Astăzi este Ziua Mondială a Sărutului: care este durata-record a celui mai lung sărut din lume şi cum poţi celebra această sărbătoare
0Ziua Internaţională a Sărutului este celebrată anual pe 6 iulie, iar ideea din spatele acestei sărbători este aceea ca oamenii să "redescopere" plăcerea atingerii buzelor.
Ziua Internaţională a Sărutului, care în acest an este marcată luni, are la bază ideea că multe persoane au uitat ce înseamnă plăcerea asociată cu atingerea buzelor, în contrast cu pupatul ca formalitate socială sau preludiu la alte activităţi. Fără convenţii, fără norme sociale, oamenii ar trebui să înveţe să aprecieze mai mult sărutul, potrivit national-awareness-days.com.
Sărutul este o experienţă plăcută şi intimă, însă Ziua Internaţională a Sărutului nu este atât de mediatizată precum Valentins's Day (Ziua Îndrăgostiţilor), sărbătorită anual pe 14 februarie.
Semnificaţia sărutului este diferită în funcţie de zonele de pe glob. Astfel, un sărut poate exprima, printre altele, sentimente de dragoste, pasiune, afecţiune, respect, prietenie, noroc.
De-a lungul timpului, au existat şi competiţii pentru cel mai lung sărut. De exemplu, pe 6 -7 iulie 2005 a fost stabilit un record pentru cel mai lung sărut, de 31 de ore şi 30 de minute, în Marea Britanie. Apoi, în 2009, de Valentine's Day, Nikola Matovic şi Kristina Reinhart, din Germania, au stabilit un nou record de 32 de ore. Pe 13 februarie 2011, un cuplu din Thailanda - soţ şi soţie - a doborât recordul anterior, după 46 de ore şi 24 de minute de sărut. Cel mai recent record a fost stabilit pe 12 - 14 februarie 2013, după un "maraton" de sărutat de 58 de ore, 35 de minute şi 58 de secunde.
Pe de altă parte, există mai multe moduri prin care poate fi celebrată această sărbătoare, se arată pe site-ul thedatereport.com. Printre acestea se numără aceea de a săruta un străin, de a săruta imaginea reflectată în oglindă, de a face o călătorie cu vaporul şi de a săruta pâmântul când ajungi la mal, de a sărută fotografia unei celebrităţi de care îţi place, de a face o listă cu toate persoanele pe care le-ai sărutat şi una cu persoanele pe care ai vrea să le săruţi, de a împărtăşi cu alte persoane experienţele primului sărut, celui mai bun sărut şi celui mai rău sărut, de a te săruta cu cineva prin metoda "Spider Man", de a face o listă cu melodiile care conţin în titlu cuvântul "sărut", de a sărută mâna cuiva cu care faci cunoştinţă - aşa cum fac bărbaţii -, de a săruta pe cineva precum eschimoşii, de a inventa un sărut şi a-i da un nume.