Reţete de post din Oltenia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reţete de post din Oltenia
Reţete de post din Oltenia

Dacă nu mâncaţi de frupt, trebuie să pregătiţi în bucătăria voastră şi câteva reţete de post din Oltenia. Iată ce puteţi încerca zilele viitoare:

Reţete de post din Oltenia. Ciorbă de praf acrită cu zeamă de varză. Este nevoie de două fire de praz, un păstârnac, 50 de grame de ţelină, un kg de cartofi, fidea, zeamă de varză, o cutie mică de roşii decojite, sare, un morcov şi pătrunjel verde. 

Prepararea este destul de simplă. Prazul se taie rondele mici şi subţiri. Ţelina, păstârnacul, morcovul şi cartofii se taie cubuleţe. Prazul, ţelina, păstârnacul şi morcovul se pun la călit în 4 linguri de ulei. După ce s-au călit, se adaugă aproximativ trei litri de apă. Se lasă totul să fiarbă vreo 20 de minute, apoi se adaugă cartofii. 

Zeama de varză se pune la fiert, separat. Când cartofii sunt pe jumătate fierţi, se adaugă roşiile şi zeama de varză caldă. Se mai lasă circa 10 minute, se adaugă fideaua şi sare, după gust. Se serveşte cu pătrunjel tocat mărunt. 

Reţete de post din Oltenia. Prăjitura cu mere şi cacao

Reţete de post din Oltenia. Ghiveci oltenesc de post. Este nevoie de roşii, plus câteva ingrediente păstrate de toamna trecută: ardei copţi, vinete coapte. De asemenea, e nevoie şi de sare, piper, ceapă, bulion, făină, ulei, foi de dafin, usturoi. Se coc şi roşiile, se decojesc şi se pun într-un vas cu piper şi ulei, la macerat. Într-un vas se pune ulei la încins pentru a căli foarte bine ceapa şi usturoiul. Bulionul, apa şi făina sunt amestecate până capătă consistenţa unei maioneze roşii. 

Peste sosul de ceapă şi usturoi se adaugă vinetele coapte, ardeii copţi şi roşiile coapte. Se amestecă uşor. Apoi, se toarnă apă şi se lasă la fiert timp de 15 minute. Sosul cu făină, bulion şi apă se adaugă la final. Tot atunci se pun şi foi de dafin. 

Reţete de post din Oltenia. Prăjitură de mere cu glazură de cacao. Este nevoie de o cană de mere rase, o cană de făină, o cană de zahăr, o cană de ulei, un plic praf de copt, scorţişoară, nuci, stafide, zahăr vanilat. Pentru glazură, trebuie 6 linguri de cacao, 6 linguri de zahăr, 6 linguri de apă şi 100 grame margarină. Mai întâi se încălzeşte puţin cuptorul. Merele rase, zahărul, zahărul vanilat şi scorţisoara se pun într-un bol şi se amestecă bine. Se adaugă făina împreună cu praful de copt şi uleiul şi se omogenizează. 

După aproximativ 20 de minute, când cuptorul este încălzit bine, se pune compoziţia, care se lasă până se rumeneşte şi se desprinde uşor de pe marginile tăvii. Pentru glazură, se pune pe foc un ibric cu unt şi apa. Când s-a topit untul, se adaugă zahărul şi cacao şi se amestecă bine. Glazura se adaugă după ce s-a răcit prăjitura. 

Bucătărie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite