Audi pregăteşte un SUV subcompact, ce ar putea fi botezat Q1
0
Constructorul din Ingolstadt plănuieşte să intre pe teritoriul crossoverelor cu un model premium subcompact, ce ar putea primi numele de Q1.
Conform publicaţiei germane AutoBild, oficialii Audi au studiat foarte atent creşterea accelerată a vânzărilor din segmentul crossoverelor şi plănuiesc să dea acceptul pentru dezvoltarea unui SUV subcompact care să acopere acest gol pe piaţa europeană.
Micul SUV german va primi numele de Audi Q1 şi va beneficia de elementele stilistice prezente pe compactul Q3. Acesta şi-ar putea face debutul pe piaţă în 2016, cu doi ani mai devreme decât echivalentul subcompact de la Mercedes-Benz, cu nume de cod X-Class, ce se află momentan în dezvoltare. În acest fel, Q1 ar putea deveni primul reprezentat premimul din segmentul crossoverelor.
Aceiaşi jurnalişti de la AutoBild susţin că preţul maşinii va gravita în jurul valorii de 20.000 euro, fiind cel mai ieftin reprezentant al gamei Q de la Audi. Automobilul din Ingolstadt va fi bazat pe fratele de concern Volkswagen Polo şi va beneficia de motoarele de pe micul A1. În ciuda unor elemente tipice off-road precum garda la sol mărită, nemţii susţin că modelul Q1 nu va beneficia de clasica tracţiune "quattro".