Un băiat afroamerican executat pentru crimă acum 70 de ani a fost exonerat
0George Stinney Jr. avea 14 ani atunci când, după un proces de trei ore, 12 juraţi albi l-au condamnat la moarte prin electrocutare. Pe scaunul electric a fost aşezată o Biblie pentru că băiatul era prea mic şi nu-i ajungea capul la casca de metal. 70 de ani mai târziu, o instanţă americană l-a exonerat, declarând că „n-a existat nedreptate mai mare ca aceasta”. Băiatul rămâne cea mai tânără persoană executată în sistemul judiciar american.
În 1944, George Stinney Jr., un băiat afroamerican în vârstă de 14 ani, a primit pedeapsa capitală, acuzat că a ucis două fetiţe, în vârstă de 7 şi 11 ani. Singura dovadă împotriva sa era că, înainte ca fetele să dispară, George şi sora lui, Aime, au fost văzuţi alături de ele, culegând flori pe un câmp din satul Alcolu din statul Carolina de Sud.
Trupurile fetelor au fost găsite câteva ore mai târziu, într-un şanţ. Fuseseră stâlcite în bătaie şi muriseră din cauza fracturilor deschise de craniu. Atunci, autorităţile au spus că băiatul a recunoscut că le-a bătut pe fete cu o rangă folosită la lucrările în căi ferate. Copilului nu i s-a mai permis să-şi vadă părinţii de când a fost arestat şi nu a fost lăsat nici să discute cu un avocat.

Aime Stinney, sora care s-a aflat cu George şi cele două fete pe câmp, culegând flori, a depus mărturie în ianuarie. FOTO via „The Independent”
A urmat apoi un proces de trei ore şi 10 minute de deliberare din partea juriului, format din 12 bărbaţi albi. În unanimintate, aceştia l-au condamnat la moarte.
Pentru că era scund, pe şezutul scaunului electric a fost aşezată o Biblie, astfel încât fruntea băiatului să ajungă la casca metalică pentru cap, fixată pe spătar.
Familia băiatului a încercat să-l apere şi nu a renunţat la eforturile de a-l exonera nici după ce a fost executat. Până la urmă, sora lui George a obţinut o rejudecare, pe care avocaţii citaţi de itv.com o numesc prima de acest gen, acordată la atâtea zeci de ani de la moartea acuzatului.

Katherine Stinney, o altă soră de-a băiatului executat, a depus mărturie în ianuarie. FOTO via „The Independent”
În ianuarie, procesul a fost rejudecat de o instanţă americană. După două zile de audieri, judecătorul Carmen Mullen a revocat hotărârea de acum 70 de ani, exonerându-l pe George şi numind executarea ssa „şocantă şi extrem de nedreaptă”.