SUA. Rata spitalizărilor s-a dublat în două săptămâni. Unele spitale nu mai primesc urgenţe non-COVID-19: „S-a atins un nivel critic”
0
Două spitale de urgenţă s-au închis temporar pentru alte urgenţe medicale în Texas din cauza creşterii numărului pacienţilor cu COVID-19, relatează CNN. Numărul spitalizărilor celor infectaţi cu coronavirus pe fondul răspândirii accelerate a variantei Delta s-a dublat în două săptămâni.
Numărul mare de pacienţi cu COVID-19 care au nevoie de spitalizare afectează funcţionarea spitalelor din toată SUA.
Două spitale şi-au închis temporar serviciile de urgenţă din cauza numărului ajuns critic de infectări cu coronavirus.
Este vorba de Hunt Regional Medical Center şi Texas Health Hospital.
În ultima săptămână, SUA au înregistrat o medie de 108.000 de cazuri de contaminare pe zi, cele mai multe din ultimele şase luni, potrivit datelor Johns Hopkins University.
Ratele spitalizărilor şi deceselor aproape s-au dublat în ultimele două săptămâni. Peste 67.000 de persoane sunt spitalizate cu COVID-19 în SUA, potrivit datelor Departamentului de Sănătate şi Servicii Umane.
În fiecare zi mor circa 514 americani, potrivit datelor Johns Hopkins University.
Cel mai afectat stat este Florida care are o incidenţă de peste 65 de persoane spitalizate la 100.000 de locuitori, adică aproape unul din 1.500 de rezidenţi.
În toată SUA, circa 21 de persoane la 100.000 sunt internate pentru a fi tratate de COVID-19.
Următoarele state cele mai afectate, unde rata spitalizărilor este peste dublul mediei naţionale, sunt Alabama, Arkansas, Louisiana şi Mississippi.
Marea majoritate a spitalizărilor şi deceselor din cauza Covid-19 sunt printre cei care nu sunt imunizaţi complet, potrivit Centrelor pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor.
Pe 2 august. erau vaccinaţi cu ambele doze peste 164 de milioane de oameni din SUA, potrivit datelor CDC. Mai puţin de 0.005% -sau 7.101 de oameni - au fost spitalizaţi din cauza COVID-19 - şi mai puţin de 0.001% dintre ei (1.507 ) au murit de COVID-19.
Circa 74% din infecţiile la persoanele vaccinate au fost înregistrate la vârstnici de 65 sau peste 65 de ani.
„Vă spun în calitate de guvernator şi prieten, o persoană în care aveţi încredere: acum trebuie să faceţi din asta prioritatea numărul unu în viaţa voastră, să fugiţi şi să vă vaccinaţi”, a transmis guvernatorul republican al statului West Virginia, Jim Justice, care a lansat un îndemn şi cu privire la imunizarea copiilor de peste 12 ani.
Marea parte a SUA are o rată înaltă sau semnificativă de transmisie comunitară
Peste 98% din populaţia SUA ar trebui să poartă mască în interior şi mai ales în comitatele unde există o rată semnificativă de transmitere comunitară, potrivit recomandărilor Centrelor de Prevenţie şi Control al Bolilor.
„Vedem o creştere severă a ratelor” noilor infecţii, avertizează Michael Sweat, şeful proiectului de informaţii epidemiologice legate de COVID-19 al Medical University of South Carolina.
„La începutul lunii iunie aveam cel mai mic număr de cazuri de la începutul pandemiei. Iar acum, în doar câteva săptămâni, ne apropiem de vârful cazurilor pe care l-am atins anterior. Dar vedem şi pacienţi mai tineri decât anterior. Cred că asta e mai mult din cauza faptului că rata vaticinării e destul de mare în rândul celor de peste 60 de ani sau mai vârstnici. Dar avem multe cazuri de adolescenţi infectaţi. Avem îmbolnăviri şi la copii mici. Aşa că e o transformare faţă de am avut înainte”, a spus acesta.
Dacă majoritatea populaţiei se vaccinează, sunt şanse ca virusul să dispară, spune Anthony Fauci, directorul Institutul Naţional pentru Alergii şi Boli Infecţioase, avertizând într-o sesiune de întrebări şi răspunsuri că cu cât virusul circulă mai mult cu atât creşte probabilitatea să sufere mutaţii mai agresive şi potenţial rezistente la vaccinuri.
În toată SUA, dar mai ales în sud, numărul spitalizărilor este în creştere abruptă - săptămâna trecuta statul Louisiana a înregistrat un număr-record de pacienţi internaţi cu COVID-19, iar în Florida rata internărilor din cauza infecţiei cu coronavirus a depăşit cu 13% vârful atins în 2020.
„În cursul ultimelor 12 ore, am pierdut mai mulţi pacienţi decât în ultima lună şi jumătate”, spune şeful de personal de la United Memorial Medical Center din Houston.
„Toţi ne temem de ziua în care o să apară vreo variantă asupra căreia vaccinurile nu vor mai proteja prea bine”, spune Francis Collins, directorul National Institutes of Health, avertizând că probabilitatea de apariţie a unor variante mai virulente creşte cu numărul infecţiilor, de aceea acestea ar trebui împiedicate să se răspândească şi mai mult.
Duminică Fauci a transmis că vor fi recomandate doze booster când nivelul de protecţie a unui vaccin va scădea sub un anumit prag. Vaccinul dezvoltat de Pfizer îşi păstrează eficacitatea de 84% la şase luni de la imunizare, susţine compania. Moderna a transmis că vaccinul său rămâne eficient în proporţie de 93% împotriva bolii simptomatice.
Fauci a precizat că în cazul pacienţilor cu sistem imunitar compromis precum cei care au suferit un transplant sau sunt sub tratament pentru cancer probabil va fi necesară o a treia doză, iar aceste persoane vor fi imunizate primele.
„Ştim că ele nu ele dezvoltă un răspuns corespunzător - cea mai mare parte a lor, nu toţi”, a spus Fauci.