Premieră în SUA: o femeie la Interne

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele SUA Barack Obama are încredere în Sally Jewell FOTO Reuters
Preşedintele SUA Barack Obama are încredere în Sally Jewell FOTO Reuters

Senatul american a confirmat joi numirea lui Sally Jewell pentru funcţia de secretar la Interne, după ce candidatura sa a obţiunut susţinerea majorităţii senatorilor, deşi republicanii au respins propunerea înaintată  de preşedintele Barack Obama.

Conform rezultatelor votului, pentru candidata desemnată de preşedintele Barack Obama la funcţia de ministru de Interne au votat 87 de senatori, în timp ce 11 reprezentanţi ai camerei superioare a Congresului SUA şi-au exprimat neîncrederea faţă de capacitatea lui Sally Jewell de a face faţă acestei funcţii.

Înainte de a fi numită la conducerea Internelor, Jewell a fost bancher, inginer petrochimist în cadrul corporaţiei petroliere Mobil, iar ulterior a fost directorul general al companiei REI,  important retail de articole sportive. Odată cu avizul Senatului, Jewell devine prima femeie din istoria Statelor Unite care ocupă această funcţie.

În SUA, portofoliul de la Interne nu seamănă deloc cu cel din alte ţări. Noul oficial american va coordona activitatea serviciului naţional de parcuri, a agenţiei naţionale de cadastru şi cea geologică, precum şi alte activităţi legate de resursele naturale şi de minorităţile indigene. De altfel, din cauză că adună atât de multe domenii mai degrabă secundare, ministerul este numit în mod ironic „Departamentul pentru Orice Altceva“

„Sally Jewell reuneşte o combinaţie importantă de abilităţi de management, respect pentru tradiţia naţiunii noastre de a proteja spaţiile publice şi patrimoniul naţional, precum şi o înţelegere profundă a ceea ce înseamnă să fie un bun administrator a resurselor noastre naturale”, a declarat marţi Obama.

Una dintre primele provocări pe care trebuie să le îndeplinească noul Secretar la Interne vizează introducerea unei noi directive care cere tuturor companiilor care extrag petrol şi gaze naturale de pe terenurile statului să facă publice substanţele chimice folosite în procesul de exploatare. Propunerea s-ar putea aplica în mod special metodei fracţionării hidraulice utilizată pentru extragerea gazelor de şist.
 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite