Obama a invitat-o pe Merkel la Washington pentru a discuta despre evenimentele care urmează în 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a lansat o invitaţie cancelarului Angela Merkel de a vizita în viitorul apropiat Casa Albă, potrivit unui comunicat al departamentului de presă al administraţiei prezidenţiale.

Subiectele de pe agenda întâlnirii ar include nouă politică de comerţ cu Europa şi viitorul summit NATO.

Potrivit comunicatului Casei Albe, Obama i-a urat o recuperare rapidă după accidentul de schi suferit de liderul de la Berlin, în urma căruia a avut o fractură în zona bazinului.

Declaraţia de presă nu abordează problematica legată de acuzaţiile de interceptare a comunicaţiilor telefonice de NSA realizată asupra mai multor lideri mondiali, inclusiv Angela Merkel.

Comunicatul de presă al Casei Albe a fost concis:

„Preşedintele a vorbit astăzi cu Angela Merkel urându-i o recuperare rapidă în urma accidentului şi să o felicite privind formarea unui noi cabinet. Liderii au trecut în revista agenda încărcată din 2014 (…) Preşedintele a făcut, de asemenea, o invitaţie cancelarului german să viziteze Washingtonul în lunile următoare într-o perioadă agreată comun de cele două părţi”, precizează documentul celor de la Washington.

Liderul german a decis ca în perioada următoare, din cauza accidentării în zona bazinului, să-şi anuleze întâlnirile oficiale, cele mai apropiate fiind cele cu prim-ministrul luxemburghez Xavier Bettel sau cu oficialii din Polonia.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite