Noul primar al New Yorkului, acuzat de nepotism după ce ce i-a dat fratelui său un post în poliţie
0
Noul primar al New Yorkului este acuzat de nepotism după ce l-a numit vineri pe fratele său, un fost sergent în forţele de poliţie, comisar-adjunct în cadrul NYPD, transmite presa americană.
Potrivit contului Linkedin, Bernard Adams acesta este din 2011 asistent al directorului pentru parcare la Virginia Commonwealth University.
Unii newyorkezi şi analişti politici l-au acuzat pe primarul oraşului New York Eric Adams de nepotism după numirea fratelui său în vârstă de 56 de ani într-o funcţie publică la doar o săptămână de la preluarea mandatului.
„Newyorkezii se aşteaptă ca funcţionarii publici să fie angajaţi pe baza calificărilor lor şi nu pentru că sunt fratele primarului”, a spus Susan Lerner, director executiv al Common Cause New York , un grup dedicat bunei guvernări.
„Numirea rudei apropiate a primarului nu inspiră încredere publicului”, a spus ea, precizând că nu este clar dacă decizia are nevoie de derogare din partea Consiliului de Conflict de Interese al oraşului.
Un comisar de poliţie adjunct din New York câştigă circa 242.000 de dolari americani pe an.
Don Winslow, un scriitor din New York, se numără printre mulţi ani care au scris pe Twitter despre povestea din weekend: „Nouă milioane de oameni din NYC şi primarul NYC Eric Adams îşi numeşte fratele”.
Primarul Adams, care a promis că se va ocupa de ratele mari ale criminalităţii în oraşul său, a atras, de asemenea, critici săptămâna aceasta pentru că a sugerat că newyorkezii fără „abilităţi academice” sunt „lucrători cu calificare scăzut.
El a spus că aceştia sunt „bucătarii mei, spălătorii de vase, curierii mei, oamenii mei de lustruire a pantofilor, cei care lucrează la Dunkin’ Donuts”.
Congresmanul democrat Alexandria Ocasio-Cortez (Bronx) i-a replicat că este un „mit perpetuat de interesele bogaţilor pentru a justifica condiţiile inumane de muncă, slaba [sau] absenţa asistenţei medicale şi salariile mici”.