SUA: Încă un avion al Southwest Airlines a fost nevoit să aterizeze de urgenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un zbor al Southwest Airlines care a decolat de la Chicago cu destinaţia Newark, New Jersey, a fost nevoit să aterizeze de urgenţă la Cleveland miercuri după ce un geam s-a fisurat, conform Administraţiei Federale a Aviaţiei (FAA), scrie CNN.

Zborul 957 a fost redirecţionat către Cleveland după ce s-a raportat o problemă la un geam, conform purtătoarei de cuvânt a FAA, Elizabeth Cory. Avionul a aterizat în siguranţă la Aeroportul Internaţional Cleveland Hopkins.

FAA a comunicat că va deschide o investigaţie pentru a afla ce a determinat fisurarea geamului.

Nu a avut loc o depresurizare a cabinei, iar măştile de oxigen nu au fost necesare, conform lui Greg Martin, purtător de cuvânt al FAA. El a adăugat că pilotul nu a declarat stare de urgenţă, dar a cerut redirecţionarea către un aeroport din aproiere.

Este a doua oară în ultimele trei săptămâni când un avion al companiei Southwest a fost nevoit să aterizeze de urgenţă.

Pe 17 aprilie, zborul 1380 al companiei a efectuat o aterizare de urgenţă după ce s-a defectat un motor în timpul zborului. O persoană a murit în urma acestui incident.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite