Învaţă să pregăteşti franzelă cu măsline folosind secretele bucătarilor francezi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De acum nu mai trebuie să-i invidiem pe francezi; putem mânca şi la noi acasă, oricând dorim, o baghetă proaspătă, crocantă, făcută de noi. Uşor de preparat, reţeta nu necesită mai mult de 30 de minute.

Ingrediente

• 400 grame făină tip 650

• 1 linguriţă cu vârf de sare

• 2  linguri fulgi de cartofi

• 2 linguri ulei

• 50 mililitri lapte

• 200 mililitri apă

• 20 grame drojdie proaspătă

1. Se cerne făina într-un bol şi se încorporează sarea şi fulgii de cartofi. Se face o adâncitură în mijloc, se toarnă uleiul, laptele şi apa, iar deasupra se sfărâmă drojdia.

2. Aluatul se frământă cu malaxorul sau cu mâinile.

3. Când suprafaţa aluatului devine netedă, elastică şi nu se mai lipeşte de bol sau de mâini, se transferă aluatul într-un bol pentru dospire. Se acoperă şi se lasă să dospească 35-40 de minute, până îşi dublează volumul.

4. Planşeta se presară cu un strat subţire de făină şi, cu grijă, se răstoarnă pe ea aluatul dospit. Se porţionează în trei părţi egale, după care se rotunjesc pe rând. Turtiţele se acoperă şi se lasă la odihnă 10-15 minute.

5. Din turtiţele dospite se modelează baghetele.

6. Se presară puţină făină pe o faţă de masă împăturită în mai multe straturi. Se aşază pe ea o

baghetă şi se trage materialul textil pe ambele părţi, astfel încât să ţină strâns bagheta. Se aşază următoarea baghetă, se trage materialul şi pe lângă aceasta, după care se procedează

la fel şi cu a treia bucată de aluat. Se acoperă şi se lasă la dospit timp de 40-45 de minute.

7. Între timp se încinge cuptorul la 220° C. Pe nivelul de jos al cuptorului se pune un vas metalic, iar pe şina din mijloc se introduce o tavă mare.

8. Baghetele dospite se transferă în tava fierbinte cu ajutorul unei planşete din plastic sau din lemn. Fiecare se crestează în lungime în trei locuri, cu o lamă ascuţită, după care se introduc în cuptorul fierbinte. Se toarnă în vasul metalic 200 ml de apă fierbinte şi se închide repede uşa cuptorului.

9. Baghetele se lasă la cuptor 20-25 de minute. Apoi se aşază pe un grilaj, se pulverizează imediat cu puţină apă rece (astfel coaja lor va deveni lucioasă) şi se lasă să se răcească.

Sfaturi:

Aluatul baghetei simple se poate aromatiza în diferite feluri. În ultimele 4-5 minute ale frământării putem adăuga, la alegere:

  • câte 70 grame perle din ciocolată termostabilă şi afine uscate;
  • câte 70 grame nuci tăiate bucăţi şi stafide;
  • câte 70 grame roşii uscate şi măsline tăiate mărunt.

Sursă: Fii brutar la tine acasă

Bucătărie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite