Să ardem gazul - Episodul 1
0Motorul cu ardere internă pare cel mai mare duşman al planetei în acest moment. ”Să-l scoatem din priză” sau mai sunt şanse să prindă ziua de mâine? Deşi alimentarea cu GPL-ul nu este o invenţie a zilei de ieri, extrem de puţini constructori o oferă ca opţiune de fabrică. O discuţie despre cât de reală este poluarea produsă de automobile şi dacă GPL-ul poate fi o soluţie de tranziţie spre electrificare sau hidrogen.
De regulă, dacă fac greşeala şi spun că sunt jurnalist auto, într-un procent semnificativ discuţia alunecă spre... Şi eu ce maşină să-mi iau? S-a întâmplat să recomand deseori, modele Dacia, iar în ultima vreme versiunile ECO-G. O parte din cei cărora le-am recomandat un astfel de model cu motorizare ce poate funcţiona şi cu GPL mi-au zis... Gaz? NU, categoric nu, nu suntem săraci! Un material inspirat de ”jena de a fi sărac”.
Da, pe vremuri, acele vremuri când benzina era raţionalizată, lumea căuta soluţii alternative pentru a-şi hrăni maşina personală, şi aşa s-a ajuns să se meargă cu butelia de aragaz în portbagaj. Tot de atunci, câteva etichete au reuşit să învingă timpul, şi încă mai pot fi auzite... gazul este pentru sărăci sau maşina este puturoasă.
Abandonăm discuţia despre gaz, revenim la el în episodul al doilea, şi aş vrea să introduc în cadru câteva detalii, poate pentru a înţelege mai bine prigoana care începe să se simtă la adresa motorului cu ardere internă.
Este destul de clar că ne-am cam bătut joc de planeta asta, încă nu suntem suficient de evoluaţi pentru a ne face bagajele şi să colonizăm alte meleaguri, prin urmare trebuie să ne revizuim atitudinea faţă de Terra pentru a ne asigura că specia noastră va continua să existe.
În linii mari cam toată lumea conştientizează gradul ridicat de poluare, dar problema apare când reducerea ei înseamnă un efort din partea noastră, un efort de a ne modifica rutina zilnică, de a ne schimba obiceiurile. Iar unul dintre obiceiuri este acela de a conduce o maşină. Ion Luca Caragiale în O scrisoare pierdută... este încă atât de prezent: „Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale”.
Într-o traducere liberă a celor spuse de Ion Luca Caragiale... să înceapă ăştia cu reducerea poluării de la avioane şi vapoare, să îmi lase mie maşina în pace...
24% din emisiile de CO2 sunt atribuite formelor de transport, fie că vorbim de automobile, avioane sau vapoare.
La nivel global, 45,1% din emisiile de CO2 sunt atribuite automobilelor – aici sunt incluse automobile, motociclete, taxiuri şi autobuze. 0,9% revin motocicletelor, 0,6% taxiurilor şi autobuzelor, iar restul automobilelor, adică 43,6%.
Transporturile rutiere contribuie cu 29,4%, iar aici ponderea este de 2/3 pentru camioane şi 1/3 pentru vehicule comerciale uşoare. Aviaţia contribuie cu 11,6% la emisii, 81% provenind din transportul de pasageri şi 19% din cel de marfă. Tot ce implică transport pe apă contribuie cu 10,6%, iar transporturile feroviare adaugă şi ele 1%. Un procent de 2,2% din emisiile de CO2 sunt atribuite transportului de apă, gaze, petrol, abur şi altele prin ţevi.
Trăgând linie, descoperim că 74,5% din emisiile generate de transport sunt în curtea vehiculelor care rulează pe drumuri, adică 18% din emisiile totale de CO2 de pe această planetă. Un procent semnificativ care impune ajustări rapide.
Electrificarea poate fi una din soluţii, doar că, în mod firesc, nu poate fi adoptată peste noapte, am genera alte probleme. Să aşteptăm dezvoltarea infrastructurii şi găsirea unor tehnologii de producţie mai ieftine şi mai prietenoase cu mediul vis-a-vis de electrificare iar nu este o soluţie.