Noam Chomsky: Sub Trump, SUA goneşte spre dezastru, e un dictator de tinichea. Sanders a avut o reuşită formidabilă
0„Cum merge lumea”, volumul semnat de filosoful Noam Chomsky şi apărut la Editura Curtea Veche, a fost lansat joi, pe Facebook, printr-un dialog între autorul cărţii şi Paul Gabriel Sandu, traducătorul în limba română al volumului.
Rolul Statelor Unite în lume, criza democraţiilor occidentale, încălzirea climatică, alegerile care urmează pe continentul american, rolul Chinei în noua ordine mondială, rolul intelectualilor sunt doar câteva dintre temele atinse în dialogul cu Noam Chomsky.
Prezentăm în continuare câteva dintre ideile expuse joi de reputatul filosof, lingivist şi activist politic.
Pozitia Chinei în economia mondială
Cu privire la raportul de putere dintre SUA şi China, Chomsky a vorbit despre evoluţia din ultimii ani a celei din urmă, în special sub aspectul economiei. Totuşi, în termeni de PIB per capita, aceasta rămâne în urmă faţă de Occident. „Cât priveşte progresul economic şi social de ansamblu, îţi poţi da seama de cum stau lucrurile uitându-te la Human Development Index (HDI) al ONU, care face o ierarhie a statelor în funcţie de o serie de indicatori ai dezvoltării, inclusiv economici: China se situează undeva pe pozitia 90, în subsolul listei. Nu e nici pe departe în vecinătatea Occidentului. Europa are cea mai mare economie din lume, mai mare decât cea a SUA. Iar China, în termeni de PIB brut, are o economie mare, dar în termeni de PIB per capita e slabă”, a spus Chomsky.
Trump, un preşedinte unic în istoria SUA
Despre preşedintele naţiunii sale, acesta nu poate fi comparat cu niciun altul din istoria SUA, pentru că nu îi pasă de oameni , în prim-plan aflându-se el însuşi. „Trump nu este în niciun caz un politician obişnuit. Nu poate fi comparat cu niciun politician din întreaga istorie a SUA. Cu nimeni. Este un adevarat monstru, interesat de nimic altceva decât de sine, de bani şi de putere. Şi ar face orice, absolut orice pentru a o păstra. Nu-i pasă absolut deloc de oameni. Ei bine, asta e ceva nou”.
Activistul politic a făcut trimitere la Richard Nixon care, în 1960, pierdea alegerile din SUA în defavoarea lui John Kennedy care şi-a asigurat victoria prin jocuri de culise şi voturi false. Nixon a ieşit atunci şi, deşi putea să conteste alegerile şi să iasă victorios, a decis să n-o facă. Motivul, a continuat Chomsky, a fost acela de a nu arunca Statele Unite în haos. „A spus că n-a vrut să arunce ţara în haos. I-a păsat mai mult de ţară, decât de victoria în alegeri. Sau să ne gândim la Al Gore în 2000: alegerile au fost furate, dar a spus că n-are de gând să le conteste. Motivul invocat a fost acelaşi. Deci un republican de extremă dreapta şi un liberal-democrat au avut aceeaşi poziţie. Şi acum să ne întoarcem la Trump. A anunţat deja că nu va accepta rezultatele alegerilor, dacă va pierde. Nu-i pasă. Nu-i pasă de ţară, nu-i pasă de nimic”.
Definiţia şi arma lui Trump
Oamenii n-ar trebui să-l mai catalogheze pe actualul preşedinte ca fascist, mai crede Chomsky, p„entru că ar însemna să i se dea prea mult credit, în condiţiile în care „fascismul e o ideologie complexă” şi e prea mult decât ar putea el să înţeleagă. „Ce este el? E un fel de dictator de tinichea, dintr-o mică fostă colonie, în care guvernele sunt răsturnate odată la fiecare câţiva ani de către armată – şi cam în asta încearcă să transforme America. Dar ce se întâmplă acum iese din absolut orice statistici. N-are de-a face cu normalitatea”.
Pentru a se păstra în preferinţele unui anumit tip de electorat, Trump se bazează pe ideologia supremaţiei rasei albe, după cum se ştie, cu rădăcini adânci în SUA. Conform unei statistici prezentate de Chomsky, în urmă cu aproximativ 10 ani, numai 10% din actele de terorism erau comise în numele supremaţiei rasei albe. După patru ani cu Trump la Washington, procentul e de 100%. „Mesajele lui au impact...Se pricepe foarte bine la asta”.
O veste bună şi una proastă
În ciuda unor astfel de informaţii, vestea bună e că democraţia încă palpită, pentru că libertatea de exprimare încă există. Pe de altă parte, a continuat Chomsky, Trump încă are forţă, bucurându-se de o puternică susţinere din partea sectorului privat care pompează bani în campania lui. Aici, democratul Bernie Sanders a reuşit un miracol, crede gânditorul american. „A rupt această tradiţie. A avut o campanie fără capital privat, presa i-a fost ostilă şi aproape a primit nominalizarea. E o reuşită formidabilă. Ne arată lucruri care pot fi făcute în ciuda dezechilibrului radical de putere”.
„Sub Trump, SUA goneşte conştient spre dezastru”, a mai spus Chomsky, o rază de speranţă venind tot din partea lui Sanders care a decis să coopereze cu Joe Biden, contracandidatul lui Trump. „A decis să coopereze cu Biden pentru a încerca să influenţeze programul politic. O decizie foarte înţeleaptă”.
Două argumente pentru a rămâne optimişti
În ciuda situaţiei fragile care domină întreaga lume, Noam Chomsky crede că avem două mari motive să rămânem optimişti. Primul este unul de factură istorică, anume că „e mult mai bine acum decât înainte”.
Lucruri care astăzi sunt considerate inacceptabile, nici măcar nu erau puse în discuţie în urmă cu trei sau patru decenii. Exemplele sunt numeroase, de la segregaţionism până la drepturile femeilor.
Cel de-al doilea argument este, pur şi simplu, obligaţia morală de a încerca să schimbăm ceva.
„În fond, avem două posibilităţi. Una este să spunem: «n-are niciun sens», «renunţ», «voi lăsa să se întâmple ce e mai rău»; cealaltă este să spunem, în mod întemeiat, că există ocazii, mai bune sau mai puţin bune, «mă voi folosi de ele şi poate voi face lumea mai bună». De fapt, nici nu e vorba de o alegere între cele două”.
Întregul dialog cu Noam Chomsky: