Ultimele zile de haos ale lui Donald Trump

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Donald Trump şi susţinătorii săi poartă vina pentru asaltul violent asupra Capitoliului, scrie Ines Pohl, corespondentă DW la Washington.

Atacurile lui Donald Trump asupra democraţiei au atins punctul culminant. Declaraţiile sale de miercuri, în care promova în continuare conspiraţionismele, potrivit cărora i s-ar fi furat alegerile pe care le-a pierdut cu două luni în urmă, i-au determinat pe susţinătorii săi loiali să întreprindă o tentativă de lovitură de stat.     

Fără îndoială, Trump e responsabil şi a trimis o gloată loială de naţionalişti albi şi conspiraţionişti să se dezlănţuiască în Capitoliu.

Timp de generaţii, Statele Unite au fost un simbol al speranţei în privinţa protecţiei democraţiei şi a tranziţiei democratice de putere - dar Trump a arătat lumii întregi că şi sistemul american e fragil.

image

Ines Pohl, corespondentă DW la Washington

E foarte important de notat că problema n-a fost creată doar de Trump şi de stilul său bombastic. Susţinătorii din jurul său, care i-au calificat retorica drept exagerată, sunt şi ei de condamnat, inclusiv cei 12 senatori şi peste 100 de membri ai Camerei Reprezentanţilor, care au fost de acord cu el că rezultatele scrutinului din noiembrie au fost ilegitime (sau care au pus sub semnul întrebării rezultatele). Ei nu au făcut nimic pentru a opri dezinformarea şi haosul.

Republicanii au văzut cum cineva cu tendinţe autocrate le-a controlat partidul şi au devenit complici, permiţându-i să formeze un guvern care lucrează doar în interesul lui, nu al poporului.

Când democraţia părea să ardă la Capitoliu, preşedintele în execiţiu Donald Trump stătea în Biroul Oval, privind la televizor distrugerea pe care el a iniţiat-o. I-a luat mai multe ore până să facă o declaraţie, cerându-i prietenos gloatei să fie "paşnică". Trump nu a prea făcut eforturi să controleze situaţia, spunându-le protestatarilor că de fapt îi "iubeşte" şi îi consideră "speciali". Aceasta deşi era vorba de o gloată cu un dispreţ dezgustător faţă de democraţie.

Cu puţin timp doar înainte de tranziţia de putere, se pare că Trump plănuieşte să dea foc partidului său şi bazelor democraţiei. A început să lovească în apărătorii săi cei mai loiali, printre care vicepreşedintele Mike Pence. Trump a arătat clar că, din perspectiva sa, singurii republicani buni sunt cei care îl apără până la capăt. Acest tip de limbaj şi-a croit drumul prin instituţiile media conservatoare şi în reţelele de socializare, ducând spre violenţele de la Washington. E clar că Trump nu e preocupat de republica la cârma căreia se află, ci ar prefera să o vadă destrămându-se, dacă nu poate să o conducă în continuare.

Poliţia Capitoliului, căreia îi revine sarcina de a proteja ambele camere ale Congresului, pe membrii acestuia şi sutele de angajaţi din interiorul clădirii, nu şi-a făcut datoria. Majoritatea demonstranţilor violenţi nu au fost verificaţi, reuşind să intre în Senat, să spargă geamurile şi să pătrundă chiar şi în biroul preşedintelui Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi. Li s-a permis să ajungă pe treptele Capitoliului aproape fără să întâmpine rezistenţă. 

Cu câteva luni în urmă, când protestatarii de la Black Lives Matters au ieşit în stradă la Washington, poliţia i-a întâmpinat cu gaze lacrimogene şi bastoane de cauciuc, în timp ce un preşedinte indignat cerea ca nişte demonstranţi paşnici să fie închişi, cu toate că ei recurgeau la un drept garantat de primul amendament al Constituţiei. E vorba de un dublu standard: dacă eşti alb şi îl susţii pe Trump, eşti patriot. Dacă nu, eşti un anarhist periculos, care trebuie să fie îndepărtat cu gaze lacrimogene şi arestat.

Asistăm la actul final al unui preşedinte care a incitat în mod repetat la violenţă în rândul oamenilor care îl privesc drept lider. A sosit timpul pentru tranziţia de la preşedinţia lui Trump la cea a lui Biden.

Ines Pohl - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite