Căci reeducările şi convertirile în masă sînt, dintotdeauna, un loc de spaime, spume şi furii. O descriere mai uşor de urmărit pe conturul istoriei americane spune aşa: Trump e consecinţa domniei stîngii peste munca, sufletul şi mintea fostei naţiuni politice americane.

După zeci de ani de şantaj moral şi dictat ideologic migălos, stînga a dezmembrat naţiunea politică americană. Într-un trecut nu prea îndepărtat şi tot mai invizibil, americanii de stînga şi de dreapta, Democraţii şi Republicanii, convieţuiau competitiv, în limitele visului american. Imun la isteria europeană anti-parvenire, visul american garanta fiecărui american dreptul la săritura în paradis. Visul s-a topit şi e, azi, un coşmar virtuos, injectat de ipocrizie. Noul american are dreptul doar la vise aprobate, cu cote de personaje pozitive şi negative, în care dracul nu e chiar atît de alb dar se străduie. Democraţii au pus capăt politicii şi au trecut la instalarea unei noi religii de stat care distribuie martiriu la cerere şi divinitate contra vot minoritar, rasial şi sexual. Infidelii, adică purtătorii tradiţiei americane, sînt daţi unei vieţi fără speranţă.

Şansa egală, meritul suveran, competiţia deschisă, munca pe rupte şi fără culoare au fost blocate de decrete liberale. Cotele de gen şi rasă, prioritatea sexuală, afurisirea propriei istorii şi dogmatizarea învăţămîntului au ruinat o lume odinioară vestită şi temută pentru obiceiul înverşunat de a gîndi cu capul ei. Clasa prea albă a americanilor crescuţi în mistica muncii cîştigătoare a fost pitită între relicvele ruşinoase ale capitalismului duşman. Mîndria de asistat, subvenţia morală pe motiv de rasă, recensămîntul fără sfîrşit al victimelor, indiferenţa la productivitate - toate celebrate ca datorie publică - au  condamnat la decădere oamenii care dădeau Americii puterea şi viteza istorică.                                                        ,

În faţa acestui program de reeducare prin prostie, dreapta a tăcut. Şantajul a lucrat perfect. Facerea robotică de bine a paralizat o dreaptă care s-a lăsat tîrîtă spre un centrism vid. Dreapta Republicană încheie învinsă de propria laşitate. În locul replicii robuste care spune da, există merit şi nu, culoarea nu contează, dreapta Republicană a scheunat timid: şi noi vrem binele şi ciugulim teme din palma stîngii. Aşa au devenit alegerile un concurs de conformism, opinia contrară un fel de autosuprimare şi noua castă conducătoare un cler infailibil. Aşa s-a născut revolta împotriva unui regim care presupune distrugerea omului tradiţional şi a valorilor lui. Aşa a apărut trumpeta stridentă care taie aroganţa noului cult: Donald Trump. Demagogul a sesizat golul lăsat de o dreaptă fără coloană şi a făcut pasul înainte. Contactul cu dispreţuiţii daţi cu capul de toate rasismele inventate de clerul atoateştiutor a produs explozia. Trump e o schijă. Mare şi imprevizibilă.  

Marţea trecută, Trump a făcut marţi sistemul politic american. Triumful e prematur şi anunţă un eşec. Establishment-ul lucrează la manevre de deraiere. Dacă va ajunge, totuşi, în finală, Trump va pierde. Hillary Clinton va trage pe ea tricoul cu ”Remember Vadim 2000! Save Democracy!” şi se va declara protectoare a libertăţii. Clinton va cîştiga şi America va înlocui sistemul electoral liber cu un campionat de sforţări puritane: după primul Preşedinte de culoare, prima femeie Preşedinte, apoi primul  Preşedinte incert sexual, primul Preşedinte infirm, primul Preşedinte indian nativ şi primul Preşedinte toate cele de mai sus la un loc. Cel puţin cinci mandate sînt garantate. Democraţia va fi înghiţită de bigotism. Spasmul călugăresc va continua pînă la anihilarea ultimei şoapte de protest şi pînă la netezirea ultimei cute pe creier. Stînga va domni papal pentru că, parfumînd modelul leninist, şi-a născocit un proletariat de victime, rase şi variaţii sexuale.  

Declinul democraţiei americane e inevitabil şi lipsit de legătură cu Trump. Un palavragiu coleric nu poate doborî un sistem. O stîngă cu vocaţie teologică poate. Acuzaţia standard spune că Trump e un zurbagiu  nedemn de răspunderile unui  Preşedinte american. Poate. Dar n-are rost să aşteptăm. Cunoaştem,deja, numele unui palavragiu incompetent cazat la Casa Albă: Barak Obama. Oare cine a întors lumea cu fundul în sus, îi  cere să ridice o mînă dacă e în dezacord şi se consideră aprobat? Cine a livrat Rusiei Orientul Mijlociu şi cine a premiat terorismul islamic iranian? Cine a făcut din politica internă americană un socialism între un selfie şi o glumă de stand up comedian? Şi cine a transformat mai repede politica în şcoală de narcisism? Preşedintele Obama e de faţă cu tot cu palmares . E absurd să vorbim de Trump la cererea celor ce i se închină lui Obama.  

Celalată insultă plecată de pe buzele palide ale elitei face din sprijinitorii lui Trump o turmă de fiinţe inferioare. Cu Trump votează  needucaţii, bădăranii, brutele şi alte vorbuliţe tolerante la care se pricep campionii toleranţei. Sînt oamenii lui Trump totuna cu FSN-iştii - după vorba de ocară a democraţiei româneşti? Nici o legătură. Doar o similaritate care adînceşte diferenţa.

Exact ca FSN-iştii noştri, susţinătorii lui Trump sînt băştinaşii păstrători ai tradiţiei economice şi politice locale. În cazul nostru, comunismul de sărăcie şi subzistenţă egală. În cazul american, individualismul şi logica abruptă a capitalismului. Asta explică de ce, la noi, FSN şi PSD n-au scăzut vreodată sub 25% şi de ce, la ei, bîntuie  revolta împotriva unui sistem afundat în fesenism american.

Problema nu e Trump, ci asaltul unei caste care a învăţat cum să submineze religios democraţia. America şi Occidentul european suferă pe aceleaşi pat. Un subgrup urban şi elitar dictează ce se poate spune şi ce nu. Ce Clooney decide teme de politică externă. Ce se poate mînca şi ce nu. Cine e rasist şi cine nu. În engleză, numele acestor infantili cu năbădăi e hipster. În franceză, e poseur. În româneşte, toţi încap la capitolul fiţe.

Defăimarea omului de rînd şi discreditarea naţiunilor duc la  catastrofă. Revolta plebei e logică, necesară şi democratică. Clasa făcătorilor de bine merită o singură favoare: un stagiu de pregătire în Coreea de Nord.

P.S. Ronald Reagan era tot mai singur. De ieri, a plecat lîngă el Nancy, femeia care l-a iubit. Bine că i-am prins. N-o să mai vedem aşa ceva curind.