repetarea experienţei plăcute.

În concluzie, avantajul acestui tip de sex este că nu aduce cu sine obligaţii sau sentimente care pot produc apoi dezamăgire sau suferinţă. Este un mod de viaţă mult mai simplu şi plăcut pentru cei care se regăsesc în el.

Sexul ocazional este doar pentru plăcerea proprie, fără gelozie, fără teamă că vei dezamăgi sau îl vei răni pe celălalt, fără grijă pentru fericirea sau mulţumirea lui.

Găseşte-ţi jumătatea pe PrimaLove!

citeste totul despre: