Obama schimbă şeful NSA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, l-a numit pe viceamiralul US Navy Michael Rogers pentru a prelua conducerea puternicei agenţii americane de informaţii NSA, a anunţat joi şeful Pentagonului, Chuck Hagel, potrivit AFP.

„Este vorba despre un moment important pentru NSA, iar viceamiralul Rogers aduce competenţe excepţionale şi unice în acest post, în timp ce agenţia îşi continuă misiunea sa esenţială şi pune în aplicare reformele iniţiate de preşedintele Obama", a afirmat Hagel, citat într-un comunicat, cel care l-a recomandat pe Michael Rogers pentru funcţia respectivă.

Nominalizarea lui Rogers urmează să fie supusă aprobării Senatului.

Dacă va fi confirmat, Michael Rogers, în vârstă de 53 de ani, va fi în acelaşi timp directorul NSA şi şeful Cyber Command.

NSA este supusă unor crtici dure, după dezvăluirile supărătoare ale fostului consultant NSA Edward Snowden cu privire la amploarea programelor americane de supraveghere a comunicaţiilor.

Refugiat în prezent în Rusia, Snowden este acuzat că a furat peste 58.000 de documente de la NSA, dintre care aproximativ 1.000 au fost făcute publice de presa mondială, în iunie.

Pentru a calma situaţia, în urma nemulţumirii manifestate de către o parte a populaţiei americane şi aliaţilor Statelor Unite, preşedintele Barack Obama a anunţat pe 17 ianuarie că intenţionează să limiteze puterile NSA.

Hagel s-a declarat „încrezător în faptul că viceamiralul Rogers posedă înţelepciunea necesară pentru a ajuta la găsirea unui echilibru între cerinţele domeniului de securitate, protecţiei vieţii private şi libertăţii în era digitală".

În prezent, Rogers conduce activităţile US Navy în domeniul cibernetic, după ce s-a aflat în fruntea departamentului de informaţii a Statului Major comun.

El îi va succede generalului Keith Alexander, director al NSA începând din martie 2005, care se va retrage din funcţie în martie 2014.

SUA



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite