Zvonuri de la Casa Albă: Michelle este furioasă din cauza „cuibuşorului de nebunii“ al lui Barack
0Într-un material publicat de tabloidul american „National Enquirer“ despre problemele din căsnicia preşedintelui american Barack Obama, o sursă este citată spunând că „Michelle a aflat despre cuibuşorul secret al lui Obama şi a explodat!“.
„În ciuda imaginii de familie fericită pe care o afişează în public, familia Obama are nişte sărbători de groază“, potrivit unei surse din interiorul Casei Albe, citată de „National Enquirer“, tabloidul american.
„La începutul lunii decembrie, Michelle l-a confruntat pe Obama cu privire la o locaţie secretă pe care o folosea să se întâlnească cu femei. Pur şi simplu l-a desfiinţat. Barack n-a avut multe de comentat. Ştie că a fost trădat“, susţine sursa, citată de „Epoch Times“.
Mai multe surse au spus că preşedintele SUA are un loc secret, la hotelul Jefferson, care se află la doar câteva străzi de Casa Albă. Se pare că acesta foloseşte o uşă din pivniţa privată de vinuri a hotelului pentru a nu fi văzut când vine şi când pleacă. „Obama vine şi pleacă atât de frecvent de-aici încât personalul a început să numească uşa pe care acesta o foloseşte drept «intrarea Barack»“, potrivit unei surse.
Aceste relatări vin la doar câteva săptămâni după ce tabloidul american susţinea că Michelle i-ar fi spus lui Barack „să plece“ din casă, după ce-l văzuse flirtând cu o femeie logodită, în Chicago.
Cu puţin înainte de aceste rapoarte, publicaţia „Globe“ susţinea că mariajul lui Obama este de faţadă şi că se va încheia cu siguranţă din cauză că preşedintele a fost prins căutând afecţiunea „unei alte vedete“ căsătorite.