Un student bolnav de SIDA e acuzat că a îmbolnăvit peste 30 de persoane şi le-a filmat în timpul relaţiilor sexuale
0
Un student bolnav de SIDA este acuzat că a îmbolnăvit cu bună ştiinţă alte 30 de persoane. Mai mult, el le-a filmat în timpul actelor sexuale.
Michael Johnson, fost student al Universităţii Lindenwood, este acuzat că a făcut sex neprotejat cu peste 30 de persoane, el fiind acuzat în luna octombrie că şi-a expus partenerii infectării cu virusul HIV. Poliţia avea să descopere mai târziu videoclipuri în laptopul lui Johnson în care erau partidele de sex pe care le-a întreţinut cu 32 de persoane, scrie KMOV.
Cele mai multe videoclipuri au fost înregistrate în Universitatea Lindenwood din Saint Charles, iar Johnson are deja cinci capete de acuzare. „Putem afirma că cele mai multe videoclipuri au fost filmate în camera sa. Ne bazăm afirmaţia pe faptul că mobila e la fel“, a spus Tim Lohmar, procurorul care se ocupă de acest caz. Acesta a zis că, cel mai probabil, victimele nu ştiau nici că Jonhson înregistrează, nici că are SIDA.
Lohmar a făcut apel la toţi cei implicaţi să mărturisească şi să îşi facă un control. Conducerea universităţii a spus că va sprijini autorităţile în identificarea tuturor victimelor. Johnson a fost arestat pe 10 octombrie, după ce un bărbat a făcut plângere la poliţie pe motiv că a fost infectat cu HIV şi gonoree la aproximativ o lună după ce a făcut sex cu Johnson.
Un student seropozitiv s-a filmat în timp ce face sex neprotejat cu 31 de persoane